Umbre şi deşeuri

Filippo Inzaghi a pierdut un meci şi a picat un test

În „Operaţiunea Sweet Tooth”, Ian McEwan vorbeşte la un moment dat despre felul cum e silit fiecare dintre noi să se lupte cu propriile deşeuri mintale. Sau măcar să […]

Filippo Inzaghi a pierdut un meci şi a picat un test

În „Operaţiunea Sweet Tooth”, Ian McEwan vorbeşte la un moment dat despre felul cum e silit fiecare dintre noi să se lupte cu propriile deşeuri mintale. Sau măcar să nu le lase să devină obsesii. Sîmbătă seară, Filippo Inzaghi şi Massimiliano Allegri s-au mai întîlnit o dată, pe drumul întortocheat care leagă Milano de Torino. Fiecare cu o misiune, fiecare cu un teanc de riduri pe frunte, fiecare cu deşeuri mai uşor sau mai greu de evacuat. Inzaghi şi Allegri nu se iubesc şi nu se admiră. Respectul reciproc e vorbă goală aici. Cînd, siliţi de protocol, se salută, o fac cu entuziasmul unui cîine somat să lingă o salină. Iar cînd se aşază pe bancă nu se gîndesc doar la semnificaţiile unui AC Milan-Juventus, ci şi la aşteptările celor care i-au uns. Menirea lui Inzaghi e să schimbe şi să refacă. A lui Allegri, să nu dărîme ştacheta fixată de Antonio Conte. Unul va trebui să construiască. Celălalt, să nu dărîme. Unul va vrea să urce. Celălalt, să nu coboare.

Filippo Inzaghi va lucra sub mai multe tipuri de presiune, dintre care două par să atîrne greu de tot. Prima este cea a fostului jucător. Se ştie (şi se pot da exemple inclusiv din România), prestigiul acumulat ca fotbalist se erodează rapid cînd insişti să devii antrenor fără să fii sigur că poţi. A doua presiune ţine de palmaresul echipei. Milan a cîştigat ultimul campionat avîndu-l antrenor pe nimeni altul decît Allegri. Inevitabil, lui Inzaghi i se va cere un titlu, iar dacă va rata, precis se va găsi cineva care să i-l evoce pe Allegri („el cum a putut?”), răsucind astfel cuţitul în rana invidiei şi-a antipatiei. La rîndul lui, nici Massimiliano Allegri nu va scăpa de evaluarea prin comparaţie, cu atît mai mult cu cît predecesorul Conte, parcă plictisit de-atîtea campionate cîştigate, a devenit selecţioner. Norocul lui Allegri e că fostul antrenor i-a lăsat o echipă care – cu sau fără arbitri, cu sau fără baftă – pare capabilă să-şi sufoce adversarii.

Cu trei zile înainte de Milan-Juventus 0-1, un ziarist italian a spus despre antrenor că este „omul care păstrează sau readuce biserica în mijlocul satului”. Inzaghi şi Allegri au susţinut alaltăieri acest test al coeziunii şi doar ultimul l-a trecut. Inzaghi se va prezenta – e greu de anticipat de cîte ori – la reexaminare. Îi va fi tot mai greu. Fiindcă silueta fotbalistului care înscria din poziţia briceag sau lotus, cu lobul urechii stîngi sau cu clavicula dreaptă, îşi va întinde umbra tot mai mult asupra antrenorului. Iar umbrele fotbaliştilor de ieri au crudul obicei de a-i devora pe antrenorii de azi.