Bratu și exemplul lui Potter. Graham, nu Harry

Cu Florin Bratu, de fapt cu vânzarea lui frauduloasă la Galatasaray, a început Dosarul Transferurilor, iar frații Ioan și Victor Becali sunt și acum după gratii.

Cu Florin Bratu începe, sau cel puțin așa își dorește Ionuț Negoiță, relansarea proiectului […]

Cu Florin Bratu, de fapt cu vânzarea lui frauduloasă la Galatasaray, a început Dosarul Transferurilor, iar frații Ioan și Victor Becali sunt și acum după gratii.

Cu Florin Bratu începe, sau cel puțin așa își dorește Ionuț Negoiță, relansarea proiectului New Dinamo care a avut până acum doar variante blocate de viruși și de lipsa fondurilor.

După aproape 5 ani în care a apelat mereu la morișca nemuritoare de antrenori așa-ziși consacrați din fotbalul românesc, Negoiță a ales un antrenor tânăr. Cu câteva ore mai devreme, era decis să-l readucă pe matusalemicul Gigi Mulțescu, dar s-a răzgândit.

Apropiații clubului susțin că Negoiță și-a schimbat preferatul la sugestia din închisoare a lui Ioan Becali, singurul impresar care a reușit să vândă jucători de la Dinamo în acest ultim an de austeritate.

Dar aceste rânduri nu sunt despre influența impresarului condamnat pentru fraudarea cluburilor, ci despre un antrenor tânăr.

De fapt, sunt despre o idee „diferită”, oferită gratis în piața mondială a fotbalului și ignorată în continuare de majoritate.

Bratu are 38 de ani și o experiență minoră ca antrenor.

E cu patru ani mai tânăr decât englezul Graham Potter, un fotbalist periferic din Premier League în anii ’90, la Southampton, dezgustat după retragere de modul malign în care se dezvoltă fotbalul multimilionar.

În 2011, după doi ani în care a făcut un masterat pe bune în științe sociale, fostul jucător a ajuns printr-o conjunctură în inima Suediei, la Ostersunds FK.

La sosirea în orășelul aflat chiar sub Cercul Polar, Potter a găsit un dezastru. Clubul condus de un fost ofițer din armata suedeză era proaspăt retrogradat în liga a patra, cu 600 de spectatori în tribună și aceia, susține Potter, își doreau ca echipa să piardă.

Cine s-ar fi gândit atunci că, după doar 6 ani și jumătate, Ostersunds avea să joace cu Arsenal în primăvara Europa League?

În patru ani, echipa a promovat până în prima ligă, iar în 2017 a câștigat Cupa Suediei. Cu câțiva jucători abonați în trecut la scandaluri, aduși fără bani, Potter a creat un nucleu aproape invincibil care a trecut de Galatasaray, PAOK și Hertha Berlin, învingând-o pe Arsenal chiar pe Emirates cu 2-1 la mijlocul săptămânii trecute.

Pare un miracol, dar e de fapt rezultatul unui plan bine pus la punct.

Secretul lui Potter se numește “Academia de Cultură”.

Școlit în sociologie, antrenorul i-a scos pe jucătorii și pe conducătorii clubului din zona lor de confort, punându-i să facă niște lucruri nemaiauzite până atunci. De exemplu, jucătorii lui Ostersunds au pus în scenă propria lor variantă a baletului “Lacul Lebedelor”, au dat spectacole și au ținut concerte cu fanii.

Anual, jucătorii organizează un seminar de artă. Ei aleg între dans, poezie sau cântece.

Totul, spune Potter, are rolul de a crește încrederea în sine a fotbaliștilor, de a le da curaj și de a-i face să se integreze într-o comunitate pe care s-o înțeleagă.

În scurt timp, acești jucători supuși, de fapt, unui miniexperiment social au fost capabili de lucruri incredibile, iar clubul are acum venituri la care nimeni nu se gândea în 2011.

Acum, să ne întoarcem la Dinamo, un club proaspăt preluat de un antrenor tânăr.

Și aici, ca și la Ostersunds acum 7 ani, banii lipsesc cu desăvârșire.

Clubul are două variante:

• e vândut unui investitor mai potent financiar, asumându-și riscul de a intra pe mâna unor persoane dornice de a produce bani din orice și prin orice mijloace
• alege calea construirii unei identități sănătoase

Acum, haideți să facem un exercițiu de imaginație.

Închipuiți-vi-l pe Torje dansând pe poante, pe muzica lui Ceaikovski. E vorba de mijlocașul lui Dinamo care a considerat că selecționerul Daum și-a bătut joc de reputația lui de mare fotbalist atunci când l-a pus să tragă autocarul naționalei cu o frânghie, împreună cu colegii săi.

„Da’, ce domne’, suntem copii de 5 ani să facem astea, să tragem de autocare, astea se fac la grădiniță?!”, a povestit Torje, indignat, iar lumea fotbalului românesc s-a grăbit să-l strângă în brațe, așa cum părinții își apără copiii suferinzi.

Toamna trecută, în timp ce fotbaliștii-balerini de la Ostersunds eliminau echipe mari din Europa, vedeta Torje lustruia băncile unor formații obscure.

Aici este cheia numirii lui Bratu, iar metodele și le poate alege el.

Dacă, în final, reușește să învingă rezistența jucătorilor și-i face să înțeleagă că spiritul unei echipe nu se construiește la nunți, botezuri și cu manele ascultate la maximum în vestiar, tânărul antrenor va putea să ridice aproape fără bani ceea ce alții nu reușesc nici cu zeci de milioane de euro cheltuite.

Dar pentru asta e nevoie de mai mult decât de o licență Pro.

Trebuie să te pricepi la oameni din punct de vedere științific, să fii dispus tu însuți să ieși din propria-ți zonă de confort și să nu ai fire care te leagă de interesele ascunse ale unor impresari, oricând dispuși să te facă să abandonezi un proiect sănătos.

Dezamăgit de mercantilismul fotbalului modern, Potter a reușit, e drept într-o țară cu o civilizație avansată.

Poate oare Bratu să fie și el un Potter pentru Dinamo?

Harry Potter, Graham Potter, oricare dintre ei.

Torje, probabil, are un răspuns la întrebare.

PS – În poza de mai jos este chiar autorul miracolului, Graham Potter, în timpul unui spectacol de dans.