Bundesliga lucrului bine făcut

Fotbalul profesionist în Germania a devenit o mare afacere pentru că a fost proiectat ca atare.

 Fotbalul profesionist în Germania a devenit o mare afacere pentru că a fost proiectat ca atare.

60.000 de spectatori. Tabela de pe Mercedez-Benz Arena dă deşteptarea unui meci pe care Bayern îl ucisese din minutul 51. Anunţul afişat stîrneşte urale în tribune. Cu alte cuvinte, nemţii se aplaudă între ei şi o fac cu buna ştiinţă a faptului că fiecare dintre cei implicaţi are partea lui de vină la acest succes.

60.000 de oameni la VfB Stuttgart – Bayern Munchen înseamnă, de fapt, toţi atîţia oameni care pleacă sîmbătă dimineaţă de acasă şi consumă benzină sau plătesc biletul pentru mijlocul de transport în comun pînă în centru mai întîi. 60.000 de oameni care beau o cafea sau o (e un fel de-a spune) bere înainte de a o porni spre arenă. Meciul e la 3 şi jumătate, dar proximitatea stadionului se umple de lume cu două ore înainte. E timpul prînzului şi bretzelul, cîrnatul şi muştarul sînt la mare căutare. Terasele devin neîncăpătoare, halbele încep să curgă, zumzetul socializării creşte pe măsură ce se apropie ora meciului.

60.000 de oameni cheltuie în sîmbăta dedicată fotbalului cel puţin 15-20 de euro de căciulă pentru a-şi întreţine această plăcere. Peste un milion de euro se scurg din buzunarele lor către comercianţii care îi deservesc în această zi. Bani adăugaţi preţului biletului, hai să-i zicem, 35-40 de euro în medie, care intră în bugetul clubului, preţului transportului, care alimentează conturile Deutsche Bahn etc, etc. 

Nu-i o noutătate că nemţii şi-au gîndit fotbalul ca pe o afacere. Interesant e cum o Ligă care se situa, la numărul de spectatori, sub Anglia, Italia şi Spania a izbutit să le întreacă în ultimii 10 ani, fără să beneficieze de vedetele cumpărate pe sume aiuritoare precum se procedează în Albion sau Peninsula Iberică. Un emigrant sosit în Germania imediat după căderea Zidului îşi aminteşte ce se întîmpla atunci în Bundesliga: Fotbalul era acaparat de galerii. Cluburile le susţineau şi încurajau. Ceea ce azi vedeţi ca un fenomen de socializare, cu fanii lui VfB şi Bayern bînd la aceeaşi terasă cot la cot, cu puhoiul ăsta de lume compactă mergînd spre arenă purtînd la gît şi fularele lui Stuttgart, şi pe cele ale adversarilor nu era posibil acum două decenii. Grupurile de hulligans abia aşteptau ziua aceasta ca să se încaiere, peste tot domnea frica, microbiştii nu-şi mai aduceau familiile la meci şi, treptat, numărul spectatorilor a început să scadă. 

Cînd şi-au dat seama că rămîn pe stadioane doar cu galeriile, nemţi au schimbat politica. Cu ajutor de la guvern, de la autorităţile locale şi de la societatea civilă au pus la punct un plan de eliminare a focarelor de răzmeriţă şi de cultivare a spiritului de familie pe stadioane. Uşor-uşor recalcitranţii au fost arestaţi şi interzişi, filmaţi şi luaţi direct de pe drum în dube, pînă să mai ajungă la arenă, povesteşte omul. Iar rezultatul îl vedem la un VfB – Bayern, meci cu tribunele înţesate de suflete, cu două galerii extrem de active, dar fără nici o petardă sau fumigenă. Dincolo de rezultatul propriu-zis al întîlnirii, un 2-0 logic pentru Bayern. Pentru simplul motiv că cine o aprinde e filmat, identificat, ridicat şi nu va mai intra pe un stadion în viaţa lui.

Un studiu IRES comandat recent de FRF arată că unul dintre principalele motive pentru care familiile de români nu merg la stadion e violenţa fizică şi verbală. Iar pînă cînd n-o vom eradica nu vom putea strînge 60.000 de oameni într-o întreagă etapă, nu la un singur meci. Iar fotbalul nu va putea deveni o afacere.