Arde-i Milevski!
Un fost internaţional ucrainean cu jocuri la Mondial, la Euro şi în Champions League a venit să ia 7.000 pe lună de la Chiajna. Distracţie plăcută, Artem!
Liga 1 a devenit un fel de paradis al rătăciţilor cu nume. Ultimul pe listă, copilul rebel al fotbalui ucrainean de la începutul acestui secol. Artem Volodimirovici Milevski, pe numele lui complet, a semnat zilele trecute cu Concordia Chiajna. Nu cu Steaua, nu cu Dinamo, Craiova sau CFR, branduri care să se fi făcut cunoscute în Ucraina, ci cu un club tînăr, dintr-un oraş satelit al Capitalei, care, graţie pasiunii pentru fotbal a primarului său, a apărut peste noapte în primul eşalon, unde rezistă de 5 sezoane. De la Budean, Răduca sau Bălţoi, atacanţii cu care „verzii” reuşeau promovarea în 2011, s-a ajuns la nivelul în care Concordia îşi permite să ia un jucător cu zeci de prezenţe în Champions League, la Mondialul din 2006 şi la Euro 2008. Wow, ce lovitură de imagine! Păcat că marketingul Chiajnei nu a creat încă bazinul de suporteri suficient de mare ca să rupă vînzările cu tricourile celui despre care se spunea că e noul Şevcenko.
Artem Volodimirovici Milevski nici nu e bătrîn. N-are vîrsta lui Mutu, ci e leat cu Marica sau Pintilii. Abia a împlinit 31 de ani, aşa că ai putea spune că este exact ceea ce le-ar trebui unor copii de 19 ani, precum Robert Răducanu, un vîrf provenit din pepiniera Chiajnei, ca să se dezvolte fotbalistic furînd meserie de la un eventual maestru. De aici încep însă problemele, pentru că fostul atacant al lui Dinamo Kiev a strîns undeva în jur de 40 de meciuri în ultimele 3 sezoane, în care a marcat 4 goluri. Cam o reuşită pe an. Transfermarkt, site-ul care-l cota în 2010 la 11 milioane de euro, abia mai scrie acum în dreptul lui vreo jumătate de milion.
Mă întreb de ce ar face furori Milevski pe sinteticul din vestul Capitalei? Dacă informaţiile sînt reale, atacantul va primi la Chiajna un salariu lunar de 7.000 de euro, de cel puţin 10 ori mai mic decît ceea ce încasa acum nici 5 ani. Aşadar, pe partea economică, nu e nici un fel de motivaţie. Din punct de vedere sportiv, nu se întrevede nici o cupă europeană, nici un gînd de titlu, poate doar acea posibilitate a cîştigării Cupei Ligii, care nu califică niciunde, dar care îi poate băga în buzunar băiatului născut la Minsk, chipurile, 100.000 de euro. E adevărat că Ucraina e calificată la Euro şi băiatul ar dori să joace ca să fie văzut şi să ia locul unui Selezniov, de la Dnepr, Kraveţ, acum la Stuttgart, Konoplianka de la Sevilla sau Iarmolenko de la Kiev. Complicat.
Din aceste motive, tare mi-e teamă că managerii Concordiei au investit într-un conte scăpătat. Băiatul chipeş, la un metru şi nouăzeci, fost purtător de plete şi de obraz neras, actualmente tuns îngrijit şi ferchezuit, va fi, cu siguranţă, o atracţie. Îmi pare însă că nu fotbalistică, ci una mondenă pe arenele distracţiei bucureştene. Nici asta n-ar fi o mare problemă, dacă s-ar duce singur. Ar însemna pentru el o frumoasă vacanţă plătită lunar cu banii cu care o grupă de juniori şi-ar asigura costurile cu competiţia de elită pentru un an întreg. Numai să nu fure acest tip de meserie de la el alde Robert Răducanu. Că atunci paguba ar fi mult mai mare.