Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

El este Zlatan. De ce este aşa?

Ibrahimovici îşi interpretează magistral rolul de rebel. Doar că revolta lui împotriva societăţii care i-a permis să fie deasupra societăţii miroase de la o poştă a ipocrizie.

Cîteva date concrete Salariul anual al lui Ibrahimovici este de 14,67 milioane de […]

marți, 24 martie 2015, 5:11

Ibrahimovici îşi interpretează magistral rolul de rebel. Doar că revolta lui împotriva societăţii care i-a permis să fie deasupra societăţii miroase de la o poştă a ipocrizie.

Cîteva date concrete
Salariul anual al lui Ibrahimovici este de 14,67 milioane de euro.

Statistic, Zlatan Ibrahimovici este, alături de olandezul Davids, corecordmenul eliminărilor din Champions League. De 4 ori a văzut cartonaşul roşu.

Champions League este singurul trofeu important la nivel de echipă de club care îi lipseşte din palmares lui Ibrahimovici. Suedezul a evoluat la echipe celebre, precum Ajax, Juve, Inter, Barcelona, Milan. În prezent este legitimat la Paris Saint-Germain. Ibrahimovici are 101 selecţii la naţionala Suediei, al cărei căpitan este de mai mulţi ani.

E în regulă să nu fii ca toată lumea
Şi acum ceva literatură. „Eu sînt Zlatan” este titlul cărţii publicate de celebrul fotbalist în 2014 cu ajutorul lui David Lagercrantz, un scriitor suedez specializat în (auto)biografii. În producţia genului acesta de cărţi, lucrurile decurg simplu. Eroul îşi povesteşte viaţa, iar scriitorul-scrib se înhamă (contra cost) la o muncă anonimă, dîndu-i o formă publicabilă. De cele mai multe ori, calitatea textului este remarcabilă, iar cititorul trăieşte cu senzaţia că sportivul în cauză posedă arta verbului într-o măsură la fel de importantă ca aceea a alergării sau lovirii mingii.

„Gîndul meu se îndreaptă către toţi puştii care se simt altfel, care nu se integrează pînă la capăt şi care sînt izolaţi din motive cu totul greşite. E în regulă dacă nu sînteţi ca toată lumea. Continuaţi să credeţi în voi. Mie mi-a ieşit în cele din urmă”, spune Zlatan în cuvîntul înainte al cărţii. Frumos!

Nesupunerea, de la sublim la ridicol
Zlatan Ibrahimovici ştie ce înseamnă să nu fii ca toată lumea. Zlatan s-a născut în Suedia ca fiu al unui tată bosniac musulman şi al unei mame croate de religie creştin-catolică. Deşi nu există nici un fel de date care să ateste că ar fi fost discriminat, Zlatan şi-a făcut din nesupunere o profesie de credinţă. Cînd era copil, fura biciclete, după ce a crescut mare şi a devenit fotbalist şi mai mare l-a sfidat pe Guardiola. Că Zlatan s-a răstit nu o dată la ziarişti, nu este o ştire. Poate fi totuşi un fapt de presă revolta lui la ancheta jurnaliştilor de la Dagens Nyheter, unde a fost plasat pe locul al doilea în clasamentul all-time al sportivilor suedezi. După Bjorn Borg. A întrebat public cine este Bjorn Borg ăsta, care i-a urzurpat fotoliul de lider al tuturor timpurilor. Nu a primit un răspuns satisfăcător din partea nimănui. Cîştigătorul celor 5 titluri consecutive de la Wimbledon şi a altor 6 la Roland Garros nu a ţinut nici el să-l lămurească. Urît!

Inchizitorul
Recent, lui Zlatan Ibrahimovici i s-a urcat din nou sîngele la cap. Motivul a fost arbitrajul de la partida pe care echipa lui, PSG, a pierdut-o cu 2-3 la Bordeaux. Rechizitoriul suportat de arbitru din partea vedetei lui PSG a făcut înconjurul lumii. De la fotbal, Zlatan a trecut cu dezinvoltură la politică şi societate. În esenţă, sute de milioane de oameni de pe mapamond au putut afla că Franţa este o ţară de rahat, care nu merită o echipă ca Paris Saint-Germain. Apoi, toracele abundent tatuat al suedezului s-a îndreptat mîndru spre vestiar.

Toleranţa societăţii şi vocea stăpînului
France, pays de merde. Şi de aici a început altceva. Ceva care arată de ce fotbalul, sportul în general, nu se pot extrage logicii şi regulilor societăţii. Obrăznicia lui Zlatan nu este doar suma furiei unui sportiv care se considera nedreptăţit. Acolo era vocea stăpînului care striga la sluga neascultătoare. În prelungirea lapidarului proces, cu Zlatan în rolul procurorului, mai era şi ideea că vedetei i se permite orice. Vedeta, o instituţie a drepturilor absolute, deasupra oamenilor şi dincolo de rînduielile cetăţii. Cum s-a ajuns aici? Reacţia de energumen a lui Ibrahimovici s-a hrănit din toleranţa mediului, a fost udată la rădăcină cu concesii. Din rebel de profesie, Ibrahimovici a ajuns să se creadă un soi de zeitate purtătoare de crampoane. Ibrahimovici aparţine unui club care îi mai numără pe OJ Simpson, Mike Tyson, Michael Phelps, Nikola Karabatici. Personaje emblematice ale sportului şi persoane în relaţii contondente cu legea. Oameni înzestraţi cu un talent, care îşi închipuie că oamenii ceilalţi, ne-vedetele, nu sînt altceva decît o turmă datoare cu veneraţie.

Teroarea din vestiar
Presa franceză relatează despre teroarea pe care suedezul o exercită asupra vestiarului. Un biotop pe care îl stăpîneşte, nu îl domină prin nobleţea caracterului. Nonreacţia lui Thiago Silva, căpitanul lui PSG, în timpul episodului Ibrahimovici-arbitru este elocventă. Tăcere şi priviri jenate în contrapartidă la imprecaţiile vedetei. Previzibil, mediul politic francez a reacţionat la imprecaţiile fotbalistului de la PSG. Nicolas Sarkozy, fost preşedinte al Republicii şi fan PSG, a spus: „Franţa ori o iubeşti, ori o laşi”. Mai directă, Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional, i-a transmis lui Ibrahimovici că este liber să plece dacă i se pare că Franţa este o ţară de rahat.

Caricatura ca răspuns
Vitejia lui Ibrahimovici de după meciul Bordeaux-PSG va fi uitată la următoarea foarfecă executată de suedez în careul advers. Sportul nu clădeşte doar modele, caractere puternice şi oameni sănătoşi, sportul creşte şi indivizi nu o dată antisociali. Ei pot fi victime veritabile – vezi cazul Gascoigne – ori victime închipuite. Rebeli căţăraţi pe căluţii cabraţi ai lui Ferrari. Răsfăţaţi pe care lumea nu îi mai încape. Aşa cum nu mai încăpea un tatuaj micuţ, cu nişte scuze, cerut de Ibra, al cărui corp era plin pînă la refuz de mesajul „France, pays de merde”. A fost subiectul unei caricaturi din „Le Monde”. Caricaturişti de c…t, ca să-l parafrazăm pe Zlatan Ibrahimovici.

Comentarii (32)Adaugă comentariu

Filbert (45 comentarii)  •  24 martie 2015, 18:02

Cam asa e, in toate domeniile geniul vine, de multe ori, la pachet cu probleme serioase de caracter si/sau de comportament…
Inca doua mici observatii 🙂
– Ultimul cartonas rosu primit de Ibra in CL a fost complet nejustificat.
– Mi se pare ca PSG joaca mai bine fara el in teren, mai ales Cavani si Pastore joaca la valoarea lor cind Ibra nu e pe acolo.

E un jucator imens insa deseori destructiv pentru echipa in care jocaca. Asta pentru ca e, din ce in ce mai mult, prea onorat ca e contemporan cu el insusi…:)

hoax (9 comentarii)  •  24 martie 2015, 18:11

Dar de ce Gascoine e o victima veritabila a sportului? Doar pt ca si-a baut si creierii? Nu exista asa ceva, Gascoine nu e victima, e doar un mare si imens dobitoc.

xftw (23 comentarii)  •  24 martie 2015, 18:28

Macar ar trebui sa ii scrieti corect numele…

Bogdan (2 comentarii)  •  24 martie 2015, 19:31

El este Zlatan. De ce este aşa?

Daca nu era asa nu mai ajungea unul din cei mai mari atacanti ai lumii.

Am crezut ca este un articol interesant despre un super fotbalist,cand colo un articol care m-a adormit.

Iskander (45 comentarii)  •  24 martie 2015, 19:44

Da niste goluri senzationale. Pare sa aiba un caracter infect. Educatia…

Anselmo (1 comentarii)  •  24 martie 2015, 19:50

Interesant articol, desi nu sunt de acord decat cu anumite aspecte. Pentru ca ne plac datele concrete si observatiile, imi permit si eu sa fac cateva:

– Zlatan este fotbalistul care, jucand la echipele sus mentionate (mai putin Barcelona unde Messi/Guardiola…nu se stie de ce, dar nu s-a putut) a reusit sa fie lider incontestabil al vestiarului si al echipei respective, obtinand si cateva trofee (titlul cu 6 echipe, desi cele de la Juventus au fost revocate) in acest timp. Personal, ca si consumator de fotbal si al fenomenului in general, m-ar fi interesat niste declaratii ale unor fosti antrenori, coechipieri etc., care ar fi putut sustine afirmatiile despre caracterul distructiv al lui Zlatan fotbalistul.

– as vrea sa stiu concret (ca jurnalist ar trebui sa existe niste informatii care stau la baza oricarei afirmatii publicate) care sunt abaterile sau infractiunile acestui fotbalist, in baza carora asocierea lui cu OJ Simpson, Mike Tyson, Michael Phelps, Nikola Karabatici ar fi macar simpatica si nu prosteasca.

– trimiterea la Paul Gascoigne este penibila (cu tot respectul)

– apropo de tatuaje, baiatul asta recent si-a tatuat ceva pe corp…(50)

– la final vor ramane cifrele lui pe terenul de fotbal si trofeele castigate.

Just Zlatan

ion (1 comentarii)  •  24 martie 2015, 19:51

..intr.-o lume de c—t , fiecare face ce poate (inclusiv dumneavoastra , ziarul , site-ul..), „mi-a ieşit în cele din urmă”..zice Zlatan

Nelu (2 comentarii)  •  24 martie 2015, 20:25

Imi pare rau, Cristi, dar Zlatan e un geniu in fotbal si isi permite orice. Imagineaza-ti daca ar fi trait Einstein sau DaVinci in zilele noastre. Li s-ar fi permis orice, corect? La fel e si cu Zlatan. E la un nivel la care poate sa spuna orice despre oricine. Inclusiv despre Franta. Spre deosebire de tine, care nu poti spune orice despre oricine. Inclusiv despre Zlatan.

Ibracadabra la putere!

sultan (2 comentarii)  •  24 martie 2015, 20:49

talentul asta corcit si hranit de statul suedez, care beneficiaza de avantajele Frantei nu este cumva scremonul ala caruia de abia ii dadusera tuleele si care balea la unu mai rotofei numit Ronaldo? Adevaratul Ronaldo…Acum e jucator rebel si vrea sa devina un model pentru copii. Pai decat ca el mai bine jucator de petangue (joc de bile extreme de practicat in oraselele din Franta). I se cam da apa la moara de presa sclavagista…

vasco (267 comentarii)  •  24 martie 2015, 20:51

E un fotbalist urias si la propriu si la figurat,dar caracterul lui e acela al etniei.cine nu stie,Zlatan s-ar traduce Aurel,Auras….deci e destul de clar.

tase (8 comentarii)  •  24 martie 2015, 21:08

Cand nu ai nimic de spus, scrii ceva despre Zlatan.

dan (21 comentarii)  •  24 martie 2015, 23:28

Si totusi : El este ZLATAN…golul pt Inter in meciul cu Bologna si mai ales foarfeca impotriva Angliei sunt CAPODOPERE

ing.CPV (20 comentarii)  •  25 martie 2015, 2:34

Malai la noi la olteni,era un aluat,amestecatura intre
faina de grau si faina de porumb(malai)care se intindea pe un carpator si era pus ,sa se coaca,pe vatra
unui tast .Tatal meu (un OM pe care nu l-am putut mos-teni ca inteligenta, cu niste „facultati” pe la Jiolava
si Vacaresti, acest parinte imi dadea multe povete.”Mai
baiete-spunea el.Nu este nebun cine mananca 7 MALA-
IE.E nebun cine-i da”. Daca e cineva vinovat in privinta
apucaturilor iesite din comun ,a unor superdotati neis-
praviti,suntem noi ,CHIBITII.Asa se intampla in orice
directie.Se gaseste cineva sa-i ia apararea.Dar se poate
sa fie si corectati.Iata Rooney.L-au luat toti la refec si dupa scurt timp a ajuns capitan.Pe Zlatan poate sa-i ia
banderola si la facut praf.Are inlocuitor in teren in orice
timp,pe Cavani. Daca nu-l dadea afara din joc,PSG nu
castiga.Nu castiga pentruca trebuia sa-i dea pasa lui
Ibra .
S’a creiat un precedent si MARELE Ibra va mai fi
dat afara din teren chiar pentru mai putin.S’ar putea sa
I se intample cum s’a intamplat cu Zinadine Zidan=du-pa umila mea parere=CEL MAI MARE JUCATOR de fotbal
Este o parere si nu vreau sa intru in polemica.Ca asi cadea iar in afara povetelor tatalui meu:Nu te amesteca
in tarate ca te mananca porcii.
Zidan,in loc sa fie incoronat ca cel mai bun jucator al CM,a iesit pe „usa din spate”.Ca si Ibra, s’a comportat
ca un copil,pe care „copil”,nu l-a deplans nimeni.Desi nu se putea sa fie incoronat daca nu juca in finala.
Daca pe acest Ibra il scoate afara o singura data,an-
trenorul,daca acest Ibra nu se cuminteste,acest Ibra va
fi un fost.
Iata daca MITITELUL Tiriac a avut o „comportare
buna”: A ajuns marele tenismen.Acum se ocupa cu pro-
blemele tenismenei Halep.Il da afara si pe noul antrenor.Si de ce nu? Daca iese bani si de aici !? Am eu
niste intuitii.Arareori au dat gres intuitiile mele.
Ca de obicei:Foarte bun articol=PENTRU MINE ca
un mic specialist.Din nou:FELICITARI ! ing.CPV

Nime’nDrum (7 comentarii)  •  25 martie 2015, 3:37

D-le Geambasu,

Daca o fi adevarat ca Zlatan-intelectualul este mult in urma lui Zlatan-sportivul, atunci e posibil ca Zlatan sa spuna adevarul, in ciuda milioanelor incasate – fara sa-l afecteze enormitatea situatiei.

Daca totusi Zlatan este normal din punct de vedere intelectual (ca om, nu ca fotbalist!), poate ca vede si enormitatea declaratiei. Crescut fiind el intr-o tara „socialista”, probabil ca a auzit de unul „Marx” si de teoriile sale, privitor la contradictiile specifice „Democratiei”. Si o fi hotarat ca e „acoperit” de un nume mare. Asta fara sa mai luam in calcul ce-o fi vazut/trait Zlatan insusi …

Ciudat: cum e unul mai rasarit intelectual, cum e de dreapta! Probabil fiindca stie ca nu se poate salva decat cel mult pe el si niste apropiati, nu sa schimbe lumea. Si iese cu declaratii de genul: „Nu poti critica pe cei care au creat calculatorul de pe care scrii!”

Stiti ce a declarat confratele dvs., Udo Ulfkotte …

Marcel (15 comentarii)  •  25 martie 2015, 7:53

Zlatan este un fotbalist mare, dar atat.
Si, daca a fost, nu mai e de mult un rebel. E un rasfatat, o „beizadea”. Te intrebi de ce?
Simplu, pentru ca poate… si pentru ca e mai profitabil!

dan76 (9 comentarii)  •  25 martie 2015, 8:13

Dle Geambaşu, mă bucur să citesc articolul. Noi, restul, suntem mai puţin decăt Ibra, dar poate egali cu Messi, egali cu Zidane, egali cu alţi mari fotbalişti, chiar geniali, nu doar performanţi fizic, şi atunci ne simţim mai bine. Fiecare este liber sa-şi aleaga modelele.

v_marius (2 comentarii)  •  25 martie 2015, 8:22

zlatan, are probleme la mansarda!!!

dan (67 comentarii)  •  25 martie 2015, 8:28

NELU: saracul de tine, te pling. Ii compari pe Leonardo da Vinci si Einstein cu acel retardat?

yzd (1 comentarii)  •  25 martie 2015, 8:53

Se scrie IBRAHIMOVIC, si nu IBRAHIMOVICI

Cronco (4 comentarii)  •  25 martie 2015, 9:23

Articol scris din lipsa de subiecte.Mai uitati-va in curtea noastra,cand se porcaie ai nostri la tv e ok,fac rating,aduc bani.Cand o fac cei din afara,civilizati,e dezastru total.PSG a fost furata in acel meci,poate Zlatan a avut rolul de a masca „blatul ordinar”.El macar spune ce simte , folosind vocabularul sau bogat,spre deosebire de … Hagi de exemplu,care inca nu stie sa lege 2 vorbe (in romana,sa nu mai zicem de engleza)…sau Simona Halep (raspunsuri invatate pe dinafara) si lista poate continua, cu marele I. Ganea sarind la gatul arbitrului,Lacatus intrand la rupt picioare…etc etc etc.

LUMEA IL CUNOASTE PE ZLATAN PTR FOTBALUL CARE-L JOACA,GOLURILE MARCATE…INJURATURI SI VORBE GRELE TOATA LUMEA SPUNE LA NERVI!!!

ba(la)nel (75 comentarii)  •  25 martie 2015, 9:28

Depinde ce prefera fiecare, d-le Geambasu…eu, decat sa vad o echipa cu 11 oamenii educati, cumintei, care stau linistititi in banca lor, dar la meciurile careia ma plictisesc de moarte, prefer un nebun ca Zlatan, care-mi poate oferi, meci de meci, o executie care sa justifice banii dati pe bilet…

Godot (28 comentarii)  •  25 martie 2015, 10:14

„El e Zlatan”.

Adică, cine?

Un fotbalist care joacă de 14 ani fără nicio performanţă cu adevărat remarcabilă, nici la naţională, nici la club. Un mare talent şi o mare figură, dar nu-i vreun zeu.

Nu-i vreun Zidane, Ronaldinho, Raul, Tănase, Ronaldo, Messi, şamd.

madskills (57 comentarii)  •  25 martie 2015, 10:49

Ce „uita” domnul Geambasu sa spuna, e ca ipocrizia de care vorbeste in cazul lui Ibrahimovic, este prezenta inclusiv in textul domniei sale !

Pai domnule Geambasu, de gestul de a-si tatua zeci de nume anonime pe corp (chit ca nu sunt permanente), pentru a participa la o campanie anti foamete, nu spunem nimic? De ce nu a facut si Cristiano asta cu frumosul lui corp de zeu? Dar de faptul ca pe vremea cand avea 18-19 ani si a fost chemat sa dea probe la Arsenal, a refuzat spunand (INCA de atunci) ca Zlatan nu da probe? Era obraznicie sau incredere in fortele proprii? „Anonimul” ala de Wenger, a spus ca cel mai mare regret al carierei sale, e ca nu a platit suma aia modica la acea vreme, pentru a-l aduce pe suedez.

Nu spunem nimic nici ca a trait in cel mai sarac cartier din Malmo, unde era marginalizat tocmai din cauza originilor sale? Sau credem ca Suedia e tara aia unde curge laptele si mierea? Frustrarile se acumuleaza si fotbalisti ca Zlatan le varsa pe teren. Altii le varza in baruri, apar beti morti in presa, dar sunt vazuti drept modele, pentru ca nu sunt Zlatan.

Cand un ziarist incompetent (ce surpriza, are si Franta destui) il chestioneaza in legatura cu cate goluri a marcat si Zlatan il corecteaza, aducandu-i aminte ca habar nu are sa-si faca meseria si ca el a marcat inca un gol pe langa alea, ce trebuia sa faca, sa-l pupe? Adica ala trebuia incurajat sa-si fac mai departe meseria cu jumatate de masura.

Eu n-am vazut vreodata poza sau articol din viata privata a suedezului care sa-l incrimineze. Nu am vazut defapt poze din viata lui intima, in care sa apara pe undeva singur. Apare cu „remorca” dupa el, o sotie frumoasa pe care o stie de cand era mic, plus copiii. „Urat” exemplu, cum nu apare cu o pitipoanca?

Pentru ce face Zlatan pe teren, (la 34 de ani !!!!), pentru faptul ca e pur si simplu magic si cara echipa aia de milioane in carca (faceti calculul unde era PSG fara el), eu zic ca nu merita blamat, doar pentru ca a ales el un mod de a se face remarcat, interpretand cum BINE ati zis,….UN ROL !!:)

Bogdan C. (1 comentarii)  •  25 martie 2015, 12:06

@madskills : Excelent punctat ! Subscriu !!!

Unu’ (71 comentarii)  •  25 martie 2015, 12:18

@madskills

Ronaldo nu isi face tatuaje ca doneaza sange in mod regulat si o conditie e sa nu fi tatuat. Tipul se implica in multe actiuni umanitare, dar lumea vede doar ce vrea ea. Acum parca iti pare rau ca ai incercat o comparatie cu „cocalarul” de Ronaldo, nu?

zeno (2 comentarii)  •  25 martie 2015, 12:42

Pentru cine a trait in Franta lucrurile se vad altfel. Zlatan are dreptate.
De-asta sunteti deranjati.

Max (10 comentarii)  •  25 martie 2015, 14:42

E treaba presei sa miriie si sa latre, treaba lui Zlatan e sa straluceasca. Pentru mine ramine cel mai mare fotbalist in activitate, peste Messi sau Ronaldo.

lute (30 comentarii)  •  25 martie 2015, 19:31

articolul e bine lucrat, poti fi de acord sau nu cu cele scrise, dar inca o data remarc apetenta autorului in ceea ce priveste latura negativa a lumii…

fas (1 comentarii)  •  25 martie 2015, 20:56

Phelps??? De ce, pt ca aparut o poza cu el tragand dintr`un joint, in vacanta? cum puteti sa il comparati pe Phelps cu Tyson sau Ibrahimovic, e chiar un om la locul lui.

madskills (57 comentarii)  •  25 martie 2015, 21:56

@Unu amice, ai înțeles greșit. Total! Am zis tatuaje care NU sunt permanente. Ideea era ca și-a sacrificat corpul sa tragă un semnal de alarma. Ok, Ronaldo donează sânge, bravo lui, sunt „sigur” ca salvează milioane de vieți,ca donează sute de litri. Acum lăsând ironia, ideea e ca Zlatan nu tine la imaginea lui de pretty boy cum o face Cristiano. Nu e o concurenta care salvează mai multi.
Și app, când a zis de marele Borg, dacă o sa căutați declarația COMPLETA, a și spus ca e o gluma, cum sa se ia de un simbol național ca Borg.

Și încă ceva, „golanul” asta de Zlatan știe vreo 5 limbi străine la perfecție. Adică mai multe decât fostul președinte și actualul prim-ministru la un loc. 🙂 Un fleac..

Quesada (1 comentarii)  •  26 martie 2015, 8:37

Zlătar Ibrahimovici. Asta e …

corvette59 (1 comentarii)  •  26 martie 2015, 15:09

Zlatan este cel mai mare fotbalist de etnie rrom care a existat vreodata . De fapt vorbeste limba in doua dialecte ,sinti si balcanic .Au mai fost si inca exista rromi mari fotbalist ,dar Zlatan este unic .De el se apropie ,ca valoare vreau sa spun ,un Pirlo ,Kaka,Sinisa Mihailovic,Secularac,Antonio Reyes,Jesus Navas ,dar Zlatan a fost ,este si va fi pt mult timp no 1 . Zlatan nu da auditii ! Asta a fost raspunsul dat Arsenalului ,dupa care a plecat la Ajax . Cind AW ,mai apoi ,a vrut sa-l cumpere de la Ajax raspunsul a fost si mai umilitor .N-aveti voi bani pt mine ! Numai masina mea costa cit tot parcul de la Highbury . Avea un Bugatti 1928 . Sint numai 6 in toata lumea .De unde pina unde rebel ? Ce ar fi trebuit sa faca ? Sa ramina in ghettoul din Malmo ? Sa-si vada lungul nasului ca nu e decit un tiganoi orfinar ? Asta ati fi vrut d-le ziarist ?

Comentează