Teoria lui Ben
Încă un articol despre dopaj. Orice asemănare cu substanțe și metode interzise nu este deloc întîmplătoare.
În loc de introducere. 7 dintre primii 10 deţinători ai celor mai buni timpi pe 100 de metri din toate timpurile au fost prinşi […]
Încă un articol despre dopaj. Orice asemănare cu substanțe și metode interzise nu este deloc întîmplătoare.
În loc de introducere.
7 dintre primii 10 deţinători ai celor mai buni timpi pe 100 de metri din toate timpurile au fost prinşi dopaţi. Cei trei neprinși se numesc Maurice Greene, Nesta Carter și Usain Bolt. Pînă la proba (de urină sau de sînge) contrarie îi putem numi și “curați”. Sprinterul neprins e negustor curat de recorduri. Pentru unii (mulți) chiar un erou.
Încă o dată despre dopaj
Printre dopații dovediți, sprinterul canadian de origine jamaicană Ben Johnson. De ce vorbim acum tocmai despre Ben Johnson și nu, să zicem, despre britanicul Linford Christie? În primul rînd, pentru că Ben a ieșit cu o declarație foarte interesantă pe piață. În al doilea rînd, o să amintim și despre Linford Christie, brother in arms cu Ben de la un punct încolo. Dar toate la timpul lor, în următoarele paragrafe.
Reamintire
Ben Johnson a cîştigat cu timp de record mondial (9,79 secunde) proba de 100 de metri a Jocurilor Olimpice de la Seul, din 1988. 3 zile mai tîrziu, titlul îi era retras pe motiv de dopaj cu stanozolol, un steroid anabolizant. Ben Johnson era primul atlet/sportiv din istorie testat pozitiv cu steroizi anabolizanți la controlul antidoping. Dar Ben Johnson nu era un deschizător de drumuri. Steroizii intraseră în arsenalul marilor campioni cu cel puțin 10 ani înainte de JO de la Seul, susțineau oficialii Comisiei Internaționale Antidoping. Doar că pînă la Jocurile găzduite de capitala Coreei de Sud nu fuseseră puse la punct metode de evidențiere a steroizilor în laboratoarele antidoping. Situația este neschimbată și în zilele noastre. Se menține decalajul dintre laboratoarele care lucrează pentru doping și cele care lucrează împotriva acestuia. Decalaj în favoarea primelor.
Revelații sau elucubrații?
La aproape 53 de ani, lui Ben Johnson i s-a reîmprospătat memoria. Fostul alergător susține că nu ar fi fost niciodată depistat pozitiv dacă ar fi semnat cu Adidas. El merge mai departe, afirmînd că sportivii aflați sub contract de reprezentare cu celebra firmă de material sportiv ar fi beneficiat de o ciudată imunitate în acea perioadă. Ben Johnson mai susține că el nici măcar nu era dopat la Seul, iar totul a fost orchestrat pentru ca titlul și banii din contractele de reclame să ajungă la marele rival, Carl Lewis. “Era de neconceput să o fac înainte de o mare competiție, eu mă dopam doar cînd mă antrenam”. Drăguțul de el! Așa-i, toți specialiștii știu că tratamentul cu substanțele interzise nu se efectuează în timpul competițiilor, ci între. Și nu din bariere de ordin moral, ci profilactic. Organismul se curăță, efectul tratamentului rămîne.
În loc de concluzie
Nu există dovezi că Adidas, Nike sau alte firme de material sportiv au întreținut relații atît de lucrativ-oculte cu CIO astfel încît CIO să fi asigurat protecție sportivilor echipați de acestea. Dar teoria cu pricina nu a fost pusă în circulație acum de Ben Johnson. Să revenim însă la cursa noastră de acum 26 de ani. Carl Lewis, sosit în urma lui Ben, primea medalia de aur. Simbol al atletismului american, Carl Lewis nu a fost depistat pozitiv niciodată. Argintul îi revenea atunci lui Linford Christie. Polițistul britanic Linford Christie cîștiga aurul la Jocurile de la Barcelona, 4 ani după Seul. Erou al Regatului Unit, Christie era dovedit și el dopat în 1999. Cu nandrolon, prezent la un nivel de 100 de ori peste limita admisă în urina atletului. Pișșșș!
Maurice Greene s-a retras. Usain Bolt și Nesta Carter aleargă încă. Și foarte repede. Poate nu chiar peste 26 de ani vom afla și de ce.