Ieşirea de sub lespede

Viitorul lui Ianis Hagi ţine de părăsirea Viitorului

„În iunie, Ianis Hagi se va transfera de la Viitorul Constanţa la Fiorentina.” Citită fără note de subsol, ştirea suscită bănuieli şi comentarii ironice. Şi la noi, şi în Italia. Cum să dai aproape un milion de euro pe un român necopt, care a jucat atît de puţin la el în ţară? Care sînt resorturile ascunse ale unei asemenea mutări? Ce logică are pentru locul 6 din Italia racolarea unei rezerve de la echipa de pe locul 8 din România? Unde să-şi găsească loc Ianis Hagi cînd mijlocaşii Fiorentinei se numesc Joaquίn, Pizarro, Borja Valero, Vargas, Matίas Fernández, Diamanti, Iličič, Aquilani, Badelj sau Salah? În fond, nici nu e nevoie de atîtea întrebări. Ajunge să revezi Roma-Fiorentina 0-3 în Europa League şi te dumireşti. Ianis Hagi n-ar avea loc în prima echipă oricîtă imaginaţie am risipi.

Indiferent dacă ştirea are temei sau e un balon de săpun, fondul chestiunii e altul. Ianis Hagi trebuie să plece urgent de lîngă Gheorghe Hagi. Transferul – la Primavera Fiorentinei sau oriunde – e singura metodă de evaluare corectă a acestui adolescent în care înmugureşte fotbalul. Să nu fim diplomaţi cînd nu e cazul. Cîtă vreme va sta sub umbrela tatălui, Ianis Hagi nu va creşte. Sau dacă o va face, va fi o floare de seră pe care o vom compara mereu cu splendorile cîmpului. Că tatăl îi vrea binele fiului e subînţeles. Atîta doar că, în cazul de faţă, adevăratul bine ar fi un brînci spre o altă echipă. Martin Odegaard are vîrsta lui Ianis Hagi şi s-a mutat din nord în sud, în alt fotbal şi în altă cultură. N-a ajuns un şerif al fotbalului, dar are timp s-o facă.

Părăsind Viitorul cît mai repede, Ianis Hagi va ieşi de sub lespedea care-i gîrboveşte umerii şi destinul. Pînă atunci, el va fi însoţit mereu de umbra părintelui, ceea ce va fi, eufemistic spus, păgubos. La antrenamente colegii se vor feri să-l atace tare fiindcă e „copilul şefului”, în meciuri adversarii vor fi instinctiv prevenitori în numele aceluiaşi amănunt biografic. Moştenirea numelui e un bagaj care-ţi poate rupe cîrca şi nimeni nu poate interveni. Jordi Cruyff a purtat, la rîndul lui, această povară, iar apăsarea a fost teribil de greu de dus. Ianis Hagi încă n-a aflat dacă e sau nu un fotbalist de soi. Deocamdată ştim că are calităţi şi că trebuie crescut cu grijă. De acord, numai că grija excesivă înseamnă cocoloşeală, iar din asta nu s-au născut mari fotbalişti, ci lozuri necîştigătoare.

„Nimic nu creşte la umbra marilor copaci”. Aşa şi-a motivat Brîncuşi refuzul de-a lucra în atelierul lui Rodin. Dacă vrea să-şi sculpteze o soartă de fotbalist, Ianis Hagi trebuie să zboare din culcuşul clubului-familie!