Fotbalul ca ofrandă
Expect emotion. Acesta e sloganul Euro 2008 pe care Kobi Kuhn, selecţionerul Elveţiei, n-ar fi vrut să-l simtă pe pielea sa în forma care l-a împresurat. De marţi, cu 4 zile înaintea celui mai important moment al carierei sale de antrenor, soţia sa, Alice, a intrat în comă. Viaţa nu se scrie cu un marker pe planiglob.La Elveţia – Cehia am avut bilete pe rîndul 7, chiar în spatele băncii de rezerve a gazdelor. Acolo unde bărbatul de 65 de ani, elegant ca personajele din Familia Guldenburg, primul serial al libertăţii noastre, îşi împletea emoţiile proprii cu cele ale întregului stadion. Cristi Oprean de la TVR stătea chiar pe rîndul doi şi îi vedea ochii. Parcă a sudat, sînt roşii, mi-a spus la pauză. Kobi nu sudase. Făcuse naveta între cantonamentul de la Feusisburg şi spitalul din Zurich. Doar pentru a-şi privi soţia dormind pe un pat la terapie intensivă şi pentru a spera.
Expect emotion. Acesta e sloganul Euro 2008 pe care Kobi Kuhn, selecţionerul Elveţiei, n-ar fi vrut să-l simtă pe pielea sa în forma care l-a împresurat. De marţi, cu 4 zile înaintea celui mai important moment al carierei sale de antrenor, soţia sa, Alice, a intrat în comă. Viaţa nu se scrie cu un marker pe planiglob.
La Elveţia – Cehia am avut bilete pe rîndul 7, chiar în spatele băncii de rezerve a gazdelor. Acolo unde bărbatul de 65 de ani, elegant ca personajele din Familia Guldenburg, primul serial al libertăţii noastre, îşi împletea emoţiile proprii cu cele ale întregului stadion. Cristi Oprean de la TVR stătea chiar pe rîndul doi şi îi vedea ochii. Parcă a sudat, sînt roşii, mi-a spus la pauză. Kobi nu sudase. Făcuse naveta între cantonamentul de la Feusisburg şi spitalul din Zurich. Doar pentru a-şi privi soţia dormind pe un pat la terapie intensivă şi pentru a spera.
Pentru a nădăjdui, poate, că ratarea şi, mai apoi, accidentarea lui Frei, penalty-ul neacordat de Rosetti, bara lui Vonlanthen, golul primit contrar cursului jocului, pe o degajare întîmplătoare a lui Rozenhal, şi, per total, nemeritata înfrîngere să fie numai nota de plată întocmită de destin pentru salvarea viaţii celei care i-a stat alături o viaţă. Expect emotion.