Jocurile Simple ale Oamenilor Obişnuiţi

Fotbalul a fost pus la colţ, microbiştii scoşi în ilegalitate. Şi cu sinceritatea ce facem?

Hohotele de plîns ale coreencei Shin A Lam contrazic spiritul olimpic originar. Cel puţin acela repetat pînă la tocire. Un spirit lucios ca oglinda apei […]

Fotbalul a fost pus la colţ, microbiştii scoşi în ilegalitate. Şi cu sinceritatea ce facem?

Hohotele de plîns ale coreencei Shin A Lam contrazic spiritul olimpic originar. Cel puţin acela repetat pînă la tocire. Un spirit lucios ca oglinda apei din Atlantic Center. Important e să participi, important e să participi, important e să participi… Lacrimile spadasinei din partea capitalistă a Ţării Dimineţilor Liniştite spun altceva. Mai important e să cîştigi, să cîştigi, să cîştigi! Shin A Lam a aşteptat o oră pe planşă, sperînd ca arbitrii să recunoască eroarea sistemului de cronometraj. Ironic, timpul a rămas suspendat pentru coreeancă exact lîngă miticul observator Greenwich, locul care ne dă măsura lui.

En garde, stimaţi spectatori şi telespectatori! Bun venit la Jocurile Olimpice! De data asta, la Londra, data viitoare, la Rio. Bun venit la nişte Jocuri unde toată lumea ar vrea să cîştige, dar spune că a venit să participe! Există şi turişti veritabili printre aceşti sportivi cu badge de gît. Cu înotătorii români printre ei. Avem şi concurente la judo care vor să se lupte cu hijab-ul pe cap. Să nu-şi piardă identitatea, să nu-l supere pe Profet. Defilăm cu copii-minune şi vedete la crepuscul. Lituanianca de 15 ani Ruta Meilutyte este răsăritul, americanul Michael Phelps, amurgul. Contemplăm paradoxurile. Spaniolii s-au umplut de ridicol la fotbal, nemţii gîfîie după una-două medalii. Şi frecventăm locuri comune. Chinezii agonisesc. Noi ciupim cîte o medalie.

Zilele Jocurilor. Mapamondul consumă cantităţi impresionante de epitete şi un val uriaş de emoţie cade peste capetele noastre dinspre Canalul Mînecii. Poveşti de viaţă, eroi, profesiuni de credinţă. Numai lucruri înălţătoare. Nu e deloc vremea fotbalului. Nu e timp acum pentru sportul acela trivial în accesibilitatea lui. În revoltătoarea lui simplitate, în enervanta lui fascinaţie. Astăzi, mîine şi poimîine ne curăţăm spiritul prin judo, tir şi canotaj. Devenim mai buni cu fiecare ippon reuşit de ai noştri. O tuşă a lui Rareş Dumitrescu face cît 10 goluri ale lui Ţucudean.

Prin urmare, astăzi, mîine şi poimîine detestăm fotbalul. Fotbalul, activitate populară, nimic de zis, dar gregară, doamnelor şi domnilor! Două săptămîni şi jumătate, iubitorii fotbalului (microbiştii, cum mai sînt ei alintaţi, fără ca nimeni să observe discriminarea) au regim de ilegalişti. E de prost gust să îţi placă fotbalul zilele astea, cînd zeiţele şi zeii Jocurilor cuceresc Olimpul performanţelor. Eşti prost de-a binelea sau măcar prost văzut dacă preferi meciul CFR-ului cu Liberec sau al Vasluiului cu Fener. Pe masa Olimpiadei se servesc bucate alese – ratatouille cu piept de raţă a la Usain, creveţi cu sos Baltimore Bullet. Iar voi, măi microbiştilor, vreţi tot mititei? Tot ceafă de porc cu cartofi prăjiţi?

Ce ar fi dacă am recunoaşte că ne plac şi mititeii, şi sarmalele, şi creveţii, şi stridiile? Şi fotbalul, mereu, şi gimnastica, doar atunci cînd ne luptăm pentru medalii? Ne-am descalifica? Sau ne-am califica într-o finală a sincerităţii de la Jocurile Simple ale Oamenilor Obişnuiţi?