Mersi, Loţi, grazie, Radu!

În drumul cu trenul de la Zurich pînă la Geneva, citesc presă de război. Nu cu Himmler sau Musolini, ci cu Domenech, Donadoni şi Goian. Fotbalul uneşte suflete, dar separă lumi. Presa franceză şi italiană digeră greu lipsa victoriilor şi după şocul rezultatelor urmează electroşocurile de la conferinţele de presă. La noi, Goe sare la gîtul lui Răducioiu, pentru că fostul golgeter pronosticase un eşec usturător în faţa Franţei. În aceeaşi manieră în care o făcuseră cei care muşcaseră din beregata lui Boloni, după ce ungurul caracterizase necosmetizat şi generalizat întregul popor român..Privesc relaxat guerila de acasă nu doar pentru că, pe geam, un scenograf perfecţionist derulează peisaje incredibile. Verde de iarbă grasă spart cu mult alb pe piatra crestelor muntoase, cu un albastru eclatant pus pe albia rîurilor şi cu cărămiziul aprins al acoperişurilor unor case tăiate parcă din poveştile cu Heidi. Privesc senin pentru că din punct de vedere fotbalistic, şi Răducioiu, şi Boloni n-au vitriolat cantonamentul de la St. Gall. Ei au făcut un serviciu naţionalei României, pentru care nu trebuie blamaţi, ci premiaţi.N-o spun eu, ci Arrigo Sacchi, inventatorul Milanului şi, în esenţă, al fotbalului de început de ani ’90. Pasaj din Gazzetta dello Sport de ieri: ‘De ce nu poate Italia să lege două turnee finale bune? Pentru că după un triumf îi lipsesc critica feroce, atmosfera de război, frica de eşec. Toate aceste elemente externe care cimentează starea noastră de spirit. Churchill spunea despre italieni că pleacă la război ca la un meci de fotbal şi la un meci de fotbal ca la război’. Aplicaţi matricea la noi după 8 ani de insuccese şi veţi constata de ce Răduciou şi Boloni trebuie trecuţi la prime alături de Goian şi compania. În caz că se vor lua.

În drumul cu trenul de la Zurich pînă la Geneva, citesc presă de război. Nu cu Himmler sau Musolini, ci cu Domenech, Donadoni şi Goian. Fotbalul uneşte suflete, dar separă lumi. Presa franceză şi italiană digeră greu lipsa victoriilor şi după şocul rezultatelor urmează electroşocurile de la conferinţele de presă. La noi, Goe sare la gîtul lui Răducioiu, pentru că fostul golgeter pronosticase un eşec usturător în faţa Franţei. În aceeaşi manieră în care o făcuseră cei care muşcaseră din beregata lui Boloni, după ce ungurul caracterizase necosmetizat şi generalizat întregul popor român..

Privesc relaxat guerila de acasă nu doar pentru că, pe geam, un scenograf perfecţionist derulează peisaje incredibile. Verde de iarbă grasă spart cu mult alb pe piatra crestelor muntoase, cu un albastru eclatant pus pe albia rîurilor şi cu cărămiziul aprins al acoperişurilor unor case tăiate parcă din poveştile cu Heidi. Privesc senin pentru că din punct de vedere fotbalistic, şi Răducioiu, şi Boloni n-au vitriolat cantonamentul de la St. Gall. Ei au făcut un serviciu naţionalei României, pentru care nu trebuie blamaţi, ci premiaţi.

N-o spun eu, ci Arrigo Sacchi, inventatorul Milanului şi, în esenţă, al fotbalului de început de ani ’90. Pasaj din Gazzetta dello Sport de ieri: ‘De ce nu poate Italia să lege două turnee finale bune? Pentru că după un triumf îi lipsesc critica feroce, atmosfera de război, frica de eşec. Toate aceste elemente externe care cimentează starea noastră de spirit. Churchill spunea despre italieni că pleacă la război ca la un meci de fotbal şi la un meci de fotbal ca la război’. Aplicaţi matricea la noi după 8 ani de insuccese şi veţi constata de ce Răduciou şi Boloni trebuie trecuţi la prime alături de Goian şi compania. În caz că se vor lua.