Un business de plăcere

Cristian Balaj a ţinut un curs de arbitraj la meciul Steaua-Dinamo.

E mai uşor să treci cu vederea greşeala unui strungar decît pe cea a unui arbitru. Şi nu doar fiindcă strungarul munceşte fără public, pe cînd arbitrul e urmărit […]

Cristian Balaj a ţinut un curs de arbitraj la meciul Steaua-Dinamo.

E mai uşor să treci cu vederea greşeala unui strungar decît pe cea a unui arbitru. Şi nu doar fiindcă strungarul munceşte fără public, pe cînd arbitrul e urmărit de milioane de priviri. Materia de lucru a strungarului e metalul, pe cînd cea a arbitrului e natura umană, cu hachiţele şi cotloanele ei. Arbitrul împarte dreptatea într-o lume unde fojgăiesc bănuielile. E judecătorul care trebuie să-şi păstreze capul limpede chiar şi atunci cînd pe la urechi îi şuieră ameninţări sau miniproiectile. Omul cel mai uşor de crucificat de o galerie sau de un ziarist. Circumstanţele lui atenuante devin brusc invizibile. E atît de tentant să descifrezi o malversaţiune sau un arbitraj tematic încît te simţi obligat mereu să contextualizezi eroarea. S-o încarci cu semnificaţii oculte, urzite în cancelarii, departe de ochii mulţimii.

Nu pun la cale reabilitarea lui Istvan Kovacs. Cred însă că dacă tot îi aşchiem pe cei care greşesc, se cuvine să-i şi lăudăm pe cei care profesează fără cusur. Aşa cum a făcut Cristian Balaj vineri, la Steaua-Dinamo. Văzîndu-l cu trei zile în urmă, mi l-am reamintit pe Sandor Puhl în perioada lui de apogeu. Aceeaşi autoritate neisterică, aceeaşi economie de gesturi, aceeaşi tendinţă de-a asigura cursivitate jocului. În plus, o remarcabilă capacitate de abstragere din peisaj. Spre deosebire de alţi arbitri, Balaj nu vrea să iasă în faţă, să confişte atenţia publică, să devină personaj, să primească porecle hollywoodiene. Îl interesează ca lumea să fie atentă la jucători şi la minge. Stofa şi talentul de arbitru i se văd de la primul fluier. În plus, a jucat fotbal la viaţa lui şi-i miroase imediat pe trişori. (Anghelinei şi Serea au jucat şi ei, veţi replica, şi nu vă vă voi putea contrazice.)

Nu-i ridic statuie lui Cristian Balaj şi nu uit că a greşit şi el în trecut. Însă îi recitesc un interviu din care aflu că „arbitrajul e un business făcut de plăcere”. Printre rînduri, asta înseamnă rezistenţă la stimuli pecuniari. Balaj îşi aminteşte şi de meciurile în care parcă n-a fost el, dar oglinda în care se priveşte de dimineaţă nu-i arată un corupt, ci un om pus în dificultate de unele prietenii. Mizez însă mai departe pe stilul seniorial de arbitraj de care e capabil. La meciul de vineri, s-ar fi putut simţi obligat să sufle măcar puţin în pînzele Stelei, după arbitrajul lui Kovacs de la Tîrgu-Mureş, însă a arbitrat şnur. Şi încă un amănunt: aţi încercat vreodată să faceţi dreptate alergînd, cu ochii în patru, neavînd reluări de faze şi fiind nevoit să decideţi pe loc? Nu-i cel mai simplu lucru din lume.