Vorba mamei lui Napoleon

Politehnica ASU Timişoara a ajuns în Liga a 2-a pe aripile suporterilor

Citatul figurează în toate cărţile compuse din vorbe care au făcut epocă. Letizia Bonaparte, mama lui Napoleon, zisă şi „Madame Mère”, murmura aceleaşi patru cuvinte după fiecare bătălie câştigată de fiu: „Pourvu que ça dure”. „Măcar de-ar ţine” sau „Ce bine ar fi să rămână aşa”. Exista în cuvintele acestea un subton de nelinişte care punea cearcăne mândriei părinteşti şi le transmitea euforicilor din jur că omul pe care nu-l colindă îndoiala riscă să eşueze. Mutate în Liga 1, cuvintele Letiziei Bonaparte s-ar preschimba în rictusuri, ţinând cont câte idei se sufocă şi câte echipe se prăbuşesc. Vechea vorbă după care „Singurul lucru care durează e provizoratul” şi-a încetat funcţia de alibi. Nimic nu durează aici şi se ştie de ce. Lipsa banilor nu e o năpastă căzută de sus pe capul fotbalului. Tentaţia ilicitului, scurtătura, complicitatea sulfuroasă, pungăşia şi şmecheria au săpat groapa Ligii 1. Zidurile castelului imită piatra, dar sunt de nisip.

Departe de acest amestec de insolvenţă, indolenţă şi impotenţă, Politehnica ASU Timişoara a promovat în Liga a 2-a. Nu e nimic epopeic în această faptă. Cine vrea să ia în seamă evenimentul nu trebuie să-l judece în temeiul spectacolului cu jerbe de lumini şi discursuri entuziaste. E vorba pur şi simplu de lipirea unor oameni în jurul unui gând şi de încăpăţânarea de-a crede că, hrănit cum se cuvine, gândul va rodi. Sigur, succesul de astăzi nu garantează nici măcar un mâine tihnit, darămite un poimâine strălucitor. Totul e să calibrezi realist aşteptările. Asta înseamnă să fii conştient că perioada romantică a urcuşului pe terenuri semirurale a trecut şi că urmează o fază mult mai complicată. Iar asta presupune să nu abdici de la principii, să cultivi autoexigenţa şi să găseşti un plămân financiar care să nu dezvăluie hibe la consult. Un om sau un grup de oameni cu bani şi fără cazier. Nu e simplu, dar nici de negândit.

Fantoma retorică a mamei lui Napoleon va face popas şi în vestiarul lui Politehnica ASU, chiar dacă echipa nu e continuatoarea juridică a Politehnicii de altădată şi nici deţinătoare oficială de palmares. Şi chiar dacă a fost înfiinţată de un om pe care astăzi insurgenţii fotbalului timişorean îl contestă. Ajunsă acolo, fantoma va deschide site-ul clubului şi va citi că echipa asta s-a născut din exasperare şi din dorinţa fanilor de-a sta departe de „metisaje identitare”, „compromisuri interminabile”, „şantaje sentimentale” şi „promisiuni neonorate”. Apoi se va uita la jucători, la antrenor şi la suporteri şi nu va găsi la ei nimic blamabil. Cel puţin deocamdată. Totul i se va părea alb ca puritatea şi violet ca nobleţea. Nu-i va rămâne decât să-şi descleşteze maxilarele obosite de atâta istorie şi să mai murmure o dată: „Pourvu que ça dure”.