Constanţa? Nu, Iugoslavia!

Ghencea n-a mai trăit un asemenea meci din 1977, cînd i-am condus cu 3-2 la pauză pe sîrbi şi am pierdut 4-6Constanţa. Asta scrie pe un banner roş-albastru pus pe gardul de la tribuna a doua. Oamenii n-au nici o vină. Au venit de la mare ca să susţină Steaua, dar tot de la ei de acolo ne-a venit şi ultima deziluzie internaţională. Şi tot cu Franţa.

Ghencea n-a mai trăit un asemenea meci din 1977, cînd i-am condus cu 3-2 la pauză pe sîrbi şi am pierdut 4-6

Constanţa. Asta scrie pe un banner roş-albastru pus pe gardul de la tribuna a doua. Oamenii n-au nici o vină. Au venit de la mare ca să susţină Steaua, dar tot de la ei de acolo ne-a venit şi ultima deziluzie internaţională. Şi tot cu Franţa.

Două slam-dunk-uri
Constanţa ne urmăreşte mai departe. Boumsong e tot în faţa noastră, cascador al rîsului ca şi în preliminarii, alături de el Cris bărbireşte o minge în primele secunde. Lyonul de acum doi ani, acea echipă gen play-station pare să fi dispărut o dată cu tricourile albe. Acum au adus un galben electrizant în care roş-albastrul e mai vizibil. Luminos ca pasa lui Dayro pentru Ogăraru, limpede precum centrarea fundaşului nostru, exploziv ca detenta şi lovitura de cap a manechinului Arthuro. E minutul 7 şi Steaua sparge gheaţa în ediţia asta de Ligă. Seara e departe de a se fi încheiat.

Constanţa ne urmăreşte de vizavi. Şi din recidiva lui Goian, marcator ca la malul mării, tot după un corner, tot de lîngă Boumsong, dar nu cu capul, ci cu o parte anatomică aflată între claviculă şi şira spinării. Nici nu mai contează. Lloris sare ca-n valuri şi pe tabelă scrie Steaua – Lyon 2-0 şi dedesubt minutul 11. La Constanţa era 14. Şi atunci, şi acum vedem cum se traduce furia în limba lui Voltaire.

Aceeaşi furie
Cu o linie de mijloc trezită, cu un Toulalan împingînd mereu liniile, la dracu’, ca la Constanţa, cu aripi iuţi ca Ederson şi Keita. Cu Benzema şutînd de la 16 metri (19) şi apoi cu camerunezul Mokoun lobînd pentru voleul ireal al lui Keita. E 2-1 şi fundul se strînge pe scaun cum ar trebui să se aricească toată echipa Stelei. Care însă stă largă, scapă în minutul următor graţie reflexului lui Zapata, înghite în sec la dubla ratare Juninho – Keita (30), dar priveşte resemnată la centrarea de manual a lui Grosso şi capul lui Benzema. E 2-2 şi-mi promit să nu mai merg la mare decît de la Bulgaria încolo.

Constanţa? Nu, Ovidiu
Îmi vine să fug la a doua şi să dau jos bannerul ăla blestemat. O s-o fac la pauză. Pînă atunci mai avem un corner. Bate tot Bănel, Goian e ţinut de tricou, dar se înalţă Ovidiu Petre, cap, goooooolll!!! E 3-2 şi măcar am scăpat de coincidenţe. Putem să iubim iar Constanţa. Dar mai e o repriză.
Ovidiu nu mai poate decît 10 minute. Zapata însă poate să facă minuni (49, 52). Intră Ghionea în apărare şi Toja la mijloc în locul lui Semedo. Tot acolo urcă şi Rădoi, ca să mai liniştească durerea. Puel e antrenor însă. Aruncă două vîrfuri, o dată cu intrarea lui Fred. Iar de aici în colo nu ne mai bîntuie Constanţa, ci Ghencea din 1977, cu sîrbii. Acel 4-6 după 3-2 la pauză. Fred (70) şi Benzema (72) lovesc decisiv de două ori, suficient pentru a întoarce soarta unui meci de povestit nepoţilor. Dar numai dacă au fost pedepsiţi pentru note mici la şcoală.