Schimbi, cîştigi!

Cine va triumfa, domnule Wenger?. În dialog cu un steward, care nu-l lăsa sub nici o formă să stea pe platforma operatorilor la Italia – Franţa, Arsene a încercat să-şi cumpere indulgenţa aruncînd trei fraze serioase despre fotbal. Cine mută primul. Cine schimbă ceva. Cine se adaptează mai bine diversităţii de culturi fotbalistice pe care le întîlneşte. Merci, monsieur Wenger, dar nu puteţi rămîne aici. Şi silueta lungă cît o zi de post a antrenorului lui Arsenal dispare în mulţimea de unde venise în încercarea de a se apăra de ploaie.Dialogul povesteşte două lumi. Cea a organizării UEFA, impermeabilă la rigurozitate şi pentru o figură legendară precum Wenger. Şi cea a succesului în fotbal exprimat în cuvinte puţine.

Cine va triumfa, domnule Wenger?. În dialog cu un steward, care nu-l lăsa sub nici o formă să stea pe platforma operatorilor la Italia – Franţa, Arsene a încercat să-şi cumpere indulgenţa aruncînd trei fraze serioase despre fotbal. Cine mută primul. Cine schimbă ceva. Cine se adaptează mai bine diversităţii de culturi fotbalistice pe care le întîlneşte. Merci, monsieur Wenger, dar nu puteţi rămîne aici. Şi silueta lungă cît o zi de post a antrenorului lui Arsenal dispare în mulţimea de unde venise în încercarea de a se apăra de ploaie.

Dialogul povesteşte două lumi. Cea a organizării UEFA, impermeabilă la rigurozitate şi pentru o figură legendară precum Wenger. Şi cea a succesului în fotbal exprimat în cuvinte puţine.

Dacă disciplina căreia i se supun toţi e o constantă a turneelor finale de oriunde, filosofia jocului de fotbal a anului de graţie 2008 a fost probată imediat. România n-a schimbat nimic şi a plecat acasă. Portugalia n-a schimbat nimic şi a plecat acasă. Germania a făcut revoluţie în teren şi ne zîmbeşte din semifinale.

Din spatele geamului lojei în care a stat să-şi execute suspendarea, Joachim Low i-a dat şi şah, şi mat lui Scolari. Dar cum? Schimbînd. Sistemul, pentru că a trecut de la doi mijlocaşi centrali la trei şi de la două vîrfuri la unul singur, Klose. Jucătorii, pentru că l-a lăsat pe bancă pe Gomez şi l-a titularizat pe surprinzătorul Rolfes. Posturile, pentru că l-a trecut în dreapta pe Schweinsteiger, pentru a explora tot spaţiul lăsat liber de indolenţa lui Ronaldo. Prin toate permutările şi-a mai asigurat încă ceva: talia. Cu care a lovit decisiv la două faze fixe.

Joachim Low nu-i vreun Napoleon al fotbalului. E un antrenor normal, un om normal. Care-şi aprinde o ţigară în paroxisticile minute de final, care îşi scapă degetul în nas în momentele de gîndire ale schimbărilor, care îşi cîntă imnul cu gura deschisă, fără ruşine şi fără teama de a deveni penibil. Un individ care a ştiut să stea şi în umbra şefului Klinsmann la Mondialul de acum doi ani, şi în umbra subalternului joi seară. Şi de fiecare dată să bată o Portugalie plină de stele.