De la figurat la propriu
Mureşan cel de la Tîrgu-Mureş a fost creat în laboratoarele CFR-ului
Iar Mureşan? Iar Rusescu? Da, dacă ţinem la sportul şi la ochii noştri. Vorba e de vină pentru faptă, mintea e de vină pentru corp – cel puţin pentru […]
Mureşan cel de la Tîrgu-Mureş a fost creat în laboratoarele CFR-ului
Iar Mureşan? Iar Rusescu? Da, dacă ţinem la sportul şi la ochii noştri. Vorba e de vină pentru faptă, mintea e de vină pentru corp – cel puţin pentru părţile lui contondente. Şi nu se ştie dacă va veni vreodată vremea cînd Gabriel Mureşan va distinge între sensul propriu şi sensul figurat al cuvintelor. Pentru asta, Mureşan va avea nevoie de filologi care să-l informeze, folosind toate strategiile persuasiunii, că „a da din coate” nu înseamnă a schilodi, a periclita sau a scoate din joc. Expresia nu e tocmai onorabilă nici măcar în logica figuratului, unde implică o alianţă între ambiţie, tenacitate şi lipsa de scrupule. Cu atît mai urît e datul din coate la propriu, unde prim-planul se cucereşte prin ghiont şi brînci. Oricum însă, toţi cei care „au mai prins ceva” la cozile de pe vremuri şi-au clădit cariera compromiţînd-o pe a altora sau au ajuns în faţă folosind argumentul forţei în loc de forţa argumentului pot confirma că datul din coate n-are legătură cu sportul.
A trecut aproape o lună de la „momentul Rusescu”. Ecourile se vor stinge, apărătorii şi acuzatorii vor vira spre alte cauze. Rămîne însă ceva foarte neplăcut în urma episodului de la Tîrgu-Mureş. Iar acel ceva e ideea că un lucru care în afara terenului e o golănie primară poate să capete, după ce se mută pe teren, nuanţele gestului bărbătesc. Sigur, e nevoie de avocaţi de tip Dumitru Dragomir ca să poţi pune semnul egal între mîrşăvie şi virilitate. Bărbătesc nu înseamnă murdar – ar trebui ca lucrul ăsta să-l ştie orice sportiv. Şi nu contează că arbitrul e etnic maghiar, că victima e de la Steaua şi că agresorul e de la ASA. Violenţa e la fel de greu de acceptat indiferent de regim politic, echipă, loc în clasament şi notorietate. Iar violenţa de tip Mureşan e cu atît mai greu digerabilă cu cît are agravanta recidivei. Şi de ce recidivează Gabriel Mureşan? Nu fiindcă are un suflet de monstru, nici vorbă, ci fiindcă a beneficiat vreme îndelungată de ceva ce se cheamă conştiinţa impunităţii.
Sub pavăza unui alt Mureşan, dar şi cu îngăduinţa unor arbitri corupţi, temători sau ambele, fotbalistul s-a deprins să lovească, să tumefieze şi apoi – eventual – să prezinte scuze. A avut, nu-i vorbă, un stimulent în prestaţia lui Ricardo Cadu, om preţuit de ortopedia contemporană pentru aportul la creşterea cifrei de afaceri. Cînd joci alături de Cadu, eşti arbitrat de oameni de casă şi bătut pe umăr de Iuliu Mureşan, consecinţele propriilor gesturi ajung să nu te mai preocupe. Mureşan cel de la Tîrgu-Mureş a fost creat în laboratoarele CFR-ului. Iar dacă veţi spune „iar Mureşan?, iar Rusescu?”, vă voi spune că agresiunea lui Schumacher asupra lui Battiston a fost comentată cîţiva ani.