La cumpărat de firimituri

Sărăcia deschide tot mai larg uşa imposturii.

Vestea a izbit timpane şi retine: o echipă românească a transferat un fotbalist francez de 29 de ani care „se poate lăuda că şi-a făcut junioratul la Lyon”. Citită cum trebuie, ştirea  spune […]

Sărăcia deschide tot mai larg uşa imposturii.

Vestea a izbit timpane şi retine: o echipă românească a transferat un fotbalist francez de 29 de ani care „se poate lăuda că şi-a făcut junioratul la Lyon”. Citită cum trebuie, ştirea  spune de fapt că, de aproape un deceniu, fotbalistul nu se mai poate lăuda cu nimic. Cum se ştie, Franţa e o ţară pretenţioasă în multe domenii, nu doar la fotbal. Şi se vede treaba că o exigenţă comparabilă se practică şi la Nancy, echipa la care a ajuns respectivul prin 2003 şi care s-a folosit de el în trei meciuri pe durata a patru ani. Sînt datele acestea suficiente pentru un transfer, fie şi la o echipă românească în buza retrogradării? Da, spun conducătorii după ce-şi pipăie buzunarele umflate de vînt. Nu, spune logica elementară. E riscant şi de obicei neproductiv să dai cu praf de stele ca să ascunzi rugina.

Fotbalul din România ultimilor ani savurează gloria mai mult prin ricoşeu. De aceea, într-un straniu ritual de vampirizare, el simte nevoia asocierii cu vedetele reale. E un reflex de inferioritate, nimic altceva. De-a lungul anilor, zeci de reporteri români i-au abordat cu microfonul în mînă pe Gerrard, Roberto Carlos, Del Piero sau Zidane şi i-au întrebat ce părere au despre Chivu, dacă le place Mutu, dacă au auzit de Nicoliţă sau dacă se tem de Steaua. Răspunsurile politicoase au fost luate drept elogii şi au deschis drum aberaţiilor posesive de tip „Ajaxul lui Mitea” sau „Roma lui Lobonţ” în care falsul proprietar era rezervă şi apărea în cadru doar la îmbrăţişările de grup.

Transferînd fotbalişti care n-au mai făcut mare lucru după juniorat, cluburile din România adaugă sărăciei o anume lipsă de demnitate. Mîndru nevoie mare în clişeele cu mujdei şi tricolor, suporterul român asistă la felul cum cumpără conducătorii jucători de mîna a treia ca să evite liga a doua. Ştirile se îmbulzesc: a fost transferat V, care s-a întîlnit cu cinci ani în urmă cu Ibrahimovic la piaţă. A venit şi W, care şi-a parcat de două ori maşina pe strada unde îşi are sediul Juventus. Ba chiar şi X, care a trecut pe la juniorii lui Schalke înainte de-a se apuca, pînă la prima ofertă serioasă, de tîmplărie. Ba chiar şi Y, care a fost, preţ de cinci minute, în 2007, în atenţia lui Chelsea.  Ca să nu mai spunem de Z, care nu numai că seamănă la figură cu Neymar, dar are o mătuşă care a dereticat în casa părinţilor lui.

N-ar fi de preferat ca, în locul acestor surogate care nu pot întreţine nici măcar iluzia valorii, să iei nişte băieţi fără aşa-zise biografii, dar cu ştiinţa de-a lovi mingea? Nu-i o ruşine să fii sărac. Dar dacă n-ai bani pentru o pîine întreagă, mai bine iei o jumătate decît să cumperi firimituri. Asta, desigur, dacă eşti om, nu vrabie.