Avioane
Până la urmă, fotbalistul Nicolae Stanciu, deși își anunțase o existență remarcabilă, n-a mai apărut niciodată. Nicușor a plecat în Arabia Saudită, să se îmbogățească și să fie uitat. Sunt câteva neînțelegeri la mijloc. Ce vor acești tineri?

Neguțătoarea de jucători și-a luat comisionul, din comision își va lua alte și alte și alte (fără număr, adevărat) haine de lux în care – așa cum malițios remarcau gazetarii de la o revistă de satiră – va continua să arate tot ca o florăreasă. Este Nicușor o simplă păpușă de paie trasă de sforile lăcomiei altora? Nu.
Insta stories
Când pleci din Praga în Arabia Saudită la douăzeci și cinci de ani, renunți la rigorile fotbalului mare, te duci, pur și simplu, ca să te îngropi în bani. Fotbalul încetează atunci să mai fie un scop, rămâne un mijloc. Un mijloc spre ce?
Bogăția de dragul bogăției însăși sfârșește în obscenitate, opulență, stridență, ridicol, insta stories pe yachturile „oamenilor de afaceri”. Alibiul perfect e altul: pentru viața lipsită de griji a familiei.
Ia-le banii și fugi!
Deunăzi, un alt mare pirogravat al fotbalului de Dâmbovița, Alibec, explica în parabolă esența filosofiei unei generații: avioane. Dacă vrea, din banii lui își ia avion și doarme în el, nu doar mașină cu care se poate circula doar vara. Aici e neînțelegerea.
Suporterii visează că aceste tinere speranțe vor ajunge până la urmă fotbaliști și nu se vor irosi pe la arabi sau prin Giurgiu, tinerele speranțe visează avioane verzi pe pereții unei lumi cu rosturile rătăcite.
Modelul în fotbalul nostru mărunt este banul făcut repede, ca la un jaf de bancă. Ia-le banii și fugi și vino repede înapoi la FCSB, dacă te mai primește domnu’ Gigi, și cam atât.
În interviul acela din Gazetă în care avea o revoltătoare dreptate, Bölöni a spus ceva peste care s-a trecut prea ușor: deși și-a cunoscut și el paranteza arabă, a rezistat trei decenii în Occident. Trei decenii înseamnă ceva.
Viața ca un grătar
Acum, numărăm pe degetele ciungilor fotbaliștii care rezistă la Vest de noi nu treizeci de ani, nici măcar douăzeci, dar șapte-opt, cât ține o carieră decentă în fotbalul european, fie și la echipe mici și mijlocii. E pierderea noastră? Până la urmă, tinerii aceștia vor fi bogați și vor avea viața pe care și-o imaginează, chiar dacă imaginația lor se învârte în jurul cheii snagovene a succesului: grătarul.
Și ce dacă Budescu nu a devenit niciodată Constantin și a rămas pururi Costică? Nu mai face furori la arabi? Nu i se mai înalță fluturașul de salariu? Ce i se poate întâmpla rău și lui Nicușor?
Realizarea și ratarea
Și atunci, de ce acest sentiment că – și atunci când se realizează românește în viață – tinerele noastre speranțe tot se ratează? Să existe oare viață și dincolo de grătar?
Și cine mai pune astăzi etica muncii înaintea paralelor? Astea nu sunt cuvinte demne de șmecherii care vor tinerii noștri să ajungă, pe barosăneală. Nu mai puneți asemenea întrebări, riscați să fiți luați de guler cu un sincer „Alo, ai greșit secolul, băiatul meu!”.