Poveste de viaţă din cantonamentul celor de la FC Iacuţia Iacuţk » Iarna pe uliţă

În Iacuţk, Siberia, temperaturile amorţesc undeva între -20 şi -40 de grade iarna. Cu toate acestea, băieţii de la FC Iacuţia îşi văd de treabă. Adică de antrenamente. Dacă se poate vorbi de aşa ceva… „Val, ia mai dă-i, mă, […]

În Iacuţk, Siberia, temperaturile amorţesc undeva între -20 şi -40 de grade iarna. Cu toate acestea, băieţii de la FC Iacuţia îşi văd de treabă. Adică de antrenamente. Dacă se poate vorbi de aşa ceva…

„Val, ia mai dă-i, mă, volum!” Şoferul se conformează. „Specialiştii meteo precizează că acestea sînt cele mai calde temperaturi din ultimii 100 de ani pentru perioada respectivă, final de lună ianuarie, cam de două ori peste valorile normale. La această oră în Iacuţk se înregistrează -11 grade!”.

„Val” e Valentin Gaponov, atacantul celor de la FC Iacuţia Iacuţk. O echipă din Iacuţk, capitala Iacuţiei, localitate ce face parte din Siberia Orientală, iar aceasta aparţine de Mama Rusie. Mama Rusie ştie toată lumea cine e! A, şi un mic amănunt! Iacuţia e cel mai friguros loc de pe pămînt unde oamenii trăiesc zi de zi!

Maşini cu geam termopan!
Valeri e tînăr, dar are „Toyota Landcruiser”, de la babaci, tunată pentru aceste locuri. Adică geamuri duble, da, da, un fel de termopan, scut căptuşit şi baterie mai puternică de trei ori. Are doar 20 de ani, a fost în probe la Tom Tomsk, dar a adunat 28 de meciuri la Iacuţia. E în maşină cu Pavel Galiuşev, de 26 de ani. O cimotie mai îndepărtată de-a lui Pavelică, unchiu’ Serghei Obrucev, geolog de meserie, calculase că la o alergătură de ren de aici, în sătucul Oimiakon, pe 26 ianuarie 1926, temperatura coborîse la -71,2 grade, cea mai joasă din toate timpurile de pe Pămînt…

Merg să-l ia de acasă pe Maksim Gleykin, portarul, venit de la celebra FC Raspadskaya Mezhdurechensk. Cînd ajung în faţa blocului, claxonează. Nu ai cum să opreşti motorul. Dacă l-ai oprit, la revedere, acolo rămîi! Acum, nu, că sînt -11 grade, dar iarna trecută, pe vremea asta, fuseseră -34! Se ajunge şi la -50, dar mai rar, de obicei sînt cam -40! Un om îmbrăcat gros în Europa degeră în maximum nouă minute cap-coadă. „Păi, n-a venit, mă, ăla de la Discovery, cu bocanci şmecheri acum doi ani? A rezistat cinci minute. Medicii i-au spus că a avut noroc că nu i-au degerat degetele!”

Campionatul se reia în mai!
Au antrenament. Campionatul e oprit pînă în…miez de mai, cînd se poate juca din nou. Sînt pe ultimul loc, stau naşpa, în divizia a doua, partea de Est. Dacă nu fac ceva, amatori scrie pe ei…La ultimul meci de acasă, în octombrie anul trecut, au venit doar 100 de spectatori. Lumea nu mai e alături de ei…Au simţit asta, chiar dacă jocul a început la opt dimineaţa iar termometrele arătau – 5 grade!

Au stadion, cocheţel, „Tuymaada” îi zice, dar acum moi iarba de acolo doar cu un picamăr. Merg la o sală, ridicată de vreo doi ani. În ’60, cînd o zidiseră pe a’ veche, nu s-au gîndit că dacă o pun direct pe gheaţă se topeşte şi se scufundă. Acum au săltat-o pe piloni, pe sub ea trece aerul. Azi au un program special, fără pelotă. Execută numai Kili, 11 sărituri într-un picior, la alegere, apoi Istanga, 11 sărituri schimbînd picioarele şi, pe final, Kuobak,11 sărituri cu ambele picioare, flexate, aşa, ca un fel de broască…

După, merg să facă un chef. S-au săturat de carne de ren ori cal, aşa că se vor delecta cu stroganino, un peşte crud şi îngheţat, dat cu piper, sare şi aghesmuit c-o votcă. Rîd, pentru că acum trebuie să-l gătească. Iarna trecută, la -40, toate bacteriile crăpau, aşa că-l păpau direct, fără ulei şi foc.

Dar nu fac nazuri. Asta e viaţa acolo,în regiunea aia veşnic rece, cu strat de gheaţă pînă la doi kilometri. Se uită la Real – Barcelona şi se amuză. „Messi e sculă, dar aici, pe permafrost, s-ar descurca?” e gluma lor preferată.

Oborul lor. Hala de peşte. Nu mai e nevoie de frigidere

Jucătorii care evoluează la 8 dimineaţă pentru că atunci e cel mai cald, -5 grade!

Localitate ce face parte din Siberia Oriental