Ca la matrimoniale

Pentru că n-au răbdare să-şi crească propriii jucători şi nu-s dispuşi să plătească preţul pentru cei consacraţi, patronii cumpără la ghici ce le cade-n mînă. În Gazeta de ieri, maestrul Radu Cosaşu a venit cu o opinie contrară celor exprimate în amurg de an de două mari glorii: Pîrcălab şi Liţă Dumitru. Tema? Jucătorul român versus cel străin într-o perioadă a transferurilor parcă mai secetoasă ca oricînd. În vreme ce foştii internaţionali acuzau scăderea dramatică a bazinului de recrutare din campionatul românesc, scriitorul atrăgea atenţia asupra filonului de talent încă existent în subteranul fotbalului nostru, dar neexploatat suficient.

Pentru că n-au răbdare să-şi crească propriii jucători şi nu-s dispuşi să plătească preţul pentru cei consacraţi, patronii cumpără la ghici ce le cade-n mînă. În Gazeta de ieri, maestrul Radu Cosaşu a venit cu o opinie contrară celor exprimate în amurg de an de două mari glorii: Pîrcălab şi Liţă Dumitru. Tema? Jucătorul român versus cel străin într-o perioadă a transferurilor parcă mai secetoasă ca oricînd. În vreme ce foştii internaţionali acuzau scăderea dramatică a bazinului de recrutare din campionatul românesc, scriitorul atrăgea atenţia asupra filonului de talent încă existent în subteranul fotbalului nostru, dar neexploatat suficient.

Problematica nu s-a născut în Carpaţi, ci produce pagini de ziar şi ore întregi de dezbateri televizate oriunde în lumea fotbalului. Globalizarea de la Bosman încoace a mutat centrul de greutate al muncii de recrutare din propria grădină în ograda vecinului. De regulă, din curtea tot mai simandicoasă şi mai costisitoare în bătătura mai săracă şi mai flămîndă. Este, dacă vreţi, replica la scara unui teren de fotbal a stării forţei de muncă de aiurea. Exceptînd marile cluburi, care-şi cumpără piese de superclasă, gata formate, investind sume uriaşe, middle-class-ul fotbalului a început de ani buni să se orienteze către piaţa săracă, dar înfometată şi mustind de talent.

Expansiunea străinilor în campionatul românesc nu ţine neapărat de recenta integrare în UE, ci de două probleme ivite imediat după Revoluţie. Ambele socotite costisitoare. Prima e cea invocată de maestrul Cosaşu şi se referă la greutatea muncii de recrutare, pregătire şi şlefuire a talentelor din propria casă. Cu patroni care n-au răbdare cu antrenorii mai mult de 3 înfrîngeri consecutive, varianta aşteptării şi a investiţiilor continue într-un centru de copii sănătos a devenit piesă de muzeu. A doua se referă la preţurile cerute pe piaţa românească în schimbul jucătorilor care au confirmat, considerate extrem de mari.

Din aceste două motive politica echipelor noastre a generat un exod de fotbalişti străini în campionatul românesc. Peste o sută de stranieri au invadat Liga 1, majoritatea de calitate îndoielnică, doar pentru că preţul lor este mai mic decît costul pentru întreţinerea unui bun centru de formare sau decît suma de transfer cerută pentru fotbalişti evidenţiaţi în campionat. Cu singurul argument ajutător, un DVD, uneori şi zgîriat. Fără un scouting sănătos însă (Ogăraru a fost observat pe viu în peste 20 de meciuri pînă cînd a fost cumpărat de Ajax), transferul-fulger şi mai ieftin devine un fel de căsătorie de la matrimoniale, care, de regulă, se termină, rapid. Cu divorţ şi regrete.