Nespusa explicaţie

Duminică mi-am asezonat masa de prînz cu un mise-en-place olandez: derbyul Ajax – Feyenoord (4-1). Mi-am abătut privirea de la arabescurile lui Sneijder (ce sculă de fotbalist vom întîlni pe 24 martie!) şi am tras dungi pe un carneţel pentru titularul George Ogăraru (atît cît mi-a permis televizorul):

Duminică mi-am asezonat masa de prînz cu un mise-en-place olandez: derbyul Ajax – Feyenoord (4-1). Mi-am abătut privirea de la arabescurile lui Sneijder (ce sculă de fotbalist vom întîlni pe 24 martie!) şi am tras dungi pe un carneţel pentru titularul George Ogăraru (atît cît mi-a permis televizorul):

11 pentru poziţionări corecte pe atac advers

2 pentru greşeli de plasament soldate cu faze periculoase

8 pentru dueluri directe cîştigate cu adversarul

2 pentru dueluri pierdute în faza defensivă

6 (doar 6) pentru urcări cu mingea în terenul advers

La final, lîngă o cafea aburindă, am concluzionat că, fără a fi spectaculos, Ogăraru şi-a respectat sarcinile defensive, dar n-a contat în atac. Ştiindu-l şi ofensiv, am judecat că la Ajax fişa postului e cu totul alta. Una de care George s-a ţinut ca după un pilot automat.

De-a lungul vremii, cu Ogăraru am avut prilejul să discut despre filme, despre muzică bună şi chiar despre relaţia biunivocă jurnalist-sportiv. M-am convins că nu închiriază idei şi că găzduieşte principii. Că poate accepta o opinie diferită atît timp cît aceasta are carcasă logică. De aceea cred că, analizînd împreună un bileţel mîzgălit la un meci, Piţurcă ar fi lăsat în urma sa doar regretul fotbalistului care nu-i poate satisface pretenţiile. Nu şi starea de frustrare normală atunci cînd argumentaţia lipseşte, iar comunicarea se întemeiază pe onomatopee prelungi, ochi daţi peste cap şi lehamite faţă de aceeaşi întrebare: dar Ogăraru de ce nu e chemat la naţională?