Lăutari şi muzicieni

După meciul nul de ieri, de la Iaşi, am putea afirma că sîntem peste Franţa. Argument ne-ar fi ipoteticul clasament final în care, dacă am contabiliza acelaşi număr de puncte ca şi adversarii noştri de ieri, am fi lideri graţie rezultatelor directe din ‘dublă’: 1-1 la ei, 0-0 la noi.Dacă nu vrem să ne furăm căciula însă, nu ne vom clama supremaţia. Imaginile televiziunii române ne-ar contrazice. În ciuda proiecţiei cifrelor, Franţa ne e încă departe. În vreme ce noi ne-am chinuit să nu greşim, să jucăm tactic corect, să cîştigăm duelurile fizice, ei au făcut-o natural. Săndoi poate modela o generaţie, aşa cum încearcă la acest nivel de reprezentare naţională, dar nu va putea niciodată să înlocuiască deficitul de ore teoretice şi practice ce despart copilul român de cel cu paşaport francez. În vreme ce ei au început fotbalul cu grădiniţa de profil, grupa pregătitoare, şcoala primară, ai noştri l-au descoperit abia la gimnaziu. De aceea, la fiecare dribling, pe faţa lui Deac, Torje, Stancu sau Bicfalvi nu se citea plăcerea, ci crisparea. Dorinţa disperată de a se agăţa de un adversar care avea ca aliat sistemul sănătos în care s-a pregătit pînă la 21 de ani. Cu profesiori documentaţi şi aplicaţi, cu terenuri drepte ca-n palmă, cu o alimentaţie corectă.Din aceste motive dublul egal cu Franţa e deja o victorie. E ca şi cum la un concurs de interpretare lăutarul îi ia premiul cursantului de la Conservator. Felicitări, copii!

După meciul nul de ieri, de la Iaşi, am putea afirma că sîntem peste Franţa. Argument ne-ar fi ipoteticul clasament final în care, dacă am contabiliza acelaşi număr de puncte ca şi adversarii noştri de ieri, am fi lideri graţie rezultatelor directe din ‘dublă’: 1-1 la ei, 0-0 la noi.

Dacă nu vrem să ne furăm căciula însă, nu ne vom clama supremaţia. Imaginile televiziunii române ne-ar contrazice. În ciuda proiecţiei cifrelor, Franţa ne e încă departe. În vreme ce noi ne-am chinuit să nu greşim, să jucăm tactic corect, să cîştigăm duelurile fizice, ei au făcut-o natural. Săndoi poate modela o generaţie, aşa cum încearcă la acest nivel de reprezentare naţională, dar nu va putea niciodată să înlocuiască deficitul de ore teoretice şi practice ce despart copilul român de cel cu paşaport francez. În vreme ce ei au început fotbalul cu grădiniţa de profil, grupa pregătitoare, şcoala primară, ai noştri l-au descoperit abia la gimnaziu. De aceea, la fiecare dribling, pe faţa lui Deac, Torje, Stancu sau Bicfalvi nu se citea plăcerea, ci crisparea. Dorinţa disperată de a se agăţa de un adversar care avea ca aliat sistemul sănătos în care s-a pregătit pînă la 21 de ani. Cu profesiori documentaţi şi aplicaţi, cu terenuri drepte ca-n palmă, cu o alimentaţie corectă.

Din aceste motive dublul egal cu Franţa e deja o victorie. E ca şi cum la un concurs de interpretare lăutarul îi ia premiul cursantului de la Conservator. Felicitări, copii!