Furibund vs. muribund

Sîmbătă, la Madrid, s-au înfruntat un atlet şi o stafie.

Recunosc, am aşteptat Atletico-Real cu hîrtie şi creion. Cîrcotaşul din mine înflorise trufaş. Eram pregătit să notez brutalităţile lui Atletico, să torn cîteva rînduri despre antimodelul Simeone („acest Danny Trejo […]

Sîmbătă, la Madrid, s-au înfruntat un atlet şi o stafie.

Recunosc, am aşteptat Atletico-Real cu hîrtie şi creion. Cîrcotaşul din mine înflorise trufaş. Eram pregătit să notez brutalităţile lui Atletico, să torn cîteva rînduri despre antimodelul Simeone („acest Danny Trejo al fotbalului”, ţineam morţiş la formula asta) şi să recomand închiderea întregii echipe într-un penitenciar de maximă securitate. O „facilitate corecţională”, conform jargonului flauşat din SUA. Îmi confecţionasem din timp formule caustice pentru toţi cotonogarii care aveau să-mi schilodească favoriţii şi ardeam de nerăbdare să le pun în pagină. În plus, mă jucam cu numele băieţilor de la Real şi le înnădeam voios, aşa cum combinau ei, drăguţii, pe teren. Îi ameninţam totodată pe Atleti: las’ să vedeţi voi cine-i Balezema, vă arată el, Benzaldo, vă încurcă el, Iscroos, picioarele etc., şamd. Vine el, Coentraldo, vine el, Ronisco, vine el, Varanacho. Vedeţi voi.

Dar pînă să vadă ei, am văzut eu. Ce? Un Atletico manierat şi dezinvolt, care a dat de pămînt cu înalţii oaspeţi abia stăpînindu-şi rîsul. Un Atletico generos şi fantezist, un Atletico furibund în atac şi sigilat în apărare, un Atletico entuziast şi creativ, la care forţa şi graţia s-au împletit într-un dans care ar fi putut să ţină trei zile, cît nunta din poveşti. Un Atletico propulsat de public şi dispus să arate că poate să joace şi cartea esteticului, deşi Simeone avertiza că nu se pune problema unei schimbări radicale de registru. În fine, un Atletico dezavantajat clar de arbitru în cîteva rînduri, fără ca asta s-o încurce sau să-i tulbure ziua. Am perorat de cîteva ori împotriva fotbalului de timorare al lui Atletico, ceea ce nu mă împiedică s-o felicit pentru reprezentaţia de sîmbătă.

Şi, ca suporter al Realului, să-i mulţumesc. Ancelotti&comp. aveau nevoie de tăvăleala asta. Victoriile mincinoase cu Córdoba şi Sevilla au dat Realului impresia că e de nebătut şi cînd joacă deplorabil. Atletico i-a scos pe nas clişeul după care cei mari rămîn mari chiar şi cînd îşi arată micimea. Poate că, la revederea meciului, Kroos îşi va da seama că agresiunea împotriva lui Griezmann merita o lună de temniţă. Poate că Varane se va uita un pic în oglindă şi-şi va coborî privirile jenat. Poate că Iker Casillas îşi va cere eliberarea din funcţie şi va pricepe că, din păcate, pînă şi soarele apune, darămite marii portari.

În fine, poate că Ronaldo, Benzema şi Bale, asistaţi de Ancelotti, vor găsi leacul împotriva indolenţei. Ce au făcut aceste trei fantome prestigioase sîmbătă nu are nici o legătură cu fotbalul. Realului i-au lipsit cinci oameni, de acord. Asta poate justifica o bătaie soră cu moartea, însă nu scuză comportamentul de mimoză lovită de lehamite.