Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Cât de mare a fost Ilie Balaci

Dimensiunea reală i-am priceput-o privindu-l mai întâi din tribună și apoi cunoscându-l și ascultându-l. Ca să-l înțelegi pe Balaci jucătorul trebuie doar să-l privești. Ca să-l pricepi pe Balaci de după retragere trebuie să-l asculți. Ore întregi de discuție, din […]

...

Lăsați-l pe Rednic să conducă!

Rednic nu vine la Dinamo să stea pe holuri în așteptarea clipei magice când îl poate primi Negoiță, nu vine nici să-i dea târcoale lui Alexandru David, în speranța că omniprezentul președinte îl va băga în seamă, nu vine nici […]

...

Cum îi putem bate pe sârbi?

Să lăsăm în urmă noaptea de iarbă de plastic de la Vilnius. Ea ne-a adus trei puncte râvnite înainte de meci, ca și acontate după golul lui Chipciu, însă puse în mare primejdie de egalarea lituaniană. Fără golul lui Maxim […]

...

Hermannstadt. Numele, ca la nemți. Procedurile, ca la români

Cu doi de n la mijloc. Și cu dt la coadă. Scrieți corect Hermannstadt! Nemțește! E denumirea germană, săsească, a Sibiului. Și a echipei de fotbal. Pe vremuri a fost Șoimii, apoi Inter. Nu de la Moratti, ci dintr-o fuziune […]

...

Mima, rebelul meticulos

„Mima”, cum îi spune toată lumea, a fost un fotbalist bun al anilor șaptezeci-optzeci, mult mai bun și mai talentat decât cifrele carierei sale. Genul de atacant sau de mijlocaș ofensiv care putea câștiga singur un meci. Dribla extraordinar, şuta […]

...

Internaționalul francez Alexandre Dumas

Mbappe, Pogba, Umtiti, Varane, Matuidi sau Kante sunt la fel de francezi ca și marele scriitor cu sânge haitian în vene

Permalink to Internaționalul francez Alexandre Dumas
marți, 17 iulie 2018, 10:50

Nu trebuia să faci franceză în școala ca să auzi de Alexandre Dumas tatăl. „Contele de Monte Cristo”, „După douăzeci de ani”, „Colierul reginei”, „Regina Margot” și, mai ales, „Cei trei muschetari” au încântat tinerețea multor generații care aveau anacronicul obicei de a citi cărți tipărite pe hârtie, cu mulți ani înainte ca omenirii să i se formeze reflexul de a se uita la seriale pe telefonul mobil. Istorie, poveste, capă și spadă, suspans. Plus zeci de ecranizări ale romanelor marelui scriitor. Chiar dacă literatura de calitate de azi presupune alte repere, la vremea lui, și cam încă vreun secol și ceva după moartea sa petrecută în 1870, Dumas-tatăl a luat și el câteva titluri supreme, ca și Thuram, Desailly, Henry, Pogba, Matuidi sau Kante. A fost și el un supercampion mondial al vremii sale. Dezbrăcat de frac și echipat în tricou albastru, se încadrează, ca pigment, în echipa Franței de astăzi. La aproape două sute de ani distanță.

Marchizul și sclava
Dumas-tatăl s-a născut în 1802 în Franța. Pe la o mie șapte sute și ceva, buniciul său, marchiz și militar, ofițer superior, a fost trimis peste mări, în Saint Dominique, ceea ce înseamnă Haiti de astăzi. Insula din Caraibe a fost colonizată la început integral de francezi. Ulterior, partea apuseană a insulei a fost cedată spaniolilor și a devenit Republica Dominicană, mult mai cunoscută românilor de la obsedantul Exatlon de acum câteva luni, filmat acolo. Ei bine, după ce se terminau pârleazurile peste care sărea multiculturalul Giani Kiriță, mai spre răsărit, începea Haiti.

.

Acolo, marchizul francez s-a îndrăgostit de o sclavă indigenă. De culoare. Din legătura lor s-a născut un băiat. La puțin timp după naștere, marchizul și-a suit femeia și copilul negru pe vapor și i-a dus în Franța, la castelul său din Normandia. Fiul s-a înrolat în armata napoleoniană și a devenit general la doar treizeci de ani. Fiul fiului și nepotul marchizului e marele Alexandre Dumas. Dumas-tatăl, care la rândul său a avut un fiu scriitor. Tot Alexandre, cel cu „Dama cu camelii”: Probabil că în plin secol XIX Dumas-tatăl, închis bine la ten, cu un păr imens, o claie creață, era privit ciudat pe bulevardele pariziene.

Franța e jumătate de Planetă
Astăzi, urmașii marchizilor de altădată, în biografia cărora nu s-au strecurat idile cu sclave caraibiene sau africane, privesc pieziș poza extrem de colorată a echipei Franței. Acum aproape două decenii, Jean Marie Le Pen era contrariat de cei vreo 4-5 negri titulari. Acum, necaucazienii sunt mai mulți de jumătate, dar Le Pen are nouăzeci de ani și i-a scăzut aplombul.

Cineva trebuie să explice că pigmentul din echipa proaspăt campioană mondială e o chestiune normală. Franța a avut o jumătate de Africa, o mare parte din insulele Caraibelor, Indochina cu Laos, Cambodgia și Vietnam, plus teritoriile din Pacific, adică Noua Caledonie, Tahiti, Noua Guinee și ce alte insule or mai fi prin zonă. Când în Martinica, de unde provine Tresor, e luni dimineața, în partea de Pacific de unde e Karembeu, e deja marți. De aproape trei sute de ani, o jumătate de Planetă privește către Paris. Imaginar, dincolo de frunzele palmierilor, dincolo de zare, e vârful de fier al Turnului Eiffel.

Les enfants de la Patrie
Noua Caledonie, Guadelupa, Senegalul sau Camerunul sunt tot un fel de Franță. Nu asta trebuie să irite în sport și în geopolitică. Mai degrabă enervează chinezii care se fac olandezi, nemți, danezi, austrieci și domină tenisul de masă european. Sau sârbii și rușii care iși iau pașaport de Qatar și aduc acestui emirat ghiftuit de bani o medalie mondială la handbal. Acesta e falsul în sport, în vreme ce Varane, Umtiti sau Poogba sunt, la fel ca și Dumas-tatăl, rodul unor fenomene normale. Sunt, cu toții, les enfants de la Patrie.

Comentarii (63)Adaugă comentariu

Abel2 (1 comentarii)  •  17 iulie 2018, 10:58

Bravo ,foarte corect spus !

gogu ricardo (2 comentarii)  •  17 iulie 2018, 11:39

super ati zis!!

Cosmo (38 comentarii)  •  17 iulie 2018, 11:53

Problema e ca, având baza de selecție întinsă pe vreun sfert de glob în 4 continente, Franta are un mare avantaj fata de alte tari, peste care nu putem trece asa ușor. Croația are o fâșie de țărm.

Dan (2 comentarii)  •  17 iulie 2018, 12:03

Bine punctat. Cei care comenteaza aiurea despre jucatorii francezi nu inteleg ca macar unul dintre parintii acestor jucatori sunt francezi. Aceeasi situatie si la Germania. Apropo despre Nana Falemi ce aveti de spus?

Dan (2 comentarii)  •  17 iulie 2018, 12:14

Cosmo, China cred ca are o baza de selectie oleaca mai mare ca si populatie si nu fac mare branza. Nu mai vorbesc de India.Nici noi nu ne-am supara daca am reusi cumva sa batem astazi Islanda, care are o baza de selectie de vreo 60 de ori mai mica decat noi. Populatia lor este cam cat a unui sector din Bucuresti. Nu suprafata sau populatia conteaza, ci cum ii antrenezi si educi.

Cosmo (38 comentarii)  •  17 iulie 2018, 12:42

Dan, or fi chinezii mai mulți, dar toți au aceeași gena, îs mici și pricajiti. :D. Francezii găsesc și sprinteri ca mbappe, și maratonisti ca și kante, și zdrahoni ca umtiti, pigba. Mie mi se pare un avantaj evident. Evident insa, asa cum ai spus, e f important cum ii crești.

gio (11 comentarii)  •  17 iulie 2018, 12:44

Ce va straduiti sa redefiniti conceptul de normalitate, dar nu va iese. Bats, Amoros, Battiston, Bossis, Fernandez, Giresse, Bellone, Rocheteau, Stopyra, Papin cu un singur colonial- Tigana plus unul pe banca - Tresor. N-am uitat ca exista si acea Franta, oricat va straduiti sa ne faceti sa uitam.

Dana (2 comentarii)  •  17 iulie 2018, 12:54

Felicitări! Invocarea lui Dumas e, poate, cel mai bun argument pentru a combate teoriile unor necunoscători. Ce poate fi mai "franțuzesc" decât Dumas și cărțile lui, având în vedere că mulți dintre noi am devenit francofili și francofoni, după ce i-am citit cărțile. Eu aș face din "Cei trei muschetari" și "După douăzeci de ani" lectură obligatorie în școli. Ar fi un bun exemplu pentru băieți, mai ales, să învețe ce e cinstea, onestitatea, onoarea, ce înseamnă sa-ți respecți cuvântul dat, cum e să fii un adevărat prieten și cum să fii galant cu o femeie...sau cum să apreciezi o vorbă de duh!

Toader (29 comentarii)  •  17 iulie 2018, 13:00

Mai stăruiți, nu la toți ne-a intrat în cap că noi albii sîntem handicapați fizic iar astfel, dacă-i să vorbim de echipa l'Afrance, e normal ca la o populație 85% albă, cu tot cu teritorile de peste mări, 75% dintre jucători să nu fie albi.

Owen (1 comentarii)  •  17 iulie 2018, 13:00

Nu inteleg de ce trebuie explicat acest fapt, pana la urma jucatorii care au castigat campionatul mondial sunt cetateni francezi, fie ei albi, fie de culoare. Chiar nu-si are rostul aceasta explicatie, este un fapt ceea ce se intampla de ceva timp. Eu cred ca trebuia punctat faptul ca noi am gasit sa spunem ca Franta care a castigat, nu e Franta adevarata, pentru ca de fiecare data cand au avut ocazia, francezii au facut misto de noi. Vezi cand a castigat Halep la Roland Garros ce bascalie au facut de ea si implicit de noi si de aici tot mistoul nostru legat de originea echipei de fotbal a Frantei. Ar fi fost si pentru noi o normalitate, daca si ei, francezii, ar fi incetat cu mistoul la adresa noastra, a romanilor. In rest, sa auzim de bine.

Florin (1 comentarii)  •  17 iulie 2018, 13:06

Dumas a fost trei sferturi francez (tata 50 % francez, mama 100% frantuzoaica), deci mai mult francez decat imigrant. 5 din cei 6 fotbalisti mentionati dupa titlul articolului au ambii parinti imigranti, al saselea un parinte imigrant (conform wikipedia) si 5 din cei 6 s-au nascut in Franta. Prin urmare, sunt cetateni francezi de origine XYZ. Asa ca nu are sens sa-i comparam cu Dumas sau cu alti francezi get-beget. Oricum, toti sunt produsul scolii franceze de fotbal si nu sunt naturalizati ca altii (de ex, Diego Costa pentru Spania).

itu52 (27 comentarii)  •  17 iulie 2018, 13:54

Domne, asta e! Chestea cu fostele colonii este depășită, o purtăm noi așa, ca pe o scuză, sub umbra ei ascunzându-ne neputința. Acum vremurile s-au schimbat, dominația nu a dispărut, formele de manifestare sunt mult mai rafinate, cum ar zice nea Ovi sunt, un pic parșive. Nu mai vine numeni cu armate să-ți ia ”teritoarea”. Dai tu de bunăvoie și nesilit de nimeni, tot ce ai mai bun. Când s-a prăbușit estul, vesticii parcă l-au apucat pe dumnezeu de picior. Infuzie de tinerețe în raiul lor material, sclavi la domiciliu pentru neputincioșii sociali, la prețuri derizorii față de asistența lor socială. Muncă calificată ieftină în sectoarele grele și dificile din economie (construcții, agricultură, salubritate,etc.). Am cotizat la vestici, cu o Croație de oameni maturi, care pentru speranța în viitor și-au lăsat copii și bătrânii în bătaia sorții și s-au băgat în jugul bogatului capitalism. Din lac în puț, de la generații de sacrificiu la generații sacrificate, asta e cota socială a deschiderii către vest. De ce i-a luat valul pe artizani la vreme de răstriște? Nu și-a pus nimeni problema capcanelor și pericolele de tot felul, preț al mult trâmbițatei libertăți. Pentru că nu este deajuns, mugurii promițători ai societății sunt culeși anual din ograda proprie. Aducem universități celebre la târguri de recrutare și dăm liber la pescuit. Am ajuns locul 33 la Olimpiada Internațională de Matematică, după ce Ceașcă Vodă ne situase pe primul loc. Da, acolo eram în 1987, ăsta era filonul de aur al României, strămutat în marile universități din Europa și USA (în mod special). L-am dat cu brațele deschise și așteptăm să culegem roadele. Vor veni, dar la bătrânețe, să arate copiilor cum era America în trecutul îndepărtat. Pe vremuri croatul Tito, ne pusese pe graniță panouri cu vaci grase și frumoase, făcând aluzie la statutul de ”vaca de muls a Rusiei” pe care ni l-a aplicat ”tătucul Stalin”. Păi acum ar trebui să umplem aeroporurile și punctele vamale cu cranii, pentru a sugera vlăguirea de inteligență a acestui popor. Ăsta e contextul actual în care proiectele și socotelile viitorului nu au nici un fel de șanse de reușită. Mai are sens să vorbim de fotbal și să facem teoria naturalizărilor? Sunt multe de spus dragilor, multe de tăte! Multe de spus, ... multe de tăte, ... multe.

mg (73 comentarii)  •  17 iulie 2018, 13:59

..bine, antropologii spun că ne tragem cu to(n)ţii dintr-o Evă mitocondrială care a trăit acum vreo 160.000 de ani în Africa de est şi un Adam(de la care moştenim cromozomul Y) care-a apărut, tot pe-acolo, acum vreo 60.000 de ani. Ce-a făcut între timp Eva, e bine să nu cercetăm.. Suntem aşadar fraţi, de toate culorile, cu toţii, iar povestea cu rasismul e o imensă prostie. Poporul român e ospitalier şi tolerant cu toate neamurile care şi-au găsit aici la noi adăpostul. Îi mai luăm peste picior pe cei care se ocupă cu ciorditul sau ghicitul, altfel apreciem talentul lor artistic, meşteşugăresc, lăutăresc, sportiv..etc Şi bine facem, pentru că beneficiem în felul ăsta de talentul unor personalităţi care provin din rândul tuturor etniilor. Problema e c-ar trebui să acceptăm că nu există pădure fără uscături şi asta e valabil pentru toată lumea, majoritari sau minoritari. N-avem, aşadar, nimic cu bieţii alogeni proveniţi din fostele colonii. Deranjează ipocrizia majoritarilor francezi care elogiază azi echipa campioană mondială, dar care a propulsat ani de-a rândul un partid xenofob, populist şi rasist care-a şi câştigat la pas alegerile pentru Parlamentul European în 2014 şi care-a dat contracandidatul lui Macron la prezidenţialele din 2017. Iar Charlie Hebdo ilustrează populist această tendinţă..

Andrei (22 comentarii)  •  17 iulie 2018, 14:29

Saint-Domingue nu Saint Dominique, incultule... Ca sa nu spun ca a defini colonialismul si consecintele sale demografice drept "rezultatul unor fenomene normale" e cel putin dubios.

florian (3 comentarii)  •  17 iulie 2018, 14:36

foarte corect articolul! ASADAR, FRANTA E PRIMA TARA DIN ***, AJUNSA CAMPIOANA MONDIALA LA FOTBAL! PELE A AVUT DREPTATE!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dan (40 comentarii)  •  17 iulie 2018, 14:45

dar despre parintzii lui Daum?

toph (2 comentarii)  •  17 iulie 2018, 14:46

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

california (16 comentarii)  •  17 iulie 2018, 14:57

festivismul declansat dupa cucerirea titlului de catre les ***, pardon les bleus, (castigat totusi pe merit) si straduinta multora sa arate ca pogba, mbappe, kante, umtiti, dembele, matuidi, varane, rami, mandanda, kimpembe, sidibe, fekir, ale caror nume chiar si francezilor le provoaca greutati de pronuntare, sunt bravii urmasi (desi cum spunea cineva mai sus unii n-au nici macar un parinte francez) ai lui napoleon si ai lui dumas, ne ajuta totusi sa intelegem mai bine straduinta doamnei merkel de a ne umple de imigranti sau de a ne *** si de asemenea de a suporta mai usor hotararea uniunii europene de desfiintare a demodatelor notiuni de gen (femeie sau barbat) sau de sex ...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

haudinamo (12 comentarii)  •  17 iulie 2018, 15:36

Fireste ca romanul tipic a "tinut" cu Croatia, domnul Mioritescu "tine" mereu cu ala mic si amarat, dupa chipul si asemanarea Mioritescului. Problema apare cand Mioritescu Anonimescu incepe sa-si bata joc de Franta ca echipa sau, mai rau, ca tara. Nu mai exista alta natiune pe planeta care a dat dauna totala Frantei cu "muncitorii" trimisi la muncit buzunare si feraillit azil politic. Nu pot astia sa repatrieze in ritmul in care sunt invadati, dar tot Mioritescu face crize de patriot fals - se vede cat de patriot e in realitate cand nu se prezinta la vot - cand i se mai arata uneori obrazul cu cate o caricatura. Tocmai el, prapaditul, care nu a fost niciodata la nivelul Frantei nici macar la fotbal, daramite la chestiunile mai serioase.

IO (8 comentarii)  •  17 iulie 2018, 15:42

Am intrat direct la comentarii, pt ca articolele astuia sunt ca el, imbecile.

Lestie (6 comentarii)  •  17 iulie 2018, 16:21

Spre deosebire de multe altele, articolul lui Buzarin e bine documentat. El nu isi atinge insa scopul, fiindca, se vede cu ochiul liber, Franta pierde cu fiecare zi din aura ei europeana, tinzand sa devina un ghiveci al raselor terestre. Nu m-ar mira daca pe steagul care flutura deasupra Bastiliei vor fi imprimate cele cinci cercuri ale CIO.

constantin (4 comentarii)  •  17 iulie 2018, 16:38

Bravo, Domnule! Foarte, foarte bun articolul! Şi spun asta cu toate că părerile mele diferă pe alocuri de ale dumneavoastră. Nu înţeleg de ce vă deranjează chinezii care devin nemţi sau olandezi... În primul rând, chinezii se fac nemţi sau olandezi fără să fie siliţi de cineva. Camerunezii sau vietnamezii, de exemplu, n-au prea vrut din prima... Mai cu biciul, mai cu sabia, cum erau vremurile, au înţeles într-un târziu. Dar greu... De ce sunt mai naturali urmaşii camerunezilor făcuţi francezi cu biciul şi sabia decât chinezii care se fac olandezi la cerere? În al doilea rând, cu ce ne deranjează pe noi o Olandă plină de chinezi? Ar fi singura noastră şansă să intrăm în Schengen. Noi cu olandezii şi nemţii nu prea ne-am înţeles, dar cu popurul chinez suntem fraţi. O Germanie plină de chinezi este visul nostru.

nypd (5 comentarii)  •  17 iulie 2018, 18:09

Autorule, Haiti este in vestul insulei iar partea estica e Republica Dominicana. Puteai sa- te uiti pe o harta sau sa-l intrebi pe numitul Giani Kiriță unde se terminau "pârleazurile peste care sărea". Nu ca ar conta, dar orisicat.

GOG (2 comentarii)  •  17 iulie 2018, 18:58

Articol fortat, infiltrat pana in maduva cu multiculturalism de tip nou in care mi se argumenteza ca daca un geniu al literaturii franceze a avut o bunica de culoare e normal ca nationala de fotbal a Frantei sa fie un ghiveci de nationalitati africane. Sincer, slab articol, am citit alte materiale de propaganda globalista mult mai bune.

11 (6 comentarii)  •  17 iulie 2018, 19:27

@Dan, n-are nimic de spus ca s-a simtit jignit cand Nana l-a calmat sambata seara dupa finala mica. Autorul acestui articol tot debita verzi si uscate si l-a calmat putin Nana. De altfel nici acest articol nu ne-a lamurit ce si cum, inventia nu e noua, tot asa a dominat si Real Madrid inceputurile Cupei Campionilor, Roma a dominat toata Europa, pe acelasi principiu Italia ar putea inredimenta orice jucator de pe Terra si exemplele ar putea continua. Ideea e ca jucatorii echipei nationale a Frantei s-au nascut in Franta.

Danny (4 comentarii)  •  17 iulie 2018, 19:35

@haudinamo; excelent spus. Sunt socat de comentarii. Cine comenteaza: 80% din rural are wc in fundul curtii si apa de la cismea. 80% din urban sta intr-o nenorocita de garsoniera sau 2 camere. Si noi ne gasim sa fim superiori. @Cosmo, ce legatura are aria de selectie? ESdti francez, joci pentru Franta, esti croat joci pentru Croatia, esti roman, mori de invidie. @itu; @mg- fratilor scrieti niste aberatii uriase. Oricine e liber sa incerce sa traisca unde doreste. De ce nu avem si noi imigranti (posibili jucatori)? Pentru ca e saracie mai mare decat la ei; ce sa caute la noi? Cand a cazut comunismul cine ne-a impiedicat sa facem autostrazi, locuinte normale, sa fim corecti, sa nu murim de foame? Traiesc de multi ani in Vest si nu am avut niciodata negativisme la adresa mea. Fratilor respectati lumea asa cum este, fiti mai modesti ca sunteti penibili. Cred ca suntem singura tara unde se discuta de partea de culoare in timpul si dupa acest campionat mondial. Rusine!!!

Vlad (1 comentarii)  •  17 iulie 2018, 22:56

mbappe e la fel de francez cum is eu aztec. ce *** e asta? cbiar asa de prost ma crezi? mbappe. asta e nume de francez? pff.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

teo stemate (3 comentarii)  •  18 iulie 2018, 1:39

In 1550, in urma "Dezbaterii de la Valladolid", guvernele din tarile europene puternice, in frunte cu Spania lui Carol Quintul, au cazut de acord si au acceptat populatiile bastinase din Lumea Noua - Americile, ca fiinte umane. Nu e o gluma. Pentru cine nu stie, pina la aceasta dezbatere, aztecii, incasii, mayasii etc nu erau considerati oameni, ci un soi de creaturi umanoide, bune de folosit doar ca forta de munca. Gratuita. Cum, in urma controversei dintre Sepulveda si Las Casas, cel din urma cistiga, Conciliul Papal si, implicit, intreaga Biserica Catolica se vede obligata sa recunoasca faptul ca indigenii au suflet, deci sunt oameni, deci nu pot fi supusi sclaviei. Asta a dus la cel mai rusinos comert din istoria umanitatii, comertul cu ***. Sclavi. Pentru ca, nemaiavind forta de munca dintre indigeni, europenii s-au orientat rapid catre Africa. Au considerat ca *** de acolo sunt oricum salbatici, canibali, cred in magie si vraji, de unde concluzia ca pot fi folositi ca sclavi, fara probleme de constiinta. Si astfel, trei secole de istorie au fost secolele in care tarile puternice s-au razboit pe teritoriile cele mai abundente in sclavi, care a fost marfa pe care s-au cladit imperiile spaniole, franceze sau engleze. Din acest comert rusinos a mai aparut cite un Dumas, blues-ul, jazz-ul, Obama, citeva filme de Oscar si, iata, o campioana mondiala la fotbal. Asta e cursul istoriei, ce putem sa facem acum? Sa dam timpul inapoi, sa-l convingem pe Columb ca n-are cum sa gaseasca India mergind spre vest, sa-l ajutam pe Sepulveda sa cistige controversa de la Valladolid? Daca asa ceva ar fi posibil, atunci poate n-ar fi rau sa mergem si mai inapoi pe cursul istoriei, sa-l oprim pe Imparatul Traian pe undeva, prin Dalmatia, iar noi sa raminem o natie de daci puri. Ei, poate putin amestecati cu ceva sarmati, sciti si costoboci.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

motanul incaltat (78 comentarii)  •  18 iulie 2018, 3:21

Poti sa gasesti o mie de explicatii.... Am impresia ca esti doar un ziarist *** lui *** a carui activitate nu are legatura cu sportul ci cu promovarea unui multiculturalism.... Ai putea sa intelegi ca Europa nu este SUA nici Canada iar pe batrinul continent cu o istorie recenta de 2000 de ani sa zicem nu mergem mai inainte de Iisus -nemtii sunt nemtii, olandezii sunt olandezi ..... Incepe normal sa nu mai aiba nici o treaba cu realitatea dar nu inseamna deloc ca ar fi normal....Sincer mi-as dori in echipele europene atitia *** cit sunt *** in echipele africane.....Insa asta e o utopie nu?????

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

petrache (11 comentarii)  •  18 iulie 2018, 5:27

@Vlad: Mbappe e nume de francez, tot asa cum Trump e nume de Iroquois (bastinas American).

raison (7 comentarii)  •  18 iulie 2018, 6:32

Jurnalistule,nu mai transmite informatii eronate cititorilor , Tresor nu provine din Martinique , ci din Guedeloupe . @ Danny , zici ca traiesti de multi ani in vest , cam cat de multi ?!? de inca n-ai aflat ca acolo problemele create de rasism sunt MULT mai mari decat la noi ? Esti de-a dreptul ridicol cand il chestionezi pe Cosmo "ce legatura are aria de selectie ? " Iar la intrebarea " cine ne-a impiedicat sa facem autostrazi,locuinte normale, sa fim modesti,sa nu murim de foame " ar fi trebuit sa gasesti singur un raspuns , daca erai inteligent precum te crezi , dar ma tem ca esti de-ailalti...si inca ceva : aia cu *** sau care stau intr-o amarata de garsoniera si -adaug eu- aia carora li se masacreaza sistemul de ivatamant de 29 de ani in mod sistematic , tot reusesc sa ia LOCUL INTAI la olimpiada internationala de matematica , fara africani , chinezi sau patagonezi, cred ca suntem indreptatiti sa ne simtim superiori , macar asa , pentru cinci minute ..."cred ca suntem singura tara unde se discuta partea de culoare" - serios ??? noi am discutat partea de culoare dupa Roland Garros si am publicat singuri caricatura cu " feraille , feraille " ca sa bagatelizam o super performanta ? Pentru ca,nu-i asa , amaratii asti sa aibe mai multe trofee decat noi la feminin , cu toata ARIA noastra DE SELECTIE ? "Fratilor respectati lumea asa cum este,fiti mai modersti ca sunteti penibili " ...Daca vrei sa fii modest , nu uita lumea din care ai plecat ,daNNy, *** end *** !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Raison (7 comentarii)  •  18 iulie 2018, 6:38

Tresor nu provine din Martinique ci din Guadeloupe

Toni (4 comentarii)  •  18 iulie 2018, 9:48

Un singur lucru as vrea sa va intreb - De ce nu pomeniti si de "Vicontele de Bragelonne"? Povestea muschetarilor acolo s-a incheiat, cu un sfarsit superb, as putea adauga. Stiu ca pare a nu avea legatura, dar, de fapt, are. Cam astia suntem noi, citim lucruri pe jumatate, le retinem pe jumatate si facem la randul nostru alte lucruri pe jumatate. Si eu la fel las comentariul asta pe la jumatate din ce vroiam sa spun :)

Danny (4 comentarii)  •  18 iulie 2018, 9:50

@raison: eu nu ma cred mai destept, dar asta e realitatea in Ro. Daca vrei sa o ignori treaba ta, dar ***. Cand vom inceta a cauta scuze, vom deveni mai buni. Eu nu am facut hate speech. Cateva locuri fruntase la Olimpiada nu ne fac superiori. Trist e ca majoritatea au parte de o educatie execrabila (aceeasi de acum 30 de ani) in care nu esti invatat sa gindesti pentru tine si sa fii creativ. Hai sa ne facem noi treaba noastra serios, dupa aceea sa ne uitam la altii si sa comentam.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Flaviu (42 comentarii)  •  18 iulie 2018, 10:01

M-i se pare corect spus ... Pe de alta parte , scrie cineva mai sus ca echipa Franței din 82-86 avea putini jucatori de culoare ( Marius Tresor a fost căpitanul Franței nu rezerva ! Tigana a început CM 82 din postura de rezerva și a intrat titular din faza a doua ). Pai , acum 35 de ani baza de selecție nu era așa de mare , Imigrația nu era la cotele de azi , iar academiile cluburilor nu erau ce sunt azi . Fotbalul francez a început sa se redefinească ( selecție, pregătire , etc) La începutul deceniului 8 , așa au apărut generația Platini ( 3 mondiale 78,82 și 86 cu un loc 3 și un loc 4 și titlul european 84) și unele rezultate in cupele europene ( St Etienne , Bordeaux ) .

cojocaru ionut (1 comentarii)  •  18 iulie 2018, 10:10

Bravo!Foarte frumos.

Rita (1 comentarii)  •  18 iulie 2018, 10:15

Bine punctat. Am fost socata de cat nationalism roade neamul asta care se simte jignit sa fie asociat ***. Cata ipocrizie si cat discurs motivational mostenit de pe vremea cand "au venit strainii sa ne fure tara" era sloganul care definea apartenenta la ceva. Mai oamenilor, iesiti din vizuina in care sunteti fara sa stiti ca sunteti. Va ascutiti degetele sa aratati ca tara de *** aveti si ce bine e la altii si, cand e vorba de altii, ii criticati ca sunt dispusi sa ii ii primeasca pe unii ca voi. Franta e plina de emigranti, da, si albi si *** si arabi si est-europeni si care e problema? Daca n-ar exista multiculturalismul asta in care auruncati cu atata ura pietre, unde ati emigra? Ipocrizia asta macina. Deschideti ochii si inchideti-va ura !

Danny (4 comentarii)  •  18 iulie 2018, 11:38

Imi cer scuze tuturor daca limbajul meu era considerat intolerant. Cu siguranta nu a fost intentia mea de a jigni pe cineva. Sorry again

Kendo (1 comentarii)  •  18 iulie 2018, 12:50

Cel mai frumos e faptul ca Franta, Anglia, Belgia au colonizat intregul mapamond, iar acum mapamondul ii colonizeaza pe ei. Dreptate divina, probabil. Faptul ca din comunitatile astea mai apare cate unul care isi bombardeaza patria adoptiva - fara sa stie deci nici el ce vrea - e deja la ordinea zilei.

Dana (2 comentarii)  •  18 iulie 2018, 13:21

Națiunile au apărut în secolul 18. Și vor dispărea la un moment dat. E doar o parte din istorie, căci lumea se schimbă. Oamenii au luptat pentru seniorul lor, pentru regele lor, pentru patria lor. Astăzi pentru ce ar lupta? Poate pentru bani. Să nu ne mirăm, mai ales la ce tendințe sunt în fotbalul de azi, dacă vom vedea în echipa națională de fotbal a Chinei vreun suedez, vreun senegalez sau congolez cântând cu înfocare imnul Chinei.

Toader (29 comentarii)  •  18 iulie 2018, 15:19

'mda, omul alb e capul tuturor nenorocirilor pe această planetă. Numai că dacă săpăm un pic sub molozul aruncat de media și sistemele de îndobitocire, numite de învățămînt sau educație, vedema alceva. Cine a început comerțul cu sclavi? Arabii, vedeți Zanzibar, cu cîteva sute de ani bune mai înainte. Cine lua sclavi și-i aducea-n porturi? Alți africani. Cine domina comerțul cu sclavi? Evreii. În State, 40% din familile evreiești erau deținători de sclavi. În Charleston, Carolina de Sud, 75% dintre familie evreiești. Iar dacă mai săpăm un pic aflăm de sclavii albi lați de mauri din localitățile de pe coasta Mediteranei, de sclavi albi din SUA ce, se prea poate, a depășit numărul *** negri.

Ilie (46 comentarii)  •  18 iulie 2018, 21:35

Buzarin, te discalifica atitudinea indigena avuta la adresa lui Daum ptr a fi credibil cu astfel de articole. Pina nu iti ceri public scuze de a fi fost un Jean-Marie le Pen al ziarismului carpatin, nu mai ai nici-o sansa sa fi luat in serios. Ce zici, ai forta demnitatii sau ramii tenardier mic si mioritic ?

An O’nym (2 comentarii)  •  19 iulie 2018, 0:11

Orice natie este formata din venetici. Cat de recenti, nici nu prea mai conteaza, oricum ADN-ul se recombina dupa cu totul alta logica decat cea a numelui de familie. Iar dupa 3 generatii, dilutia e deja prea mare. Oricum, Platini are radacini italiene, Zidane -algeriene, si poti s-o tii asa pana cazi lat. La noi, "dacii" (sper sa se vada ironia) Eminescu era Eminovici iar Caragiale era aroman, ca Hagi si Halep. De fapt, daca scoti 'veneticii' din lista marilor personalitati ale oricarei tari, lista ramane goala. Asa ca subiectul 'nationalitatii' este usor ridicol. In plus, parca la ultima olimpiada, nu cumva ne-am trezit si ghiftuitii de noi sa adoptam in mare viteza un luptator cecen care a si adus, parca, o medalie, si "dacii" strambau din nas ca a ratat aurul? Parca asa a fost, nu?

Toader (29 comentarii)  •  19 iulie 2018, 9:25

Dacă vorbești rău de români, cum o fac mulți, vedeți mai sus, nici o cenzură. Dacă vorbesc rău de albi, i-am făcut *** (desigur s-arăt altceva), vedeți mai sus, nici o cenzură. Dac'am spus adevărul, că ***, ***, ***, cenzură („limbaj intolerant, limbaj intolerant”). De eram în Arabia Saudită nu m-aș fi mirat, treaba lor, să se rînduiască cum vor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Toader (29 comentarii)  •  19 iulie 2018, 10:02

Jumătate dintre români au rămas, la 1920, în afara României Mari (Acad Alexandru Surdu); despre ce venetici vorbim? Genetica, dacă-i o știință, este în copilărie, se trage de ea după cum bate vîntul. Nume de familie nu au fost pînă la'nființarea „statelor moderne”, iar asta pentru ca administrația să-l deosebească pe Ion al Ceterașului de Ion al Căuașului, ca nici unul să nu scape de biruri (taxe, impozite, acize) și de oaste. Dacă la noi s-a'ncercar cu -escu, la alții cu -ov, -ici samd. (și puneți niște români la cenzură)

zorrozabal (24 comentarii)  •  19 iulie 2018, 12:06

Primul oras fondat de europeni in "Lumea noua"-in anul 1504-a fost Santo Domingo-si nu Saint Domingue-in insula Espanola sau Haiti,de catre Bartolomeu Columb-fiul celebrului descoperitor-in numele coroanei Spaniei!Jumatatea vestica a insulei Hispaniola-actualul stat Haiti,a fost acaparata de francezi,dupa 1700,care chipurile erau aliati cu spaniolii!Si tot asa si-au arogat drepturi si asupra altor insule din Antile precum si asupra Louisianei,descoperita de conquistadori inca din anii 1500!Oricum,pentru francezi nu are importanta,daca ii intrebi,vor zice ca francezii au fost primii care au aselenizat pe Luna!

zorrozabal (24 comentarii)  •  19 iulie 2018, 12:15

@gio Acea "nationala"a Frantei din 1982 era mai mult spaniola,antrenor Hidalgo,portar Castaneda,fundas dreapta Manuel Amoros,apoi Fernandez,Larrios,Batiston...

prazilian (26 comentarii)  •  19 iulie 2018, 13:17

Cand Halep a fost facuta ***,nu am vazut nimic!Ne-ati zis,ca e o gluma ,dar nu prea intelem noi,cititorii ! Rusine !

prazilian (26 comentarii)  •  19 iulie 2018, 13:20

iti aduce aminte de halep? Dar de afisul cu un violonist ***,la meciul Ro- Fr ?!

zorrozabal (24 comentarii)  •  19 iulie 2018, 16:35

Domnule Buzarin!"Franta e jumatate din planeta"!Numai atat!Adevarul ca Napoleon a jefuit Italia,Tarile de Jos,Germania si Spania nu numai de aur, dar si de opere de arta,umpland muzeul Luvru!In Egipt a jefuit pana si statui-exact ca stramosii lui cruciati cand au jefuit Constantinopolul in timpul "cruciadei" a IV-a-si i-ar fi furat si pe faraoni daca ar fi putut!Iar cand a vazut ca nu poate sa miste din loc celebrul Sfinx,a dat ordin sa se traga cu tunurile in el,ciobindu-i nasul!Civilizatori,ce mai!

Comentează