Andrei Vochin analizează meciul Steaua – Poli Timisoara / Dicţionar de ghinioane
Neşansa ţine de soartă, dar poate fi forţată să plece remediind problemele evidente. Ne-am obişnuit: noi, ratări, bare, ei, contraatacuri, faze fixe, gol!. Fraza plină de frustrare îi aparţine lui Ogăraru. Din punctul de vedere al stelistului, înseamnă ghinion. Strict fotbalistic însă, mă văd nevoit să repet, se traduce şi altfel.
Neşansa ţine de soartă, dar poate fi forţată să plece remediind problemele evidente
Ne-am obişnuit: noi, ratări, bare, ei, contraatacuri, faze fixe, gol!. Fraza plină de frustrare îi aparţine lui Ogăraru. Din punctul de vedere al stelistului, înseamnă ghinion. Strict fotbalistic însă, mă văd nevoit să repet, se traduce şi altfel.
1. Ratări >> crispare în faţa porţii, venită fie din lipsa instinctului de killer al atacantului, fie dintr-un blocaj psihic normal pentru nişte fotbalişti care n-au mai învins de aproape două luni
2. Bare >> ghinion, dar modul cum s-a ajuns la ele nu trebuie ignorat. Prima a însemnat o uriaşă eroare a lui Pantilimon şi o lipsă de coordonare în mişcări a lui Dayro. A doua, un ofsaid semnalizat tîrziu de asistent
3. Contraatacuri >> repliere greoaie după pierderea balonului. De ce n-ar invoca şi Timişoara ghinionul la ratarea lui Parks sau la raidurile lui Bucur şi Goga după 0-1? Şi pentru bănăţeni e valabil punctul 1, care se traduce, în cazul lor, printr-o relaxare prematură în joc. Alături de o cădere fizică indusă de adversar şi de subţirimea băncii de rezerve, mixtura de minusuri ar fi putut conduce la pierderea jocului.
4. Faze fixe >> o treime din golurile înscrise în ultimele sezoane de Liga Campionilor. Adică un moment extrem de important al jocului. Anul trecut Steaua a marcat peste jumătate din goluri din asemenea faze. Acum, Poli le-a pregătit mai bine, de vreme ce peste 40% din goluri au venit după lovituri libere sau cornere.
5. Gol >> eficacitate, încă un capitol la care Steaua a suferit. Cînd ai 11% rată de reuşită, jumătate din cea a adversarului, trebuie fie să lucrezi suplimentar la finalizare, fie să-ţi cauţi un psiholog.
Altfel, Timişoara trebuie felicitată pentru că, în absenţa unor titulari de drept, a jucat curajos în Ghencea, iar Steaua pentru că ajunge mult mai uşor la poartă decît în trecutul apropiat. Dar, la fel de bine, Poli trebuie criticată pentru că timp de o repriză n-a dat decît o dată la poartă şi pentru că la 0-1 n-a izbutit să închidă jocul, iar Steaua fiindcă şi-a pierdut rigoarea defensivă cu care a făcut rezultate pe vremea lui Zenga şi a lui Oăroiu, fără să pună în loc eficienţă ofensivă.