Domnul Ovidiu și proba lăptarului

“Vii cu mine! Tu și Tolo! De luni începem o emisiune la Canal 31”. În biroul lui de la Palatul Universul, domnul Ovidiu tocmai ce mă anunțase că-mi aranjase, pe viață, cariera. 

“Vii cu mine! Tu și Tolo! De luni începem o emisiune la Canal 31”. În biroul lui de la Palatul Universul, domnul Ovidiu tocmai ce mă anunțase că-mi aranjase, pe viață, cariera.

Era primul meu contact cu televiziunea și, sincer, mă uitam ca broasca la barieră. Știți, frica aceea de necunoscut, care-ți ambalează creierul în ceață și, mai exact, în fumul gros al Kentului de doctor ce domina incinta. Mi-a citit îndoiala și, după ce a stins chiștocul greu încercat, cu filtrul mîncat aproape în întregime, s-a ridicat de pe scaun, m-a luat pe după umeri și mi-a zis unul dintre sutele de secrete ale meseriei de jurnalist care aveau să se dovedească în timp. “Copile, să nu refuzi! O oră la tv face cît un an de presă scrisă”.

Scriam la Sportul românesc, zi de zi, de peste 4 ani cînd, într-o luni seară, am debutat la “Procesul Etapei”. Domnul Ovidiu în centru, Cătălin Tolontan în stînga și eu în dreapta. Marți am intrat în magazinul de lapte din fața blocului, așa cum o făceam în fiecare dimineață de cînd mi-au apărut copiii. Șocul nu a fost că unul dintre clienții dinăuntru mi-a deschis ușa (se mai întîmpla cînd aveam mîinile ocupate cu trei sacoșe, căci locuiesc într-un cartier select, Berceni), ci cînd lăptarul, mereu încruntat, care abia răspundea la salut, fără să-mi știe numele, deși citea zilnic “Sportul roșu”, s-a luminat la față și aproape că a strigat: “Să trăiți, domnul Andrei!”. Apărusem pe sticlă, din prima vreo 3 ore, că așa erau emisiunile atunci, iar domnul Ovidiu avusese, ca de obicei, dreptate!

Motiv pentru care, înainte să-i urez “La Mulți Ani!”, cum o fac și pe 26 februarie, cînd s-a născut, și pe 1 martie, cînd distinsul și regretatul domn doctor Ioanițoaia a terminat de cinstit prietenii și a mers să-și declare fiul, țin neapărat să-i mulțumesc. Pentru că, spre deosebire de mulți “corifei” ai vremii, el a fost printre puținii care n-au vrut să lase în urmă doar propria operă, ci a plantat mereu sămînța aceea veritabilă a jurnalismului adevărat care la mine, la Lumi Paul, la Geambi, la Buză, la Tolo și la mulți, mulți alții a prins. Poate și la Crăițoiu, deși mai are omul dreptul și la erori pe cale de îndreptare, dovadă că el a îngrijit excelent acest supliment.