Costin Ștucan

Ziarist 360°. Talentat, vigilent, suspicios, insistent, polivalent. Investigații, opinii, video content

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Costin Ștucan
Neuberții și paligorii

“FCSB a stat mult mai bine fizic decât CFR. S-a văzut clar că jucătorii lor aveau mintea limpede tot timpul și asta ți-o dă avantajul fizic față de adversar. Nu are importanță că jucătorii de la CFR sunt mai în […]

...

Frăsinescu, suspectul de serviciu

În doar 21 de minute ale meciului FC Argeș – Poli Iași 2-1, căpitanul oaspeților, Cosmin Frăsinescu, a comis două faulturi în careu, însă doar primul a fost sancționat de arbitrul Lucian Rusandu:

minutul 4, Gaitan pasează moale în spate, […]

...

Tănase, maestrul hipnotizator

“Văd un dans între ele, parcă e un vals vienez. Când să treacă o echipă în față, face pasul înapoi și începe din nou dansul. Iar valsează, apoi una stă iar pe loc când are șanse să se desprindă. Când […]

...

Prințul Mîșkin și „blatul” generației lui Hagi și Popescu

În era internetului, imaginile video de la meciul România – Spania 1-2, jucat pe 18 iunie 1996 pe Elland Road din Leeds, nu sunt ușor de găsit pe giganticul YouTube. Puține secvențe au mai rămas în spațiul online de la […]

...

Apărarea FCSB de lemn și geniul rotofei

0-1, 0-1, 0-1. Criza de rezultate în care a intrat brusc FCSB după un sezon pe care dădea senzația că îl gestionează neașteptat de sigur se poate adânci sau se poate spulbera etapa viitoare, cu Chindia. E simplu, fotbalul nu […]

...

Mâna albă de făină a lui Dumnezeu

Pe fluxul foto al agenției Reuters au intrat fotografii cu Maradona în timp ce celebrează golul lui Messi. Pe marginea geamului din fața sa se văd clar urme albe lăsate de “mâna lui Dumnezeu” și de mâna dreaptă

Permalink to Mâna albă de făină a lui Dumnezeu
miercuri, 27 iunie 2018, 2:04

În 1986, Maradona a pus mâna pe minge și a dat din henț golul pentru care Anglia îl va urî până la sfârșitul lumii. Argentinianul i-a spus procedeului “mâna lui Dumnezeu”, englezii l-au numit jaful secolului.

În același sfert de finală de Cupă Mondială, duhul a coborât asupra lui Maradona patru minute mai târziu când i-a driblat pe Beardsley, Reid, Butcher de două ori, Fenwich și Shilton în ceea ce va rămâne probabil până la apusul vremurilor drept cel mai frumos gol din istoria fotbalului.

Pentru mulți, Maradona este în continuare cel mai bun fotbalist născut vreodată, un fel de zeu trimis pe pământ să bucure oamenii.

El a tras Argentina și Napoli aproape de unul singur spre performanțe incredibile, dar a tras și cocaină într-atât încât nimeni nu va ști vreodată câte dintre golurile sale halucinante au fost marcate sub influența prafurilor.

Oficial, Maradona a fost suspendat de două ori din fotbal. Nu a consumat plante halucinogene pentru a comunica cu zeii, ci substanțe care-i dădeau o stare euforică și-i îmbunătățeau performanțele domestice și sportive.

Când a fost prins a doua oară, la Mondialul din 1994, doctorii i-au găsit în sânge un cocktail de cinci substanțe interzise care nu se regăseau toate în același medicament.

În documentarul realizat de fanul său Emir Kusturica, Maradona spune la un moment dat: “Vrei să știi ce jucător aș fi fost dacă nu consumam cocaină? Ce jucător am pierdut!! Am un gust amar în gură pentru că aș fi putut fi mult mai mare!”.

Gândul că Maradona ar fi putut fi mai mare decât a fost îți dă frisoane, dar nu atât de mari precum cele produse de imaginile video de marți seară.

Oficial, Maradona a renunțat la droguri după numeroase terapii la clinicile cubaneze ale răposatului său prieten Fidel Castro. În timpul meciului cu Nigeria, însă, Maradona a fost surprins de camerele de luat vederi în ipostaze delicate pe care nu toți regizorii de transmisie TV le-ar fi difuzat în direct.

Aflat la loja stadionului din Sankt Petersburg, argentinianul a fost filmat în prima repriză în timp ce îi mulțumea lui Dumnezeu cu ochii aproape dați peste cap într-o stare de transă. 20 de minute mai târziu, energia dispăruse. Maradona era prăbușit în scaun cu ochii în gol, privind absent spre cer și mormăind lucruri pentru sine.

În a doua repriză, după o trecere prin lojă, Maradona a fost din nou difuzat miliardelor de telespectatori. După golul de 2-1, arăta degetele mijlocii unui dușman invizibil, urlând “Puto” cu privirea unui om posedat.

Asta s-a văzut la TV. Ce nu s-a văzut la televizor îngrozește și mai tare.

La pauză, Maradona este filmat de un fan argentinian care îi spune “Maradona, ești campion mondial!”. Într-o stare de abandon mental, fostul star se uită în gol, apoi se întoarce subit spre suporter și zâmbește, total rupt de realitate.

Câteva minute mai târziu, un Maradona prăbușit este aproape cărat pe brațe de oamenii din stafful său în interiorul lojei, unde starea lui produce o panică evidentă.

La final, Maradona e filmat de un alt suporter. Când se ridică în picioare, argentinianul se clatină și lasă din nou senzația unui om aflat în altă lume. În lojă, prietenii săi au chemat doctorii, iar informația a fost exagerată de presa occidentală care a anunțat că Maradona e la spital.

Argentinianul a dezmințit știrea azi dimineață, pe Facebook, scriind că starea sa a fost cauzată de o “durere de gât care a dus la o stare de decompensare”. Pe românește, la o stare de epuizare sau de depășire a resurselor funcționale.

E evident o soluție strategică de PR pentru imaginile înfiorătoare care au invadat rețelele sociale în noaptea de marți spre miercuri, fiind asociate de public cu consumul de droguri.

E la mintea copiilor.

Un om cu dureri de gât atât de puternice încât să ducă la epuizare nu dansează nonșalant cu o nigeriancă și nu se cațără ca un nebun pe geamul lojei, fiind ținut cu greu de cei din jur pentru a nu ateriza în tribuna de sub el.

Întrebare este: s-a drogat Maradona?

Ziariștii evită verdictele în lipsa probelor. Englezii, atât de înverșunați împotriva lui Maradona, l-au criticat dur pentru gestul cu degetele mijlocii, dar au evitat precaut să comenteze pe seama comportamentului său aproape nepămânean.

În timp ce ei se codesc, pe fluxul foto al agențiilor Reuters și GettyImages au intrat fotografii cu Maradona în timp ce sărbătorește golul lui Messi. Pe marginea geamului din fața sa se văd clar urme albe lăsate de “mâna lui Dumnezeu” și de mâna dreaptă.

Din imagini, e limpede că Maradona a avut ceva alb pe mâini, iar reziduurile au rămas pe plexiglas.

A frământat gogoși în baia lojei sau și-a curățat gingiile cu cocaină? Răspunsul e la poliția rusă care nu trebuie decât să preleveze probele aflate pe geamul lojei lui Maradona. Dacă n-a plouat peste noapte la Pitărburg, amprentele sunt acolo bine merci.

Dar Maradona are în Rusia statutul de invitat de onoare al lui Vladimir Putin, președintele unei țări care a pus în aplicare un program național de dopaj pentru sportivi. Și-ar înfunda Volodea un aliat în războiul mediatic cu occidentul, chiar dacă excentricul fumează trabuc într-un stadion unde fumatul e interzis sau consumă substanțe interzise?

Pariu că niciun polițist nu-l va întreba și nu-l va căuta în bagaje pe Maradona?

Pariu că treaba e strâmbă?, vorba unei reclame la modă pe timpului Mondialului.

Comentarii (48)Adaugă comentariu

adi_stelistul (35 comentarii)  •  27 iunie 2018, 14:24

Cred ca ne e destul de clar tuturor ce s-a intamplat acolo. Problema, foarte trista, este ca Maradona e (poate fi) un model pentru tineri. Ce face el cu corpul lui, cu mintea lui, cu viata lui, nu ne intereseaza, dar din pacate nocivitatea comportamentului sau e mult mai mare decat in aparenta. Nu e vina lui Maradona ca e asa, ci a felului in care informatia circula in satul global care a devenit lumea, dar poate ca un individ responsabil s-ar gandi la aspectul acesta si s-ar abtine de la a aparea in public cum a facut-o Maradona aseara.

lenroc (7 comentarii)  •  27 iunie 2018, 14:29

Prea lungă dezbaterea pentru un fapt atăt de evident si de obisnuit la Maradona, era în starea lui naturală. Mare fotbalist, mare petrecăreț.

dinamo_fan (41 comentarii)  •  27 iunie 2018, 14:30

Se intampla un scandal pe undeva ? Hop si Stucan. Despre fotbal nimic scris luna asta...desi parca e in derulare un eveniment...

Niku (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 14:40

Geamu-i alb pe vreo trei metri lungime, nu doar in dreptul lui. Poate s-o fi fatait el de colo colo. Apoi, e praf alb sau ce-o fi si pe geamul usii din spate.

Romi (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 14:43

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

nosens (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 14:48

Am comentat si ieri, Maradona de la meciul de ieri cu Nigeria arata la fel ca Maradona din meciul cu ....Nigeria de la World Cup 94 dupa ce a dat gol si s-a dus la camera de luat vederi! Si tocmai de aia nu exista comparatie intre Messi si Maradona! Cand iei campionatul de unul singur cu Napoli si titlul mondial fara conditie fizica si plin de droguri care nu te fac mai bun, doar mai "moale" si mai visator , e clar! Ca doar de aia era "butoiasul atomic", nu pentru ca manca proteina si cabohidrati la gramaj si se culca la ora 21.

cata (4 comentarii)  •  27 iunie 2018, 14:53

la faza cand il striga fanul, diego campion mondial se vede clar ca atunci cocaina "kicks in". probabil a prizat prea mult fiindca era foarte confuz, starea de euforie urmand sa apara mai tarziu. nimeni nu ma poate convinge de contrariu, stiu ce zic

eusebiu stefan (2 comentarii)  •  27 iunie 2018, 14:56

Concluzia dupa filmuletele astea "senzationale"? Omul tot un zeu a ramas... si din cand in cand vin niste *** precum costin si mai ciugulesc din capul lui... Pacat ca Messi nu intelege ce inseamna sa fii fotbalist

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:12

Domnu' Stucan ar trebui sa va documentati inainte de a spune prostii. Are dreptate cand zice ca ar fi fost mai mare daca nu ar fi consumat cocaina. E adevarat ca pe termen scurt poate sa creeze un avantaj dar folosita pe termen lung are o lunga lista de efecte secundare fizice dar mai ales psihice ! Si ceea ce vedeti pe geam nu are cum sa fie cocaina. E o aberatie. Un om care e dependent de cocaina nu va risipii niciodata atat de mult pe geamuri :))) Si nu spuneti ca a facut asta pentru ca era sub influenta. Ce am vazut in poze si filmari nu coincide cu ceea ce provoaca cocaina. Si nu, nu am consumat :) Eu zic ca mai plauzibil e ca a consumat f mult alcool amestecat cu niste pastile / medicamente. Dar nu cocaina :)

Andrei (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:15

Costine, ”încât nimeni nu va știi” se scrie cu un singur ”i” la ”ști”.

zorrozabal (21 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:15

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristi (24 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:23

E ridicola deductia. Ca sa lase urmele alea atat de pregnante si intense pe geam cu mainile, ar fi trebuit sa plamadeasca cozonaci intregi din coca, pentru intreaga loja. Chiar asa? Nu e exclus sa fi consumat coca, desi cred ca mai degraba era beat mort, dar sa nu cadem in penibil cu interpretari din astea.

Ionnis (12 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:24

Exagerezi cu urmele de pa plexiglas. Se vede clar sunt urme de grasime lasate de mainile unui geniu. Aberezi sa dai startul la comentarii.

john70 (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:29

Hey, dupa cat praf e pe geamul ala, inseamna ca Maradona era mort in supradoza, daca ar fi vorba de cocaina.

a dica (55 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:38

Iar delireaza vedeta GSP... Eu credeam ca a fost blat nu ca s-ar fi drogat Maradona. Chestia cu geamul e mortala. N-am inteles daca concluzia au tras-o altii sau e descoperirea lui Stucan. Mai trebuia amintit, in treacat, si Hagi. Nu i se zicea Maradona din Carpati? Nu-i timpul pierdut, se poate reveni cu un nou articol de mare sensibilitate...

Ionut (12 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:38

Aberezi. sunt urme de grasime nu de cocaina.

Alex rares (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:41

E clar ca era drogat dar urmele albe sunt normale cand faci o poza la un geam:))

hhh (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:43

mai mult ca sigur c a tras ceva pe nas..

Andrei (23 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:55

Articol de cancan. Argumentatie inutila; pana la urma ce face Maradona il priveste. Au grija pseudojurnalistii obsedati de cititul pe buze sa nu rateze nici o stire "bomba". Stucan e exemplarul tipic al noului val de jurnalism. *** si usor paranoici.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ioan (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 15:58

Stiucan penibil ca intotdeauna.... Maradona a fost imens! Tu... un biet postac la fituica de impachetat peste virtual...

dorian (6 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:01

Alcool da . Coca poate in noaptea anterioara . O fi nebun dar nu sa se duca sa imprastie prafuri prin loja !!! Ne place insa can-canul si scandalul . Oricum o sa ramana ca imaginea unui fotbalist genial !! Restul dispare precum praful de pe geam !!

Vlad (25 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:04

Daca aia e cocaina risipita, cata naiba a consumat? Trebuia sa fie plin si pe gura si pe par si pe haine... Ce naiba, o fi omul plin de bani si-si permite dar chiar sa vina cu kilu de alba pe stadion, ma indoiesc.

Cristian (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:15

Omule, sterge articolul asta ca sa nu te faci si mai mult de ras. Cele de pe geam sunt urme de grasime in care lumina se reflecta altfel si arata albe. Tu crezi ca omu si a infundat mainile intr un sac de cocaina ca gimnastii in talc? Cred ca e a doua oara in viata cand imi rup din timp ca sa scriu ceva ca raspuns la un articol. Dar o fac pentru ca e dureros sa vezi in ce hal a ajuns un ziar cu asemenea traditie. Intre voi si tabloide nu mai e nici o diferenta.

GOG (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:19

Trebuie sa ai un creier de furnica si coloana vertebrala de meduza sa poti scrie un astfel de articol. Bravo stimabile, mare om, mare caracter... Maradona e un fost mare fotbalist(cu sclipiri de geniu) chinuit de propriul trecut si de propriile slabiciuni. Daca presa din perfidul Albion, ce il uraste sincer pe Maradona, a trecut diplomatic peste incident asta inseamna ceva. Dar jurnalistul nostru care se autoproclama talentat viligilent si video content (ce o mai fi insemnand si aia?) crede ca a descoperit America si da cu manie proletara intr-un Maradona cazut si ingenunchiat de proprii demoni. Dar ce pot sa ceri cuiva care la inmormantarea unui Rege isi da cu parerea si produsul narilor pe ecran, respectiv in ciorba intr-un stil grobian. Mereu a fost placerea celor mici la suflet si la creier sa scuipe pe ce mari si legendari atunci cand se afla la pamant. Acestui articol i se potrivesc minunat versurile nemuritorului Pastorel: În lumea asta prost făcută **** scriu în loc să ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Iulian M (2 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:21

Hai sa fim seriosi, nu are cum sa fie cocaina pe geamul ala, poate doar sa fi stat cu mainile in prafuri in permanenta si sa manjeasca plexiglasu la fiecare atingere. E transpiratie acolo nimic altceva. In mod evident tipul era drogat, dar era facut pulbere dinainte de meci, probabil in sala aia de la loja sa fi tras pe nas ceva liniute

di livio (9 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:22

cit o fi fost de invitat de Putin da sigur nu s-ar fi drogat in stadion...nici daca era in Cuba...cit despre framintat gogosi in baia lojei...zici ca te-ai inspirat din dl.Geambasu...adica stilu superior ironic

Cosmin (3 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:22

Este mana lui Pascany de la CFR evident! Maradona isi va reveni, poate, dar tu nu! Pascany si CFR ti-au mancat materia cenusie.

catalin (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:28

geamul e asa de la grasimea de pe miini. transpiratie etc

Bârgaoanu Dragoş (9 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:30

Logica "veții"!Ştucan ot Dâmbovița a descifrat misterul!A venit Maradona, era plin de cocaină pe mâni ca halterofilu'de talc şi s-a apucat să pipăie balustrada de stică pe o lungime de 3m...de zici că era Nadia la bârnă!Buey Sherlock de Piața Chibrit!Eşti haios, foc!Trec peste faptul că-ți atrag copchii atenția că "ştii" se scria cu un singur "i".Eşti pe halucinogene, sau doar agramat şi bleguț?

paul (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:32

astia care ziceti ca era baut sunteti chiar prosti....inseamna ca o facut gogosi deaia erau geamurile albe .era evident ca s-a drogat.

Maxentiu (17 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:36

In momentul asta, plozii mei lasa urme de cocaina pe geamul de la sufragerie! Stucaneee, cheama politia, ca si-a bagat Putin coada si aici! Stiintific vorbind, "cocaina" aia la care viseaza cancanistul de Stucan e transpiratie, adica grasime + sare. Iar starea lui Maradona e starea normala a unui zeu al fotbalului care trece alaturi de discipolii lui din teren de la agonie la extaz, o experienta magica pe care prea putini o mai pot intelege.

Jack (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 16:58

Maradona a fost imens dar a ajuns o epava....e clar ca e drogat in russia cu bani poti face orice..nu degeaba s a ales rusia nici nu ma gandesc ce fac oficialii fifa corupti dupa meciuri!!fifa e mafie...cackar arbitrul turc a ajutat argentina...despre ce vorbim mafie cu m mare!! ... ..

Vlad (1 comentarii)  •  27 iunie 2018, 17:04

In pozele mai mari se vede ca geamul este murdar si in dreptul lojei nigerienilor

de pe ‘ici ‘sa (8 comentarii)  •  27 iunie 2018, 18:58

inainte de meci, omu' a framantat o coca, era surescitat nestiind daca-i va iesi, da' s-a vazut la final cand a multumit cu ambele maini si degetele mijlocii ridicate. mare chef, Maradona asta.

ovidiu_3003 (83 comentarii)  •  27 iunie 2018, 20:54

Maradona este un baiat ...simpatic ...probabil a tras pe nas...dar nu se stie sigur...

Che Guevara (31 comentarii)  •  27 iunie 2018, 22:17

Pariu ca merge si Mutu acolo la meciul urmator?

muzzi (4 comentarii)  •  27 iunie 2018, 23:06

bre nea Stiucane, iti multumesc! mi-ai lamurit un dubiu! eu mereu am stiut ca nemernicii astia de rusi in cardasie cu Maradona fac de-alea strambe! adica am stiut ca ei refac marcajul stadionului cu cocaina in loc de creta, dar m-ai lamurit matale, ca doar "stii" mai bine....

Dede (1 comentarii)  •  28 iunie 2018, 1:02

Sherlok Holmes de capitală,cu puteri de medium,a rezolvat cazul Maradona de la 2178 km departare.Putin,Medvedev,KGB si FSB sunt de porc,iar peștoiul știucă de Dambovita a rezolvat cazul narcotic al lui El Pibe d'Oro traversand cu puterea mintii Moldova,Ucraina si Belarus pentru a dezlega misterul de la Sankt Petersburg.Sărmana știucă răpitoare a vrut sa vina in sprijinul autoritatilor ruse ca sa bage narcomanul la bulau,dar ideile sale sunt expuse intr-un ziar de impachetat știuci,astfel incat nimeni de la Moscova nu va "știi" ca de fapt era cocaina pe geamul din fata lui Maradona.Voi mai puteti cu prostul satului?

Alivante (1 comentarii)  •  28 iunie 2018, 2:11

Un articol jalnic în stil pur romanesc! Mai bine se numea titlul articolului " Un nimeni despre o legendă " De Eminescu cand ne scrii?

mihai (1 comentarii)  •  28 iunie 2018, 9:16

Bati campii. Nici in Romania nu ar fi fost arestat.

Alex One (23 comentarii)  •  28 iunie 2018, 9:21

D-le Stucan, crezi ca ne era dor de scrisul tau ? De aici cand te "demisioneaza" ?

vais (3 comentarii)  •  28 iunie 2018, 9:21

Eu nu inteleg un lucru, ok s-a drogat, dar in ce fel s-a drogat? a mancat cocaina cu pumnul? la cat e de alb geamul ala zici ca a framantat aluat pentru cozonaci.

Cosma Ionel (2 comentarii)  •  28 iunie 2018, 11:14

N-am inteles ce ai vrut sa transmiti in articol. Ai insiruit niste chestii evidente, stiute de toata lumea, cu aerul ca ai descoperit America si ne arati si noua acum cam in ce directie e. Cat despre judecati gen "treaba e stramba"... mai bine te limitai la truisme

aciduzzo (14 comentarii)  •  28 iunie 2018, 11:51

Ce n-ati inteles?? Individul era in sevraj...i-a trebuit atunci doza ca altfel o lua pe aratura sau lesina!!...Sau poate praful ala alb pe geam era de fapt zahar pudra, ca-i daduse un steward inainte cu cateva minute un strudel cu mere bine pudrat cu zahar, ca zice ca i-o luase glicemia razna dupa ce facea Mascherano pe partea lui ....un fundas extrem de periculos....in atac si aparare!!!

Nicolae (1 comentarii)  •  28 iunie 2018, 13:54

Fiti mai blanzi cu Stucan. Poate omul cunoaste mai bine decat noi toti la un loc care sunt manifestarile unui drogat

motanul incaltat (47 comentarii)  •  1 iulie 2018, 1:28

Te contrazici singur-----daca e un zeu trimis pe pamint pt a bucura oameni, ar trebui sa intelegi ca zeii nu sunt controlati de POLITIE.... Nici macar de politia din RUSIA...

Comentează