Plouaţi, blazaţi. Egali cu norocul
Poate că golul de 1-1 al lui Keşeru merita un stadion mai mare, un oraş mai important, o competiţie fastuoasă. De fapt, pînă la reuşita de o frumuseţe aparte a atacantului stelist, atitudinea campioanei României exprima o stare de blazare […]
Poate că golul de 1-1 al lui Keşeru merita un stadion mai mare, un oraş mai important, o competiţie fastuoasă. De fapt, pînă la reuşita de o frumuseţe aparte a atacantului stelist, atitudinea campioanei României exprima o stare de blazare de înţeles eventual dacă vorbeam despre Real sau Barcelona.
Asta lipsise în fond Stelei pînă la golul egalizator al lui Claudiu: ambiţia care se naşte din hărnicia fiecărui gest, a fiecărei pase. Umilinţa care înnobilează, care te ridică peste adversar atunci cînd nu te consideri mai bun decît el, ci îi demonstrezi asta pas cu pas.
Asta a lipsit Stelei şi după ce Keşeru egalase. Rio Ave este o echipă mică, are un stadion mic şi locuieşte într-un orăşel de pe malul Atlanticului. Dar Rio Ave este o echipă mai solidă şi mai puţin naivă decît Dinamo, pe care Steaua a jucat-o pe degete în derbyul de vinerea trecută.
Acesta a fost handicapul nevăzut al Stelei în meciul din Portugalia, siguranţa pe care ţi-o induce victoria din marele derby. Chit că marele derby este mai mult o realitate virtuală întreţinută de media.
Încă o dată, prin ploaia deasă de pe stadionul lui Rio Ave, se vede atunci cînd Raul Rusescu lipseşte din echipă. S-a văzut de cînd s-a transferat în Spania şi s-a simţit cînd s-a întors. Iar Rusescu va lipsi mult timp. Asta este marea problemă a lui Gâlcă pentru sfîrşitul sezonului de toamnă, dincolo de golul salvator, 2-2, al lui Filip. Filip, marele cîştig al ultimelor saptămîni. Prin extensie, Latovlevici, marele perdant.