Cazul Collins. Păcat sau eliberare?

Valuri de entuziasm străbat America. După frisoanele atentatului de la Boston, Lumea Nouă s-a înviorat.

Oamenilor din State, mai ales celor importanţi, le-a revenit culoarea în obraji. Motivul? Un baschetbalist din NBA a recunoscut că este homosexual. Putem să spunem […]

Valuri de entuziasm străbat America. După frisoanele atentatului de la Boston, Lumea Nouă s-a înviorat.

Oamenilor din State, mai ales celor importanţi, le-a revenit culoarea în obraji. Motivul? Un baschetbalist din NBA a recunoscut că este homosexual. Putem să spunem şi gay dacă vi se pare mai cool. Baschetbalistul se numeşte Jason Collins şi se află sub contract cu Washington Wizards. Anunţul a fost găzduit de Sports Illustrated, numărul pentru luna mai. „Sînt un pivot de 34 de ani din NBA. Sînt de culoare şi sînt gay”, a precizat sportivul.

Aplauze de la Barack. Şi de la Michelle

Precizări necesare, cu adevărat. Deşi amănuntul „sînt de culoare” mi se pare cel puţin superfluu vorbind despre NBA. Jason Collins nu este un jucător faimos. Jason este rezervă consacrată la Washington Wizards, ea însăşi o formaţie de plan secund a ligii profesioniste nord-americane de baschet. Sezonul în curs, Wizards nu a prins nici măcar playoff-ul. Rezervă de meserie la o echipă modestă, Collins se găseşte la final de contract cu echipa din capitala americană. Rezervă, 34 de ani, final de contract.

În sfîrşit, avem fundalul tabloului. Un baschetbalist de pluton din NBA îşi mărturiseşte orientarea sexuală. Ştirea dă ocolul globului, baschetbalistul devine brusc un bun planetar. Şi, dintr-o dată, ne apar în faţa ochilor personajele principale. Preşedintele. Barack. Soţia preşedintelui. Michelle. Vedetele din NBA. Kobe, mai ales el. De acum gata! Bryant, ţintuit în palatele lui de o accidentare, a postat un mesaj de solidaritate. „Sînt mîndru de tine, Jason Collins. Nu îţi înăbuşi sinele doar din cauza ignoranţei celorlalţi”, a scris pe Twitter starul lui Lakers. Obama, preşedintele, a fost „impresionat de îndrăzneala lui”, doamna Obama crede că Jason a făcut „un pas enorm înainte pentru ţara noastră”. Cu 44 de ani mai devreme, la ceea ce ne place să numim aselenizarea, Neil Armstrong spunea „un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire”.

Au existat şi ceva mesaje potrivnice. Chris Broussard, analist NBA, a cutezat să afirme că homosexualitatea este un păcat în faţa lui Dumnezeu şi a lui Iisus. Altă reacţie negativ-ironică i-a aparţinut jucătorului de fotbal american Mike Wallace, care a scris tot pe Twitter „Atîtea femei frumoase pe lume şi totuşi există bărbaţi care vor să se culce cu alţi bărbaţi”. La scurt timp, Mike şi-a şters postarea, cerîndu-şi scuze.

De ce şi-a şters mesajul?

De ce a simţit nevoia să îşi ceară scuze? Pentru că ştie. Pentru că a simţit. Comiţi delict de opinie dacă spui/scrii ceva care contravine corectitudinii politice. Nu discutăm cît de rău sau cît de bine este să fii homosexual sau heterosexual. Este un subiect prea greu pentru un editorial care apare într-o publicaţie sportivă. Dar ne putem întreba liber (încă) de ce oameni care gîndesc ca Broussard sau Wallace – că afirmarea homosexualităţii nu ar trebui nici să te ostracizeze, dar nici să te transforme în erou – sînt sau tind să devină cetăţeni-problemă. Ce să priceapă majoritatea care are defectul fundamental că este pur şi simplu majoritate? Că, de exemplu, a fi alb, heterosexual, eventual şi creştin a devenit cumva anacronic? Poate chiar nociv? Că virtuţile şi perspectiva senină asupra vieţii aparţin dintr-o dată minoritarilor?

Fosta logodnică a lui Jason Collins a declarat că în cei 7 ani petrecuţi împreună nu şi-a dat seama că bărbatul de lîngă ea şi-ar dori să fie cu un bărbat. Fratele geamăn al lui Jason, Jarron, spune că habar nu avea de orientarea acestuia. La extrem, ne putem gîndi că toată povestea este doar o lovitură de marketing extraordinar de abilă a lui Collins. Că Jason nu este homosexual, dar îi convine să vîndă imaginea asta. Care cu cît e mai deformată este cu atît mai atrăgătoare. Cine şi-ar mai putea permite să ţină pe tuşă sau să concedieze un jucător care a mărturisit că este gay? Şi, în plus, mai este şi de culoare. Şi peste asta, mai are şi 34 de ani. Şi 100 să aibă, şi tot titular va fi!

Totul pentru diversitate. În viaţă, în sport, adică tot în viaţă. Să nu mai conteze culoarea pielii, sexul, naţionalitatea, religia îmbrăţişată. Să dispară discriminarea de orice fel. Sună frumos, înălţător. Este frumos şi înălţător să avem şanse egale odată ieşiţi în lumea largă. Aştept însă ziua în care preşedinţii cei mai de seamă ai democraţiilor occidentale vor saluta mesajul următor. „Sînt un student din România, joc baschet în timpul liber. Am 20 de ani, sînt de rasă alb-caucaziană şi sînt heterosexual. Nu deţin arme de foc în debaraua apartamentului şi nu am de gînd să îmi omor colegii care ţin cu Steaua. Dar sînt timid şi nu reuşesc să îmi găsesc o prietenă. Mă puteţi ajuta?”