A bientot, monsieur Krumbholz!

Franţa s-a despărţit de unul dintre cei mai mari antrenori ai handbalului feminin. Era inevitabil?

Oana Manea poate să stea liniştită. Nici Olivier Krumbholz nu a primit buchet de flori la plecare. Deşi federaţia franceză de resort este mai […]

Franţa s-a despărţit de unul dintre cei mai mari antrenori ai handbalului feminin. Era inevitabil?

Oana Manea poate să stea liniştită. Nici Olivier Krumbholz nu a primit buchet de flori la plecare. Deşi federaţia franceză de resort este mai bogată decît Oltchim. Este adevărat, Oana Manea este femeie, iar Krumbholz este bărbat. Oana este o importantă jucătoare de handbal, Olivier este un mare antrenor de handbal. Oana Manea a plecat de la combinatul care se scufundă şi se îndreaptă spre mai binele reprezentat de Krim Ljubljana. Olivier Krumbholz n-a plecat de la mai rău la mai bine. A fost dat afară de la naţionala de handbal feminin a Franţei. După 15 ani şi o serie de performanţe notabile. Asupra cărora merită să zăbovim. O vom lăsa astfel pe Oana Manea să-şi vadă de drum.

Povestea de iubire dintre Krumbholz şi naţionala feminină franceză începe în anul 1998, luna ianuarie, cînd fostul antrenor al lui Metz preia postul de selecţioner de la doamna Carole Martine. Franţa eşuase pe locul 10 la Mondialele din ’97 şi, în general, era o echipă care nu îşi găsea identitatea. Istoria selecţionatei Hexagonului nu se pierde în negura veacurilor, ci datează de la începutul anilor ’70. Epocă în care Franţa se zbătea în grupa B valorică a handbalului feminin, iar România era marea putere a handbalului în general. Băieţii cuceriseră titlul suprem de 4 ori, fetele noastre erau şi ele cîştigătoare ale competiţiei supreme în 1962 şi de două ori vicecampioane.

Rezultatele înscăunării lui Krumbholz sînt spectculoase, dar mai ales rapide. Handbalul francez cunoaşte o epocă de schimbare structurală, iar Krumbholz este parte a acestui curent de înnoire. Mingea circulă mai rapid, pe trasee necunoscute, apărarea devină o armă redutabilă. Aşa se face că naţionala feminină a Franţei cîştigă medalia de argint a Campionatelor Mondiale din 1999, după o semifinală complicată contra României şi o finală dramatică în compania Norvegiei, coorganizatoare a competiţiei. Locul 2 la Mondiale după decenii de mediocritate şi doar un an de domnie krumbholzistă.

A urmat un loc 5 la Europenele din 2000, în Romania. Apoi, în 2003, a venit şi titlul mondial, cucerit la Mondialele din Croaţia, după încă o finală pe muchie de cuţit, contra unguroaicelor conduse atunci, ca şi acum, de Anita Gorbicz. Au mai fost medalii de argint la Europenele din 2002 şi 2006 şi la Mondialele din 2009 şi 2011. Dar nu a fost nici o medalie olimpică. Locul 5 la Jocurile Olimpice de la Londra i-a fost fatal lui Krumbholz, în pofida recentei calificări la Campionatul Mondial din 2013, acolo unde n-a putut ajunge Rusia. Era a 19-a calificare din tot atîtea posibile cu Krumbholz pe bancă. Insuficient. A fost concediat cînd încă savura victoria din Croaţia alături de Pineau şi compania.

Există o morală a poveştii? Nu, dar există explicaţii plauzibile. Există recunoştinţă? Nu, dar există memorie colectivă. La aproape 55 de ani, Krumbholz nu este bătrîn, are însă o uzură în spate. Poate că Alain Portes, înlocuitorul lui, este acum ce era Krumbholz în urmă cu 15 ani. Forţa reformatoare. Noul contra rutinei. Cine ştie?, poate Krumbholz nu îşi spusese ultimul cuvînt şi va arăta asta la o echipă de club. Poate este schimbarea de care chiar el avea nevoie fără să o ştie. Dar doare.