Dacă e Balc, Balc să fie

Barbaria sistematizată de la Balc şi-a mai consumat un episod 

O lumină a spiritualităţii juvenile şi-a răsfăţat nu demult comisia de bacalaureat cu următoarea frază: „Ştefan Augustin Doi Naşi (sic!) a scris «Mistreţul cu dinţi (sic! sic!!) de argint», în […]

Barbaria sistematizată de la Balc şi-a mai consumat un episod 

O lumină a spiritualităţii juvenile şi-a răsfăţat nu demult comisia de bacalaureat cu următoarea frază: „Ştefan Augustin Doi Naşi (sic!) a scris «Mistreţul cu dinţi (sic! sic!!) de argint», în care la sfîrşit el scapă, dar porcu moare (sic! sic! sic!)”. Distanţa dintre bacalaureatul la limba română şi Balcalaureatul pseudocinegetic din Bihor e mai mică decît s-ar crede. Elevul care n-a auzit de Doinaş masacrează o poezie. Ceata de sadici sangvinari de la Balc masacrează însăşi ideea de vînătoare. Înăuntrul oaspeţilor lui Ion Ţiriac, în cancelariile minţilor lor, îmboboceşte, an de an, aspiraţia demiurgică. Fiecare dintre ei se răsfaţă în iluzia puterii absolute ştiind că poate să curme vieţi. Vieţi de animale, dar vieţi. Balc este adresa unde, de un deceniu încoace, se ţine un cenaclu criminal. Unde plutonul convocat de Ţiriac execută cu sînge rece vietăţi prin care curge sînge cald.

După numărătoarea cadavrelor, totul se reduce la tehnologie şi propagandă. Cine emite obiecţii în faţa masacrului e calmat cu formule în care gîlgîie cinismul. „Mistreţul nu simte nimic, fiindcă şocul hidrobalistic îl ucide pe loc.” Aşa arată alibiul tehnologic. Cel al propagandei e şi mai fioros: „Vrem să arătăm că România nu e doar ţara unde sînt abuzaţi copii”. Corect. De ce să nu arătăm că democraţia românească le oferă animalelor acelaşi drept la rele tratamente şi abuz pe care-l au şi copiii? De ce să nu pătrundem în conştiinţa planetei drept locul unde execuţiile în masă sînt numite vînători, iar magnatul X poate să se joace de-a Dumnezeul gloanţelor de cîte ori vrea sau plăteşte? De ce să nu năclăim cu sînge noţiunea de aristocraţie? De ce să nu aprovizionăm cu mistreţi comandoul de pseudomasculi descinşi la Balc, care îşi simt virilitatea ţîşnindu-le prin pori doar cînd victima nu are nici o şansă, iar gardul electrificat o împiedică să fugă?

Vînătoarea e un sport nobil, rostesc cu emfază toţi cei care ştiu despre Hemingway că avea barbă şi puşcă. Definiţia e valabilă, cu două amendamente: nu e sport şi nu e nobil(ă). În orice caz, nu în felul cum e înţeleasă şi practicată în abatorul de la Balc, cu musafiri din Monaco şi gonaci din Săldăbagiu, care sărută mîna ce împarte pomana şi dorm fără vise noaptea. Sportul presupune etică şi fair-play, lucruri de care musafirii cu degetul pe trăgaci n-au auzit. Oricum, pentru ediţia viitoare, amfitrionul ar putea să-l cheme pe actorul Mihai Stan şi să-l pună să recite asistenţei „Mistreţul cu colţi de argint”, ca pe vremea altui cenaclu. Traducerea simultană va putea fi livrată de Herr Ţiriac personal. În fond, poate că şi Doinaş a fost la vînătoare, mai ştii?