Vibrînd pe Camp Nou!

Am văzut, am simţit cel mai mare stadion al Europei ca ziarist şi ca fotbalist. Ce înseamnă acest lucru? O minune dumnezeiascăUnde ai jucat fotbal, tu, bă, băiatule?. Am auzit întrebarea asta de zeci de ori de cînd m-am apucat de presă. Ideal ar fi fost să se întîmple asta, să fi avut foşti mari jucători care să urmeze cariere în jurnalism. Din păcate, nu-i avem. Unii dintre noi am simţit vestiarul şi zgura, că gazon mai rar la centrele de copii şi juniori. Dar pentru ei nu e de ajuns. Nici pentru detractorii lui Mourinho, care l-au întrebat înainte de a lua Cupa UEFA şi Liga Campionilor cu Porto cam acelaşi lucru. Răspunsul lui Jose n-a întîrziat: Nu trebuie să fi fost cal ca să poţi deveni jocheu. Şi poate fi valabil şi pentru întrebarea din start.

Am văzut, am simţit cel mai mare stadion al Europei ca ziarist şi ca fotbalist. Ce înseamnă acest lucru? O minune dumnezeiască

Unde ai jucat fotbal, tu, bă, băiatule?. Am auzit întrebarea asta de zeci de ori de cînd m-am apucat de presă. Ideal ar fi fost să se întîmple asta, să fi avut foşti mari jucători care să urmeze cariere în jurnalism. Din păcate, nu-i avem. Unii dintre noi am simţit vestiarul şi zgura, că gazon mai rar la centrele de copii şi juniori. Dar pentru ei nu e de ajuns. Nici pentru detractorii lui Mourinho, care l-au întrebat înainte de a lua Cupa UEFA şi Liga Campionilor cu Porto cam acelaşi lucru. Răspunsul lui Jose n-a întîrziat: Nu trebuie să fi fost cal ca să poţi deveni jocheu. Şi poate fi valabil şi pentru întrebarea din start.

Gazeta a mers mai departe şi, astă-vară, a organizat un meci pentru jurnalişti chiar pe Camp Nou. Evident contracost. M-am numărat şi eu printre selecţionaţi, motiv pentru care aş putea răspunde scurt la cestiunea arzătoare a contestatorilor: Pe Camp Nou!.

PRIVIND DE SUS ÎN JOS
Pe Camp Nou mai fusesem în vizită. La meci, ca jurnalist, niciodată pînă la acest minunat El Clasico. Porţile stadionului s-au deschis doar cu o oră şi jumătate înainte de joc, am intrat cu primul val de socios şi am urcat prin poarta principală, cu un lift pînă la ultimul etaj. Acolo e zona presei. În moţul tribunei, atît de sus de parcă vezi un meci de copii de pe terasa unui bloc de 10 etaje. Eşti departe fizic, dar aproape graţie plasmelor.

La primul meu Clasico, mă simţeam ca un soldat înrolat în marea armată a Cataluniei
Gary Lineker, fost atacant al Barcei

Vulcanul
Auzi perfect vulcanul de fluierături ce însoţeşte intrarea Realului pe teren şi explozia de bucurie la apariţia Barcei. E momentul în care simţi că timpanele ar vrea să plece în lumea largă numai să scape de ţiuitul ce le chinuie. Acesta e Camp Nou văzut de sus în jos.

PRIVIND DE JOS ÎN SUS
Privit invers, de jos în sus, e şi mai şi. Gazeta a plătit tot. De la autocarul clubului, care ne-a aşteptat la hotel, pînă la echipamentul complet, antrenori dedicaţi de la centru şi un arbitru adevărat. Am mers sub acoperirea geamurilor fumurii pe străzile Barcelonei, am stat pe canapeaua semirotundă a şmecherilor de atunci, Ronaldinho, Deco sau Eto’o, şi am primite aplauze de pe trotuare de la copii care chiar credeau că sînt vedetele înăuntru. Ne-am dezbrăcat într-un alt vestiar decît cel al Barcei, pentru că acolo n-are acces nimeni. Am coborît treptele spre teren tremurînd. Simţeam mirosul ierbii. Am ajuns în faţa Capelei. M-am rugat discret ca o contractură făcută mai puţin la tenis şi mai mult la stat în birou să mă lase să joc măcar 5 minute. Dumnezeu mi-a ascultat dorinţa.

La poarta lui Gullit
Am păşit pe Nou Camp şi m-am uitat în sus ca să cuprind imensitatea. Jos nu trebuia să fiu atent, parcă aşternuseră mochetă, nu iarbă.

Am atacat la poarta la care Gullit şi Van Basten au marcat primele 3 goluri Stelei în finala din ’89 şi m-am gîndit cum s-a întors Carrasco aici după ce Steaua luase Cupa Campionilor înaintea lor. Da, am văzut poarta şi am tras. Peste o clipă, mingea a mîngîiat plasa. Respiraţia mi s-a oprit o secundă, apoi am ridicat braţele spre cer pentru a-i mulţumi lui Dumenzeu că am putut trăi un astfel de moment. Pentru restul stărilor, există doar două cuvinte: Camp Nou!

Am călcat acolo unde a călcat şi Hagi, acolo unde Gică Popescu purta banderola de căpitan al Barcelonei
Andrei Vochin, redactor şef-adjunct Gazeta