Grig, să stai drept!

Rednic şi Grigoraş sînt doi oameni care ştiu meserie. Doar viaţa o percep diferit

Mircea Rednic şi-a dat demisia de la CFR Cluj. Sau a fost dat afară de conducerea CFR-ului. Sau a plecat pe cale amiabilă, amiabil în accepţiunea […]

Rednic şi Grigoraş sînt doi oameni care ştiu meserie. Doar viaţa o percep diferit

Mircea Rednic şi-a dat demisia de la CFR Cluj. Sau a fost dat afară de conducerea CFR-ului. Sau a plecat pe cale amiabilă, amiabil în accepţiunea fotbalistică fiind ceva nebulos între amical şi duşmănos. Oricum o dăm, ideea este că eşecul lui Mircea Rednic la o echipă românească sau din străinătate tinde să nu mai fie o ştire. Nici măcar un subiect interesant de presă. Rednic a devenit omul muşcat de un cîine, nu omul care muşcă un cîine. În schimb, instalarea lui Grigoraş pe banca tehnică a fostei campioane este o ştire foarte interesantă. Şi de comentat. Nu înainte însă de a mai arunca o privire asupra scurtei şederi la Cluj a „Puriului”.

Sau a „Strîmbului”. Cei mai mulţi dintre noi nu îşi acceptă cu plăcere poreclele. Încearcă să scape de eticheta caricaturală printr-un repertoriu de acte şi gesturi care să o contrazică. Nu este cazul lui Rednic. Bun meseriaş, lucru dovedit în cariera de antrenor măcar prin titlurile cîştigate cu Dinamo şi cu Rapid – succese obţinute cu stil şi prin fotbal – , el a scos de fiecare dată la bătaie un alt set de acte şi gesturi care să îi mineze meritele. Poate prea sensibil în relaţiile cu semenii, indiferent că îi sînt şefi ori subalterni, Rednic a sfîrşit de fiecare dată prin a-şi pune vestiarul în cap şi a-şi ostiliza conducerea. Bănuitor şi probabil fitilist, a ajuns mereu în punctul în care s-a simţit trădat de toţi. Sau măcar de o parte dintre cei cu care colaborează. O fire nestatornică? Umori netrate? O plăcere ciudată pentru autoflagelare? Greu de spus. Cred că nu ştie nici el.

Acesta ar fi pe scurt portretul omului-antrenor Mircea Rednic. Cel care lasă CFR-ul cu 5 puncte după 4 etape, nu înainte de a furniza încă o replică antologică – „Băieţii au jucat bine contra Viitorului, nu ştiu dacă pentru mine sau pentru Cadu?” Nu ştim nici noi. Să revenim la succesor. Nu cine este, ci cum este Petre Grigoraş, înlocuitorul lui Rednic? Este Grigoraş persoana aceea maleabilă care să fraternizeze cu nărăvaşul Cadu, şeful absolut al vestiarului ceferist? Este Grig antrenorul care să asigure echilibrul fin între legiunea străină şi legiunea română a echipei, mai puţin numeroasă, dar foarte orgolioasă şi ea? Ne vom lămuri repede. La CFR timpul curge cu altă viteză decît în restul Ardealului. Grigoraş este un antrenor destoinic, căruia îi place să îşi vadă echipele jucînd fotbal, nu să îl blocheze. Grig este un făuritor de echipe, un descoperitor de talente. Mai este şi un antrenor obişnuit să lucreze la cluburi mici, eventual şi cu probleme financiare. De aceea, totul rămîne de demonstrat prin transferul lui la un club cu pretenţii. Cu un palmares recent, dar important. CFR-ul, un edificiu cosmopolit, Grigoraş un antrenor de provincie pînă mai ieri. Interesant, al naibii de interesant.

După heirupismul cadulian pozitiv, care va funcţiona două-trei etape, vom începe să vedem noua faţă a CFR-ului. Îmi doresc ca Grig să îşi impună personalitatea şi ideile. Cred că oamenii care muncesc cu plăcere şi cu o pasiune dusă pînă la suferinţă pot reuşi oriunde. Este un pariu pe care, într-un fel, îl cîştigăm sau îl pierdem cu toţii.