Înjurătura-vura

Drumul de la stil la hal e scurt şi urât

Dan Petrescu e captiv în ditamai impasul. Când pierde, înjură. Când face egal, înjură. Când învinge, înjură. După fiecare meci al lui CFR Cluj, ar roşi până şi laptele la auzul atâtor măscări. Băgările, scoaterile şi ritualurile copulatorii au ajuns obişnuinţă. Şi n-ai cum să nu te întrebi câteva lucruri. Bunăoară, care ar fi rezultatul care l-ar mulţumi pe Dan Petrescu atât timp cât, în afară de victorie, egal şi înfrângere, nici măcar cercetătorii britanici nu au mai descoperit vreo variantă? Pe urmă, cum suportă clujenii cumpătaţi şi politicoşi un mitic (accent pe-a doua) care le compromite cu atâta forţă feng shui-ul ardelenesc? În al treilea rând, de ce nu-l pune nimeni la punct? Şi în al patrulea, ce ar face Dan Petrescu dacă ar ajunge pe banca unei echipe din Premier League, unde a visat ani la rând să antreneze? Ar recurge la aceeaşi stilistică în care se adună mahalaua şi ospiciul?

Să ai merite ca antrenor – iar Dan Petrescu, nu încape vorbă, are – e una. Să crezi că lumea e obligată să-ţi accepte la nesfârşit istericalele de văduvă nevizitată e cu totul alta. Dan Petrescu foloseşte fotbalul ca pe un decor pentru averse de dumnezei, morţi, gâturi, guri şi alte organe. Nu e singurul, nici vorbă. Celebrarea golului a devenit incompletă azi, în fotbalul nostru, fără câteva dejecţii urlate în văzul lumii. Numai că Dan Petrescu e, mai mult ca alţii, victima aspiraţiilor şi amplasamentului. Pe de o parte, a râvnit şi poate că încă râvneşte să ajungă într-o ţară care, cu toate sughiţurile istoriei, crede în curtoazie şi maniere. Pe de alta, lucrează într-o regiune care s-a distanţat mereu de proasta creştere a regăţenilor. Nu-ţi cere nimeni să fii Heynckes sau Valverde ca gesticulaţie. Dar există un trecut care te obligă să nu-ţi dai singur peste glezne. Dan Petrescu aminteşte de acest trecut când îi convine. Poate că n-ar fi rău să nu-l scape din vedere niciodată.

CFR Cluj are şi ea o parte de vină pentru ieşirile lui Petrescu. Convinsă că a angajat un geniu rebel şi nesupus, conducerea clubului a avut grijă să plaseze în jurul lui o gardă de obedienţi gata să-i cânte în strună la orice oră şi să-i explice public derapajele prin argumente puerile. Tacticile de tipul „O să aveţi o scamă” sunt păguboase şi există duium de probe în sensul ăsta. În loc de membru al staff-ului, Cristian Panin e din 2017 fundaşul de marcaj al antrenorului şi se bucură de răsfăţul de-a fi primul înjurat (asta, fireşte, când nu-i suflă vreun jucător sau vreun arbitru privilegiul de sub nas). E mult prea mult, aşa cum i-au spus la televizor lui Petrescu şi unii foşti colegi. Se sparie gândul la ce s-ar fi întâmplat dacă Marius Avram ar fi decis, sprijinit de şi pe regulament, repetarea penaltyului de sâmbătă seara. Se sparie gândul la ce ne-ar fi fost dat să vedem şi să auzim, dacă şi după victorie Dan Petrescu s-a răfuit cu toţi şi i-a porcăit atât de neardeleneşte.