Pentru ce să dăm cu VAR?
Îi e chiar atât de greu fotbalului să împrumute un lucru bun din tenis?
„Când se ia câte-o măsură / Lumea-njură / Pe agentul sanitar / Şi-l întreabă fără noimă:/ Ce-ai cu noi, mă? / Pentru ce să dăm cu var?”. Topârceanu râde în „Vara la ţară” de ruralismul din versurile lui Alexandru Depărăţeanu. FIFA apelează la VAR pentru arbitrii care sunt neatenţi sau Depărtăţeanu de fază. Organismul suprem din fotbal face aici figură de agent sanitar şi dă cu VAR pentru ca fotbalul să fie mai curat. E o înălbire necesară, câtă vreme arbitrajele proaste au produs atâtea nedreptăţi. Numai că o idee bună aplicată prost devine o idee proastă. Chiar aşa? Da, chiar aşa, fiindcă lumea nu judecă exclusiv ideea, ci şi (sau în primul rând) efectele pe care le provoacă. VAR e o cârjă utilă pentru arbitri, dar nu aşa cum se foloseşte în prezent. VAR corectează doar o parte din greşelile arbitrilor, ceea ce-i face pe destui oameni să-i conteste rostul şi să regrete vremea când decizia era a arbitrului şi numai a lui.
Ca în fiecare experiment, din fotbal sau din afara lui, se va merge şi aici pe formula „trial and error”. Iar dacă eminenţele din cancelaria fotbalului vor conchide că VAR e inutil, vor renunţa la el. Aşa cum au făcut cu „golul de aur”, pe care probabil că doar naţionala Cehiei nu l-a uitat. Ca să nu ajungă în coşul de gunoi al fotbalului (mai ales după cheltuieli importante), VAR trebuie folosit cu mai multă inteligenţă şi supleţe decât astăzi. Asta înseamnă că nu trebuie ţinut cont doar de cel care împarte dreptatea, ci şi de cel căruia i se împarte. În prezent, VAR este o afacere între arbitrul de pe teren şi cei patru colegi din cabină. Când primul nu observă, ceilalţi îi atrag sau nu atenţia. Există însă faze peste faze în care brigada VAR e surprinsă în plin abandon morfeic, cu Moş Ene sigilându-i genele şi împiedicând-o să vadă abateri limpezi ca lumina zilei. E inadmisibil, de pildă, că brigada VAR nu i-a atras atenţia nici măcar o dată arbitrului pentru sălbăticiile din Croaţia-Argentina. Cvartetul din lojă n-a avut reacţie nici în faţa altor situaţii flagrante: penaltyul refuzat Argentinei cu Islanda, buzunărirea indecentă a Marocului cu Portugalia, faultul de la golul egalizator al Elveţiei cu Brazilia, penaltyul nedat Serbiei tot cu Elveţia (iată cum o ţară neutră se bucură de arbitraje partizane), penaltyul nedat Suediei cu Germania etc., etc.
Trebuie auzită şi vocea păgubitului, asta e limpede. Pentru ca VAR să fie un succes, se poate testa sistemul din tenis, cu câte trei „challenge”-uri la care are dreptul fiecare echipă pe durata unui meci. Fiindcă, până la urmă, nimeni nu simte mai bine nedreptatea decât cel nedreptăţit. Restul (cine ridică fanionul roşu, ce face arbitrul în această situaţie, cum se realizează comunicarea) ţine de detalii şi nu e greu de reglementat. Asta dacă FIFA vrea cu adevărat ca fotbalul să arate mai bine şi greşelile de arbitraj să se împuţineze.