Cadou de la Blatter

În timp ce FIFA ne oferă încă un top inutil, din Belgia vine o idee. Bună, proastă, fantezistă, utopică, este o idee. Nu un surogat marca Sepp

Lume, lume, FIFA a mai întocmit o ierarhie! Din pix, din tastatură, fără […]

În timp ce FIFA ne oferă încă un top inutil, din Belgia vine o idee. Bună, proastă, fantezistă, utopică, este o idee. Nu un surogat marca Sepp

Lume, lume, FIFA a mai întocmit o ierarhie! Din pix, din tastatură, fără bătaie de cap. Lume, lume, FIFA a desemnat cele mai importante momente ale anului 2012! Şi, lume, lume, Blatter cu ai lui reuşesc să ne surprindă cu încă o banalitate. După inutilitatea Campionatului Mondial al Cluburilor neîntrecută decît de anonimatul în care se desfăşoară competiţia găzduită de Japonia, forul mondial ne delectează cu cele 12 momente esenţiale ale fotbalului din anul care stă să se încheie. Bineînţeles că a ieşit o supă lungă, fără gust, din care nu lipsesc Cupa Africii pe naţiuni, cîştigată de Zambia pe 12 februarie, Liga Campionilor adjudecată de Chelsea pe 19 mai, Campionatul European cucerit de Spania pe 1 iulie şi, ţineţi-vă bine, titlul Campionatului Oceaniei cîştigat de Tahiti! Care insulă cu ale ei frumuseţi exotice pe două picioare fusese descoperită, pipăită  şi pictată de Gauguin înainte ca FIFA să fie străluminată de măreţia performanţei fotbalistice a tahitienilor.

Condimentele acestui preparat instant venit la pliculeţ taman de la Zurich ar trebui să fie „recuperarea lui Fabrice Muamba, scăriţa lui Pirlo din sferturile de finală ale Euro ori foarfeca lui Ibrahimovici din amicalul Suedia-Anglia. Domnul Blatter ne sugerează că motto-ul organizaţiei sale suprastatale – „For the good of the game” – nu este doar o subtilitate mercantilă, adică despre cum să mai cîştigi nişte bani prostind o lume credulă, ci o pledoarie pentru sensibilitate şi emoţie ca produşi primari ai activităţii planetare numite fotbal. Nu previzibila lipsă de imaginaţie a FIFA deranjează însă, ci absenţa absolută a unei viziuni care să reformeze tocmai această activitate numită fotbal, aflată într-un moment de profundă criză a valorilor esenţiale. Inflaţia de meciuri, sumele aberante care intră şi ies din fotbal, felul în care arată/vorbesc/se comportă mulţi dintre exponenţii unei lumi care totuşi nu fac altceva decît să dea cu piciorul sau capul într-o minge, efectul pervers al popularităţii şi accesibilităţii jocului însuşi, toate şi altele încă ar fi motive de reflexie pentru oameni ca Blatter şi ceilalţi.

Dincolo de baricada asta ridicată din bunătăţi cu gust de plastic pe care ne-o oferă FIFA găsim revolta unui preşedinte de club belgian pe numele lui Roland Duchatelet. Patronul lui Liege propune nici mai mult, nici mai puţin decît înfiinţarea unei Beneligi, un campionat care să reunească formaţiile de frunte ale Belgiei şi Olandei. Nu mi se pare deloc un demers fantezist. Şi nu cred că domnul Duchatelet, patronul lui Standard, deci şi al lui Mircea Rednic, şi-a pierdut minţile pe fondul stresului provocat de Sărbătorile de iarnă. Propunerea lui Duchatelet este un apel disperat pentru schimbare. O formă de nesupunere faţă de monopolul instituit de marile campionate ale Europei. Anglia, Spania, Germania, Italia.

Paradoxal, într-o lume în care bucăţile de ţări vor să devină ţări pur şi simplu şi provenind dintr-o Belgie în care flamanzii şi valonii nu se mai suportă neam, Duchatelet vine cu un proiect colectivist de genul „Numai împreună putem reuşi”. Curajos? Idealist? Naiv şi periculos? Teriblist? Nu ştiu, oricum mult mai original decît clasamentuţele lui herr-mister-monsieur Blatter.