Marius Niculae, triumful sufletului

Marius Niculae a schimbat soarta meciului Dinamo – Craiova arătînd ce înseamnă să fii dinamovist sută la sutăDacă discutăm numai în cifre, Dinamo – U Craiova a fost un meci cu două feţe.Cea dintîi, zîmbitoare la adresa oltenilor, care au stăpînit prima repriză printr-o apărare compactă în propria jumătate, printr-o zonă bine pusă la punct şi printr-o agresivitate care a făcut ca în majoritatea situaţiilor primii la minge să fie oamenii lui Napoli. Şi tot ei să ameninţe poarta lui Lobonţ într-o asemenea măsură încît, spre exemplu, între minutele 10 şi 20, juveţii să expedieze nu mai puţin de 7 şuturi.

Marius Niculae a schimbat soarta meciului Dinamo – Craiova arătînd ce înseamnă să fii dinamovist sută la sută

Dacă discutăm numai în cifre, Dinamo – U Craiova a fost un meci cu două feţe.

Cea dintîi, zîmbitoare la adresa oltenilor, care au stăpînit prima repriză printr-o apărare compactă în propria jumătate, printr-o zonă bine pusă la punct şi printr-o agresivitate care a făcut ca în majoritatea situaţiilor primii la minge să fie oamenii lui Napoli. Şi tot ei să ameninţe poarta lui Lobonţ într-o asemenea măsură încît, spre exemplu, între minutele 10 şi 20, juveţii să expedieze nu mai puţin de 7 şuturi.

Cea de-a doua, favorabilă dinamoviştilor. Reveniţi de la cabine într-o componenţă mai puţin ezoterică, trupa lui Rednhic a început să arate ca o echipă de fotbal cu ştaif. Cu pretenţii. Iar principalul merit al schimbării îi aparţine lui Marius Niculae. Nu doar pentru că a marcat unicul gol al meciului, ci pentru că prezenţa sa fizică a însemnat bascularea întregii situaţii din cîmpul de joc.

În afara cifrelor globale ale celor două echipe, pe care le puteţi lectura în tabele de mai sus, în afara amănuntului că la toate cele 9 acţiuni din repriza secundă care au fost finalizate cu şut mingea a trecut şi prin gheata lui Săgeată, în afara faptului că în 45 de minute a jucat 36 de mingi, din care n-a pierdut decît 10 şi a făcut 7 recuperări, cele mai multe dintre toţi jucătorii de atac ai cîinilor, mai e ceva.

Ceva mai important decît tot. Care nu se citeşte în raportul de joc, ci doar privindu-i faţa. Urmărindu-i maxilarele încleştate, sudoarea curgîndu-i pe faţă, ochii micşoraţi de efort. Îi zice simplu spirit. Spirit de dinamovist sută la sută. Ăsta nu se negociază prin contract, nu se scoate cu cardul, nu se cîştigă prin antrenamente. Ăsta e undeva sub tricou, în zona în care emblema cu cei doi cîini intră prin piele şi fuzionează cu sufletul.

S-a născut demult, aproape o dată cu Marius. Cînd a păşit prima oară, de mînă cu tatăl său, în Parcul Dinamo, cînd l-a salutat prima oară pe nenea Dudu Georgescu, cînd i-a fost copil de mingi lui Oneaţă Augustin sau cînd a fost aruncat în focul primei ligi de Mister Dinu. Cînd în curtea şcolii el era Dinamo, iar ceilalţi nu mai contau. Iar apoi, cînd lua loc pe gradenele din Groapă şi, fără să vrea, pielea i se zburlea pe mîini şi pe obraji la strigătul de luptă al galeriei.

Azi, în această perioadă tulbure a globalizării, a importurilor disperate de nume şi de DVD-uri, nu neapărat de jucători, apartenenţa la culorile clubului, ca să folosesc exect expresia lui Emil Grădinescu din timpul comentariului meciului Dinamo – U Craiova, va face tot mai mult diferenţa. Mai simplu spus: sufletul. Cel care are forţa să schimbe cifrele, filosofiile de joc şi, pînă în final, tabela de marcaj.