Oameni cu trădare de mînă

A pleca este un drept valabil chiar şi pentru fotbalişti

„Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”, declară – are, n-are treabă –  Farfuridi. Spre deosebire de el, suporterul de fotbal nu ştie ce-i concesia şi nici nu vrea să afle. […]

A pleca este un drept valabil chiar şi pentru fotbalişti

„Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”, declară – are, n-are treabă –  Farfuridi. Spre deosebire de el, suporterul de fotbal nu ştie ce-i concesia şi nici nu vrea să afle. Păcatul şi comiţătorul lui sînt în egală măsură detestabili. Suporterul îi cere fotbalistului o mulţime de lucruri pe care nu le poate găsi înăuntrul propriei firi, de la talent la fidelitate şi de la curaj la scînteie. Şi vai de fotbalist dacă nu-i va împlini aşteptările.

Trei lovituri de baros vor clătina soclul, alte trei vor sfărîma statuia idolului şi-o vor doborî în praf. Însă fapta nu se poate ridica decît pe umerii vorbei. Înainte de-a purcede la demolare, suporterul îl va arăta cu degetul pe cel care i-a driblat sentimentele şi va arunca asupră-i ocara cea mai grea: „Trădătorule!”

Ultimul beneficiar al acestui tratament se numeşte Frank Lampard, vinovat de erezia de-a pleca de la Chelsea din cauză că Chelsea nu-l mai vrea. Înainte să-i înceapă contractul american, Lampard ar mai juca o vreme la Manchester City. Bine, bine, şi asta îl face trădător? La fel de mult ca pe Rooney şi Torres, Figo şi Ronaldo, Gullit şi Balotelli, Montolivo şi Neymar, Luis Enrique şi Laudrup, Papin şi Van Basten, Mancini şi Hagi, Maradona şi Dănciulescu.

La fel cum a fost Lampard însuşi cînd s-a mutat de la West Ham la Chelsea. La fel cum vor mai fi milioane şi milioane de fotbalişti conştienţi că n-a şters nimeni dreptul de-a pleca din constituţia fotbalului.

Dacă Lampard n-ar fi fost fotbalist, ci stomatolog, grafician sau pedichiurist, nimeni n-ar fi adulmecat trădarea într-o simplă opţiune de viaţă. Fotbalistul însă are alt statut: e bogat, e vestit şi munceşte sub reflectoare. Asta-l transformă în model şi-n element de identificare pentru toţi cei cărora soarta le-a dat mai puţin.

Plătitori de bilet, consumatori de bere şi ocazional bătători de neveste. În numele abonamentului transmis ereditar, o dată cu datoriile la bănci, suporterul devine intransigent şi-i pretinde fotbalistului o statornicie de tip conjugal. Asta e regula jocului şi o ştiu ambii practicanţi – şi cel din peluză, şi cel cu mingea la picior, fotomodelul în aşternut şi bolidul în garaj. Trădarea însă implică un cu totul alt tip de comportament.

Mijlocaşul lui Chelsea nu e nici Iago, nici Iuda, nici măcar Ieremia, pîrcălabul Sucevei. Este doar un om celebru, căruia faima i s-a întors niţeluş împotrivă. În ce priveşte trădarea, ea ar fi putut fi invocată doar dacă Lampard ar fi mimat fidelitatea sau şi-ar fi ajutat adversarii.