El este Zlatan. De ce este aşa?

Ibrahimovici îşi interpretează magistral rolul de rebel. Doar că revolta lui împotriva societăţii care i-a permis să fie deasupra societăţii miroase de la o poştă a ipocrizie.

Cîteva date concrete Salariul anual al lui Ibrahimovici este de 14,67 milioane de […]

Ibrahimovici îşi interpretează magistral rolul de rebel. Doar că revolta lui împotriva societăţii care i-a permis să fie deasupra societăţii miroase de la o poştă a ipocrizie.

Cîteva date concrete
Salariul anual al lui Ibrahimovici este de 14,67 milioane de euro.

Statistic, Zlatan Ibrahimovici este, alături de olandezul Davids, corecordmenul eliminărilor din Champions League. De 4 ori a văzut cartonaşul roşu.

Champions League este singurul trofeu important la nivel de echipă de club care îi lipseşte din palmares lui Ibrahimovici. Suedezul a evoluat la echipe celebre, precum Ajax, Juve, Inter, Barcelona, Milan. În prezent este legitimat la Paris Saint-Germain. Ibrahimovici are 101 selecţii la naţionala Suediei, al cărei căpitan este de mai mulţi ani.

E în regulă să nu fii ca toată lumea
Şi acum ceva literatură. „Eu sînt Zlatan” este titlul cărţii publicate de celebrul fotbalist în 2014 cu ajutorul lui David Lagercrantz, un scriitor suedez specializat în (auto)biografii. În producţia genului acesta de cărţi, lucrurile decurg simplu. Eroul îşi povesteşte viaţa, iar scriitorul-scrib se înhamă (contra cost) la o muncă anonimă, dîndu-i o formă publicabilă. De cele mai multe ori, calitatea textului este remarcabilă, iar cititorul trăieşte cu senzaţia că sportivul în cauză posedă arta verbului într-o măsură la fel de importantă ca aceea a alergării sau lovirii mingii.

„Gîndul meu se îndreaptă către toţi puştii care se simt altfel, care nu se integrează pînă la capăt şi care sînt izolaţi din motive cu totul greşite. E în regulă dacă nu sînteţi ca toată lumea. Continuaţi să credeţi în voi. Mie mi-a ieşit în cele din urmă”, spune Zlatan în cuvîntul înainte al cărţii. Frumos!

Nesupunerea, de la sublim la ridicol
Zlatan Ibrahimovici ştie ce înseamnă să nu fii ca toată lumea. Zlatan s-a născut în Suedia ca fiu al unui tată bosniac musulman şi al unei mame croate de religie creştin-catolică. Deşi nu există nici un fel de date care să ateste că ar fi fost discriminat, Zlatan şi-a făcut din nesupunere o profesie de credinţă. Cînd era copil, fura biciclete, după ce a crescut mare şi a devenit fotbalist şi mai mare l-a sfidat pe Guardiola. Că Zlatan s-a răstit nu o dată la ziarişti, nu este o ştire. Poate fi totuşi un fapt de presă revolta lui la ancheta jurnaliştilor de la Dagens Nyheter, unde a fost plasat pe locul al doilea în clasamentul all-time al sportivilor suedezi. După Bjorn Borg. A întrebat public cine este Bjorn Borg ăsta, care i-a urzurpat fotoliul de lider al tuturor timpurilor. Nu a primit un răspuns satisfăcător din partea nimănui. Cîştigătorul celor 5 titluri consecutive de la Wimbledon şi a altor 6 la Roland Garros nu a ţinut nici el să-l lămurească. Urît!

Inchizitorul
Recent, lui Zlatan Ibrahimovici i s-a urcat din nou sîngele la cap. Motivul a fost arbitrajul de la partida pe care echipa lui, PSG, a pierdut-o cu 2-3 la Bordeaux. Rechizitoriul suportat de arbitru din partea vedetei lui PSG a făcut înconjurul lumii. De la fotbal, Zlatan a trecut cu dezinvoltură la politică şi societate. În esenţă, sute de milioane de oameni de pe mapamond au putut afla că Franţa este o ţară de rahat, care nu merită o echipă ca Paris Saint-Germain. Apoi, toracele abundent tatuat al suedezului s-a îndreptat mîndru spre vestiar.

Toleranţa societăţii şi vocea stăpînului
France, pays de merde. Şi de aici a început altceva. Ceva care arată de ce fotbalul, sportul în general, nu se pot extrage logicii şi regulilor societăţii. Obrăznicia lui Zlatan nu este doar suma furiei unui sportiv care se considera nedreptăţit. Acolo era vocea stăpînului care striga la sluga neascultătoare. În prelungirea lapidarului proces, cu Zlatan în rolul procurorului, mai era şi ideea că vedetei i se permite orice. Vedeta, o instituţie a drepturilor absolute, deasupra oamenilor şi dincolo de rînduielile cetăţii. Cum s-a ajuns aici? Reacţia de energumen a lui Ibrahimovici s-a hrănit din toleranţa mediului, a fost udată la rădăcină cu concesii. Din rebel de profesie, Ibrahimovici a ajuns să se creadă un soi de zeitate purtătoare de crampoane. Ibrahimovici aparţine unui club care îi mai numără pe OJ Simpson, Mike Tyson, Michael Phelps, Nikola Karabatici. Personaje emblematice ale sportului şi persoane în relaţii contondente cu legea. Oameni înzestraţi cu un talent, care îşi închipuie că oamenii ceilalţi, ne-vedetele, nu sînt altceva decît o turmă datoare cu veneraţie.

Teroarea din vestiar
Presa franceză relatează despre teroarea pe care suedezul o exercită asupra vestiarului. Un biotop pe care îl stăpîneşte, nu îl domină prin nobleţea caracterului. Nonreacţia lui Thiago Silva, căpitanul lui PSG, în timpul episodului Ibrahimovici-arbitru este elocventă. Tăcere şi priviri jenate în contrapartidă la imprecaţiile vedetei. Previzibil, mediul politic francez a reacţionat la imprecaţiile fotbalistului de la PSG. Nicolas Sarkozy, fost preşedinte al Republicii şi fan PSG, a spus: „Franţa ori o iubeşti, ori o laşi”. Mai directă, Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional, i-a transmis lui Ibrahimovici că este liber să plece dacă i se pare că Franţa este o ţară de rahat.

Caricatura ca răspuns
Vitejia lui Ibrahimovici de după meciul Bordeaux-PSG va fi uitată la următoarea foarfecă executată de suedez în careul advers. Sportul nu clădeşte doar modele, caractere puternice şi oameni sănătoşi, sportul creşte şi indivizi nu o dată antisociali. Ei pot fi victime veritabile – vezi cazul Gascoigne – ori victime închipuite. Rebeli căţăraţi pe căluţii cabraţi ai lui Ferrari. Răsfăţaţi pe care lumea nu îi mai încape. Aşa cum nu mai încăpea un tatuaj micuţ, cu nişte scuze, cerut de Ibra, al cărui corp era plin pînă la refuz de mesajul „France, pays de merde”. A fost subiectul unei caricaturi din „Le Monde”. Caricaturişti de c…t, ca să-l parafrazăm pe Zlatan Ibrahimovici.