Ştire sigură. Ionuţ Lupescu există

Deocamdată atât ştim. Restul sunt dorinţe, fantezii, interese, şopârle. Mai ştim totuşi că opoziţia nu are pe altcineva

Majoritatea compatrioţilor au alte griji decât numele viitorului preşedinte al FRF. Dacă urmăreşti ştirile, nu doar sportive, ai însă impresia că România întreagă este cuprinsă de frenezia luptei pentru putere la Casa Fotbalului. Iar numele lui Ionuţ Lupescu este vehiculat de zeci de ori mai mult decât al preşedintelui ţării. Ceea ce nu e foarte rău, asta că preşedintele nu apare una-două. Apropo, Klaus Iohannis pe cine o fi susţinând? Haştag dorm.

Informat, dezinformat

Mergi seara la culcare. Eşti un om informat, dai pe afară de breaking-news-uri. Bursele nu se simt bine, pe planetă este tot mai cald. La sport afli că Ionuţ Lupescu nu s-a hotărât să candideze. Te trezeşti dimineaţa. Te lovesc ştirile înainte să bei o înghiţitură de cafea. Ţigara îţi arde degetele. Gata, Ionuţ Lupescu s-a decis! E clar acum, tsunami peste Burleanu şi acoliţii! După vreo oră, când ajungi la treabă, lucrurile nu mai sunt la fel de limpezi. Nu cu serviciul, deşi şi aici s-ar putea să fie ceva probleme, ci cu candidatura. Lupescu tocmai a precizat că îşi ia încă o săptămână de gândire. Ce ar fi să facem şi noi la fel?

Educaţie plus parfumul puterii

Calmi, cu un ochi la burse. Şi să vedem de ce ar accepta Lupescu să lupte pentru fotoliul de preşedinte al federaţiei. Ori pe cine ar ajuta el în această aventură, dincolo de lozinca „fotbalul românesc”. Să le luăm pe rând. De ce un om care şi-a clădit o carieră în administraţia UEFA, care s-a adaptat perfect într-un peisaj infinit mai ordonat decât cel românesc ar lăsa liniştea de la Nyon şi frunţile înzăpezite ale Mont Blanc-ului (nu stiloul, muntele) pentru a veni la Bucureşti să-şi rupă maşina în gropile care străjuiesc sediul FRF, să se roage de ajefişti şi lepefişti şi de fotbalul mic şi de fotbalul feminin să îl voteze? Ionuţ Lupescu este un om calculat, format pe tipare nemţeşti încă din adolescenţă, pe când era elev al liceului german. Dar, ca orice om, poate fi şi el atras de parfumul&gustul puterii. Ar lăsa Lupescu confortul de la UEFA, inclusiv salariul net superior, pentru funcţia de preşedinte al unei federaţii de anvergură medie la nivel continental? Poate că da, în ipoteza că preşedinţia la FRF i-ar netezi calea spre demnităţi mai înalte. Eventual către un loc în Comitetul Executiv al UEFA. Posibil chiar mai mult, un post-cheie în acest conclav. Cu timpul, Ionuţ este tânăr la cei 49 de ani ai lui, ar putea aspira la funcţia cea mai înaltă. De ce nu?

O iubire subită

Nu trebuie exclusă ipoteza că Lupescu şi-ar putea dori să fie preşedintele FRF din dorinţa firească de a face lucrurile mai bine decât Burleanu. Dar şi împins de o datorie morală faţă de fotbalul care l-a format şi l-a ajutat să îşi împlinească viaţa. Există, desigur, elemente emoţionale în această alegere. Dar sunt şi persoane direct interesate ca el să coaguleze opoziţia. Opoziţie care nu a identificat, deocamdată, niciun alt candidat credibil. Opoziţie care a profitat inclusiv de comemorarea lui Mişa Klein pentru a face presing la fostul mijlocaş defensiv al naţionalei. Interesant. De unde până unde iubirea subită a componenţilor Generaţiei de aur pentru cineva pe care nu îl considerau „de-ai lor”? Şi uite cum, dintr-odată, Lupescu este capul de lup dacic pe care îl flutură în luptă adversarii lui Răzvan Burleanu. Dar nu prea bate vântul ca să audă duşmanii urletele înspăimântătoare.

Tentaţia ridicolului

Ionuţ Lupescu este, de fapt, singura armă veritabilă a oponenţilor lui Burleanu. Trist. Caricaturizarea permanentă a preşedintelui în exerciţiu nu doar că nu a dat rezultate. A eşuat în zona vorbelor de clacă şi a bârfei. Asta nu ajută la câştigarea de aderenţi, dimpotrivă! Între timp, echipa lui Burleanu nu stă degeaba şi profită că poate manipula sistemul. Promite, face campanie în teritoriu. Nu că la ei s-ar lucra impecabil. Apetitul pentru ridicol nu are graniţe, aşa că umflarea zilnică a numărului de adeziuni seamănă cu raportările preşedinţilor de CAP de pe vremea lui Ceauşescu. Ţării cât mai mulţi ştiuleţi la FRF!

Ce să înţelegem atunci din toată povestea? Candidează? Nu candidează? Şi dacă da şi va învinge balaurul cu ochelari de elev tocilar, este sigur că nu va aduce în siajul spărgătorului de gheaţă alţi profitori? Alte interese? A, pe ei nu îi mână în luptă decât binele fotbalului? Propăşirea, „prinţipurile”. Clasic, încheierea articolului ar suna: „Nu mi-aş dori să fiu în pielea lui Lupescu”. Ba eu mi-aş dori. Şi m-aş distra pe cinste.