De ce le facem italienilor somnul greu

Pe lîngă fraze de tip Politicaly corect, viitorii adversari de la Euro ne iau teama pentru că ne încadrează greu în orice tipar. E reconfortant să afli că toată Italia nu mai are somn din pricina românilor şi că sursa coşmarului nu e vreun alt Mailat, ci naţionala de fotbal. După selecţionerul Donadoni, al cărui timp de odihnă nocturn a fost perturbat la gîndul că tricourile galbene vor lua faţa celor azure la Europeanul din vară, un alt viitor adversar, pe deasupra şi campion mondial, Gennaro Gattuso, şi-a exhibat temerea în ceea ce ne priveşte.

Pe lîngă fraze de tip Politicaly corect, viitorii adversari de la Euro ne iau teama pentru că ne încadrează greu în orice tipar. E reconfortant să afli că toată Italia nu mai are somn din pricina românilor şi că sursa coşmarului nu e vreun alt Mailat, ci naţionala de fotbal. După selecţionerul Donadoni, al cărui timp de odihnă nocturn a fost perturbat la gîndul că tricourile galbene vor lua faţa celor azure la Europeanul din vară, un alt viitor adversar, pe deasupra şi campion mondial, Gennaro Gattuso, şi-a exhibat temerea în ceea ce ne priveşte.

Proiectate în spaţiul dîmboviţean, vorbele celor doi, precum şi declaraţiile prudent-laudative ale olandezilor şi francezilor, ne-au umflat egoul, ne-au gîdilat mîndria, ne-au făcut să ne reamintim de vremurile din ultimii 8 ani, cînd am fost încadraţi la categoria şi alţii. Dacă totul s-ar opri aici, chiar ar fi OK. Pericolul care ne paşte e acela să luăm vorbele mot-a-mot, cum ar zice Domenech, şi chiar să începem să credem că acţionăm ca generator de fantome în somnul unoa care, mai recent sau mai demult, au ridicat deasupra capului trofee europene sau mondiale.

Nu, România fotbalistică nu sperie Italia aşa cum o sperie Franţa sau Olanda. România produce nelinişte pentru că este outsiderul unei grupe de coloşi, care-şi fac calcule, fără excepţie, pornind de la ipoteza celor 3 puncte cucerite cu ai noştri. Alt scenariu nu văd nici unul dintre ei sau, dacă-l iau în calcul abia acela devine un coşmar. Cînd candidezi 3 pe două locuri, meciul cu al 4-lea devine extrem de important dacă nu-l cîştigi şi normal dacă te impui.

Ăsta e, de fapt, sensul sperieturii lor faţă de noi. Misterul nopţilor lor albe, pe care sperăm să-l înfăptuim. Dacă nu vrem să ne furăm singuri căciula, dacă nu vrem să agonizăm în Elveţia aşa cum am făcut-o acum 12 ani în Anglia, trebuie să înţelegem că marile forţe se tem de noi, e adevărat, dar într-un mod anume. Nu ca de un leu, ci ca despre un cîine fără stăpîn de care nu ştii ce vrea şi nici cum te poţi apăra. Nu ştii dacă se va gudura pe lîngă tine sau ţi se va repezi direct la jugulară. Pentru că nu ai cum să pricepi mare lucru despre un fotbal puţin organizat, fără infrastructură, manipulînd mai multe fonduri negre decît albe, dar care pune Olanda, cu tot cu şcoala ei renumită, sub ea în clasament. Şi care, în cea mai tulbure perioadă a existenţei sale, perioada de înflorire a Cooperativei, a obţinut cea mai mare performanţă la nivel de naţională: locul 5 la Mondialul american.