Cultul personalităţii lui Hagi

Lozinca "Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine!" nu a murit. Trăieşte bine mersi, are adepţi şi continuă să ne facă rău

Drumul de la „Tu, tu cu mustaţă, nu strâmba!” la „Nu da din sprânceană!” a durat 23 de ani. De fapt, trăim în cercuri concentrice. De la Mondialul din ’94 până la play-off-ul românesc ediţie 2017 s-au schimbat lumi. Nu şi Gheorghe Hagi. Da, Gheorghe Hagi, subiectul gras pentru presă. Ce s-ar face presa fără Hagi? Dar Hagi ce s-ar face fără presă? Cu cine s-ar război? Unde şi-ar mai expune ideile, în vestiar cu Benzar?

Delictul de opinie
Pentru cei care nu au abandonat articolul înjurând, convinşi că urmează alte zoaie aruncate pe statuia „Regelui”. Pentru cei rezistenţi la clişee. Pentru cei cărora le place să gândească singuri. Pentru cei care pot înţelege că a-ţi exprima îndoielile despre un om deosebit nu înseamnă dispreţ. Pentru cei dintre noi contemporani cu oroarea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, dar şi pentru cei dintre noi, nu puţini, nu neapărat neinstruiţi sau rău intenţionaţi, care cred că opinia liber exprimată constituie un delict. În primul rând pentru Gheorghe Hagi.

Întrebări
Ce vrea Hagi de fapt? Să câştige campionatul? Bineînţeles! Să fie mereu cel mai bun? Desigur! Să aibă întotdeauna dreptate? Să fie aclamat? O, da, mai ales! Are Hagi şi interese materiale dincolo de pasiunea mistuitoare pentru fotbal? Normal, ar fi stupid să ne închipuim că Hagi nu doreşte să trăiască mai bine ori că proiectul Viitorul este un soi de perpetuum mobile, care produce rezultate fără să consume nimic. Vin toate aceste ambiţii fireşti ale lui Hagi în contradicţie cu dorinţa altora de mai mult, de mai sus în clasament? Inevitabil! Se întâmplă ca Hagi să mai şi greşească nu o dată în lupta asta cu adversarii reali şi cu cei închipuiţi, în războiul cu sistemul şi cu morile de vânt? Foarte probabil. Apropo de morile de vânt. Hagi este un Don Quijote care nu suportă nici măcar un Sancho Panza lângă el.

Scut în jurul lui Gică
În mod natural, în jurul lui Hagi s-a coagulat opoziţia actualei puteri, reprezentată de echipa lui Burleanu. Explicaţia este simplă. Hagi a fost şi rămâne un apropiat al familiei Becali. Hagi este prieten şi rudă prin alianţă matrimonială cu Gică Popescu, primul eliminat din lupta pentru şefia FRF. Hagi vede un afront personal în fiecare copil al Academiei neconvocat la loturile naţionale. Hagi vede o naţională a României dominată de jucătorii de la Viitorul, ferefiştii nu. În afară de aliaţii interesaţi, exceptându-i pe oamenii care s-au simţit deposedaţi de alegerile din 2014, în jurul lui Hagi au făcut scut şi voluntari. Voluntari pur şi simplu fascinaţi de personalitatea lui. Dar de la fascinaţie la cultul personalităţii nu este decât un pas. Aici voi fi certat. Adică ai tupeul să îl compari pe Hagi cu Ceauşescu? Nu, dar am rămas cu sechele. Suflu şi în fantome. Unii dintre noi au trăit timpurile acelea şi nu le vor repetate. Alţii le-au trăit şi le regretă. Cu dânşii am o problemă. Cu nostalgicii comunismului care trăiesc excelent şi acum şi suspină după vremurile „tabloului”.

Voluntari şi volunturişti
Apropo de voluntari, o poveste scurtă.. Nu ştiu dacă aţi aflat, este foarte la modă prin lumea occidentală aşa-numitul volunturism. Adică voluntari care fac turism în zone defavorizate ale planetei, acolo unde merg să viziteze locuri exotice, dar mai ales ca „să ajute”. Prin urmare, „volunturiştii” donează sume importante de bani sau prestează activităţi în folosul unor comunităţi. Banii şi rodul activităţii lor ajung în mică parte la amărâţii pe care cred volunturiştii că i-ar ajuta şi într-o proporţie covârşitoare în buzunarele promotorilor unor false ONG-uri. Laolaltă studenţi din familii de bani gata şi pensionari prosperi măcinaţi de nedreptăţile sociale ale planetei merg şi muncesc pe rupte pentru tot felul de samsari cambodgieni şi nepalezi care le vând poveşti de adormit copiii. Copiii săraci şi falşi orfani ţinuţi prizonieri pentru sensibilizarea volunturiştilor. Care la sfârşitul sejurului pleacă spre casele lor cu livinguri răcoroase convinşi că au schimbat lumea. Să mai spună cineva că bogatul nu crede săracului!

Nicio asemănare între apărătorii dezinteresaţi ai lui Hagi şi volunturişti. Doar ideea că intenţiile bune pot pava şi drumul spre Raiul din Ovidiu, şi pe cel spre Infernul din Katmandu. Dragul nostru Hagi are nevoie şi de unii care mai ridică din sprâncene, nu doar de laude pe sprânceană.