TOP GAZETA // Face toţi banii!
Uruguayanul Pereira, cel mai scump jucător adus vreodată în România, a cîştigat postul de fundaş stînga în Top GazetaIONUŢ IORDACHEDupă lituanianul Arlauskis şi portughezul Tony, Alvaro Pereira (23 de ani) este al treilea străin ce prinde Top Gazeta în această iarnă, anchetă interzisă deocamdată fotbaliştilor români. Cumpărat în vară de la Argentinos Juniors pentru suma-record de 2,5 milioane de euro, internaţionalul uruguayan şi-a depăşit fără dubii rivalii din Liga I la titulatura de cel mai bun fundaş stînga. Deşi la formaţia argentiniană evolua ca mijlocaş stînga, Pereira nu a avut nici o problemă să se impună ca apărător stînga. Latura sa ofensivă se vede şi în cifrele furnizate de firma italiană DSP, care a monitorizat toate meciurile din Liga I. El a ieşit pe locul 2 la centrări, după Bozovici, şi abia al 15-lea la baloane recuperate.
Uruguayanul Pereira, cel mai scump jucător adus vreodată în România, a cîştigat postul de fundaş stînga în Top Gazeta
IONUŢ IORDACHE
După lituanianul Arlauskis şi portughezul Tony, Alvaro Pereira (23 de ani) este al treilea străin ce prinde Top Gazeta în această iarnă, anchetă interzisă deocamdată fotbaliştilor români. Cumpărat în vară de la Argentinos Juniors pentru suma-record de 2,5 milioane de euro, internaţionalul uruguayan şi-a depăşit fără dubii rivalii din Liga I la titulatura de cel mai bun fundaş stînga. Deşi la formaţia argentiniană evolua ca mijlocaş stînga, Pereira nu a avut nici o problemă să se impună ca apărător stînga. Latura sa ofensivă se vede şi în cifrele furnizate de firma italiană DSP, care a monitorizat toate meciurile din Liga I. El a ieşit pe locul 2 la centrări, după Bozovici, şi abia al 15-lea la baloane recuperate.
Interesant este că Pereira este urmat în top de alţi doi străini, Rose, de la U Craiova, şi de Bozovici, de la Rapid. Primul român care şi-a făcut loc în acest clasament este Ionuţ Buzean de la Gaz Metan, în timp ce dinamovistul Pulhac e pe 11, iar stelistul Petre Marin abia pe 18!
Cum s-a calculat punctajul
– în top au intrat doar fotbaliştii ce au jucat minimum 9 meciuri în prima parte a campionatului din care cel puţin 5 ca titulari
– s-au luat în considerare 4 criterii: media baloanelor recuperate efectiv, media centrărilor bune pe meci, bonusul şi media notelor gsp. Bonusul s-a calculat adunînd cîte un punct pentru fiecare pasă de gol şi pentru fiecare meci jucat în care echipa sa nu a primit gol şi cîte 3 puncte pentru fiecare gol marcat (un singur punct în cazul golurilor din penalty)
– pentru fiecare criteriu s-a făcut un clasament, locul 1 primind 5 puncte, următorii 9 fiind notaţi cu puncte între 4,5 şi 0,5
– clasamentul general s-a stabilit prin adunarea punctajelor celor 4 criterii, iar această sumă s-a împărţit la 4