Capete de linii

Atacul poziţional al Stelei e lent, previzibil şi întreţinut de doi fotbalişti, Dică şi Pleşan. De la ceilalţi mingea ori merge în spate, ori la adversarTe uiţi la jocul Stelei şi îţi pui întrebări. De ce nu merge? De ce nu se creează ocazii din faze de joc? De ce posesia începută la linia de fund nu e continuată de o progresie pe măsură? Răspunsul începe la mijlocul terenului şi continuă cu linia de atac. Mergem prin eliminare.Portarul iese din discuţieDin cei 4 fundaşi, pe atac poziţional nu pot urca, evident, decît lateralii. Golanski şi Petre Marin au oferit cîte 3 centrări de fiecare, polonezul avînd un plus pentru că a iniţiat 4 acţiuni de atac, una încheiată cu pasa la Dică şi ‘covrigul’ acestuia, scos din vinclu de portarul bielorus.Din linia de mijloc, Rădoi îşi asumă doar rol defensiv (25 de recuperări, 0 driblinguri, 0 centrări, 0 pase filtrante, 0 şuturi la poartă), astfel că Nicoliţă, Croitoru şi Pleşan ar trebui să ducă jocul mai departe. Numai că dacă ex-timişoreanul a mai mişcat, Nicoliţă a greşit mult şi nici n-a mai recuperat ca altădată, iar Croitoru a fost precum tampoanele din Gara de Nord. Capăt de linie.Cum mijlocul nu a funcţionat decît după marcarea primului gol şi schimbarea lui Croitoru, speranţa ar fi trebuit să vină de la atac. Acolo, Dică a încercat să suplinească şi moliciunea lui Neaga. De multe ori n-a putut-o face. Cifrele comparative ale celor doi arată însă că „decarul” Stelei, chiar şi cînd nu e ajutat de mijlocaşi sau de partenerul din atac, lasă ceva în urma lui.Aşadar, simplificînd, pentru faza de atac poziţional, Steaua a stat în doi oameni în meciul de la Borisov, Pleşan şi Dică. Iar cu doi prieteni ai mingii din 10 jucători nu mai e de mirare că golul vine aproape mereu din fază fixă.13 adversari a depăşit Pleşan, tot atîţia cîţi au scos din joc Nicoliţă (6), Neaga (5) şi Croitoru (2) la un loc!

Atacul poziţional al Stelei e lent, previzibil şi întreţinut de doi fotbalişti, Dică şi Pleşan. De la ceilalţi mingea ori merge în spate, ori la adversar

Te uiţi la jocul Stelei şi îţi pui întrebări. De ce nu merge? De ce nu se creează ocazii din faze de joc? De ce posesia începută la linia de fund nu e continuată de o progresie pe măsură? Răspunsul începe la mijlocul terenului şi continuă cu linia de atac. Mergem prin eliminare.

Portarul iese din discuţie
Din cei 4 fundaşi, pe atac poziţional nu pot urca, evident, decît lateralii. Golanski şi Petre Marin au oferit cîte 3 centrări de fiecare, polonezul avînd un plus pentru că a iniţiat 4 acţiuni de atac, una încheiată cu pasa la Dică şi ‘covrigul’ acestuia, scos din vinclu de portarul bielorus.

Din linia de mijloc, Rădoi îşi asumă doar rol defensiv (25 de recuperări, 0 driblinguri, 0 centrări, 0 pase filtrante, 0 şuturi la poartă), astfel că Nicoliţă, Croitoru şi Pleşan ar trebui să ducă jocul mai departe. Numai că dacă ex-timişoreanul a mai mişcat, Nicoliţă a greşit mult şi nici n-a mai recuperat ca altădată, iar Croitoru a fost precum tampoanele din Gara de Nord. Capăt de linie.

Cum mijlocul nu a funcţionat decît după marcarea primului gol şi schimbarea lui Croitoru, speranţa ar fi trebuit să vină de la atac. Acolo, Dică a încercat să suplinească şi moliciunea lui Neaga. De multe ori n-a putut-o face. Cifrele comparative ale celor doi arată însă că „decarul” Stelei, chiar şi cînd nu e ajutat de mijlocaşi sau de partenerul din atac, lasă ceva în urma lui.

Aşadar, simplificînd, pentru faza de atac poziţional, Steaua a stat în doi oameni în meciul de la Borisov, Pleşan şi Dică. Iar cu doi prieteni ai mingii din 10 jucători nu mai e de mirare că golul vine aproape mereu din fază fixă.

13 adversari a depăşit Pleşan, tot atîţia cîţi au scos din joc Nicoliţă (6), Neaga (5) şi Croitoru (2) la un loc!