Eroii de la jumatea drumului

Tare mi-e frică de stările euforice de după prima manşă a meciurilor din cupele europene. Ne-am ars de atîtea ori

Era o seară plăcută de septembrie. 1999. Într-unul dintre studiourile de televiziune, la un talk show fotbalistic, Cornel Dinu, antrenorul de atunci al lui Dinamo, îşi primea porţia groasă de laude după un rezultat important. Roş-albii cîştigaseră pe „Da Luz” din Lisabona cu 1-0 în faţa Benficăi, cu golul din lovitură liberă al lui Vali Năstase. În plus, făcuseră şi un joc bun, consistent. Mister luase deja cuvîntul. Povestea, în cheie ştiinţifică, rezolvarea ecuaţiei victoriei. Ţin minte, de parcă ar fi fost ieri, cum a explicat principiile de apărare în zonă, folosindu-se de întreaga mînă pentru a arăta cum trebuie să primească linia de 4 fundaşi şi al cincilea jucător în sprijin, astfel încît apărarea să arate ca degetele unei mîini. Manşa retur avea loc peste cîteva zile. Din păcate, Dinamo a ratat o calificare istorică pe „Cotroceni”, pierzînd cu 0-2. A scăpat-o printre degete.

Acum vreo două săptămîni, la finele meciului pierdut de Botoşani, 0-1, la Varşovia, principalul finanţator al clubului, Valeriu Iftime, a ieşit cu o declaraţie la Digi. Echipa sa jucase destul de bine, dar genul acela de meci după care se spune: „Operaţie reuşită, pacientul mort”. Ultima jumătate de oră, în care Legia a şi marcat, a arătat adevărata diferenţă de valoare dintre cele două echipe. Ocaziile gazdelor nu i-au erodat moralul domnului Iftime, care şi-a exprimat optimismul pentru calificarea din retur, exclamînd, la un moment dat, „Cine e şi Legia asta?”. Din punct de vedere istoric, am sperat că nu asist la ignoranţă, ci doar la un fel de haz menit să încurajeze echipa. Pur fotbalistic, peste o săptămînă, la Botoşani, a fost 3-0 pentru ei, cu tendinţe de 5 sau 6 la 0.

În Gazeta de ieri, pe un spaţiu generos, Marius Şumudică a vorbit despre egalul spectaculos obţinut de Astra pe terenul lui West Ham. Reporterul Crăiţoiu îl felicită, iar apoi îl întreabă cum a fost posibilă „minunea de pe Boleyn Ground”. Înainte de toate, mi-a stîrnit imaginaţia. Dacă mai tînărul meu coleg se năştea cu mult timp înainte, cum numea el oare succesul Craiovei, pe terenul lui Leeds United, 0-2, dacă asta a fost minune? Şi cum comenta, dacă era sîrb, victoria de joi a Vojvodinei, 4-0, pe terenul Sampdoriei? Probabil că dimensiunile deveneau cosmice, interplanetare, mirobolante. Ce contează e însă numai răspunsul tehnicianului, iar surprinderea mea e că Şumi nu l-a temperat el, din start, pe tînărul frenetic. Ar fi fost un bun mesaj de echilibru şi de precauţie transmis propriei echipe. Chiar dacă a declarat, mai departe, că Astra rămîne în continuare outsider, „cu 40 la sută şanse”, senzaţia pe care am resimţit-o la finele interviului a semănat cu cea de după Lisabona, 1999. Că ne grăbim să elogiem eroii de la jumătatea drumului.

Tot joi, dincolo, la Tîrgu-Mureş, după ce a cîştigat cu 3-0, antrenorul lui St. Etienne, Christophe Galtier, a ţinut să precizeze în discursul lui că „trebuie să rămînem concentraţi şi la retur, calificarea nu e încă obţinută”. Şi el a părut uşor penibil, ce-i drept. Dar parcă e mai bine aşa după tur, şi felicitat la final, decît invers.