Căderea imperiului

Campioana a ajuns în scurt timp la limita de jos pentru că şi-a pierdut stilul, forţa fizică şi acurateţea tactică. Urletele conducătorilor dinamovişti după eşecul de la Vaslui îi păcălesc doar pe cei care vor să se mai lase păcăliţi. Acuzaţiile violente la adresa arbitrajului lui Haţeganu se lovesc de evidenţa cifrelor unui meci pierdut de Dinamo pe teren, în luptă dreaptă cu adversarul, fără implicarea omului cu fluierul.

Campioana a ajuns în scurt timp la limita de jos pentru că şi-a pierdut stilul, forţa fizică şi acurateţea tactică. Urletele conducătorilor dinamovişti după eşecul de la Vaslui îi păcălesc doar pe cei care vor să se mai lase păcăliţi. Acuzaţiile violente la adresa arbitrajului lui Haţeganu se lovesc de evidenţa cifrelor unui meci pierdut de Dinamo pe teren, în luptă dreaptă cu adversarul, fără implicarea omului cu fluierul.

21-18 este raportul loviturilor libere dictate de Haţeganu din preajma careurilor

Diferenţa dintre echipa care-şi spulbera rivalele şi acasă, şi în deplasare pe vremea lui Rednic, fără a beneficia de vreun penalty în 30 de etape, şi cea care se ascunde azi după erori de arbitraj vine tocmai din abordarea meciurilor.

Dinamo a uitat să lupte. Să alerge, să se agaţe de fiecare minge, să muşte din adversar. Talentele îmbrăcate în salahori, care anul trecut rupeau porţile în Giuleşti şi în Ghencea, abia dacă mai acceptă un duel fizic. Oamenii care lansau anul trecut circa 15 şuturi în medie pe meci n-au izbutit să-l deranjeze pe Hăisan decît de 5 ori pe parcursul jocului de la Vaslui.

12-5 pentru Vaslui a fost raportul şuturilor în meciul cu Dinamo

De la eliminarea din Liga Campionilor, Dinamo şi-a pierdut busola. Dacă nu vom şti încotro să ne îndreptăm, cu siguranţă vom ateriza exact acolo unde nu ne dorim, spunea Franz Beckenbauer atunci cînd a fost instalat la cîrma naţionalei Germaniei. Fără proiect, sfătuită mereu de oameni care nu-şi asumă niciodată vreo responsabilitate, Dinamo s-a întors la contraperformanţele de acum un deceniu.

La sfîrşitul sezonului, campioana a aterizat pe locul 6, la 14 puncte de lider, şi pentru că a abdicat de la stilul care i-a adus titlul. Prin folosirea a doi mijlocaşi centrali fără mari veleităţi ofensive, numărul jucătorilor de atac a scăzut de la 5 la 4. Echipa scurtă de anul trecut s-a lungit acum ca o peltea, ajungînd ca distanţa dintre Bratu şi Moţi să fie, la Vaslui, de aproape 54 de metri. Nu-i de mirare că în acest spaţiu, Frunză a apărut singur-singurel, ca în fotbalul anilor ’70, în zonă centrală, de unde a putut să-şi aşeze liniştit mingea şi să şuteze pentru primul gol al meciului.

Deşi au jucat cu o sută de mingi mai mult decît vasluienii (556-447), dinamoviştii nu şi-au depăşit adversarii decît de 86 de ori. La fel de mult cît au făcut-o şi moldovenii
Mai mult decît atît, această echipă lungă a suferit şi pentru că a avut un centru de greutate jos. Adică s-a poziţionat cu precădere în propriul teren, ca o trupă mică, fără anvergura lui Dinamo de altădată. Cu siguranţă că nu aceasta a fost recomandarea cuplului Dinu-Ţălnar. Doar că diferenţa între ce se cere la cabină şi ce se petrece pe teren vine din pregătire.

Antrenată din librării, între două lansări de cărţi, Dinamo a devenit o echipă filosofică
Una care nu pune osul. Nu pentru că fotbaliştii n-ar vrea, ci pentru că nu mai sînt forţaţi s-o facă. Una care nu mai ştie ce joacă. De vreme ce termină meciul fără ca vreunul dintre cei 4 atacanţi de meserie trimişi în acelaşi timp pe teren să tragă la poartă. Una bulversată de decizii tehnice fortuite, din moment ce, la 1-1, cînd era clar că echipa echilibrase meciul, antrenorul şi-a şubrezit tocmai mijlocul, prin scoaterea lui Munteanu şi introducerea unui vîrf, Niculescu. Ce s-a întîmplat din acel minut 61? Dinamo a primit un gol, n-a mai tras decît un şut la poartă şi s-a înecat într-un meci în care n-a mai mişcat deloc.