Stînca

Cristi Borcea le promite suporterilor un remarcabil sezon internaţional. Rivalii zîmbesc ironic. De ce oare? De ce să nu-l credem pe dirigintele acestei clase de fotbal care, la ora actuală, prestează cel mai solid joc dintre echipele româneşti de club? De ce să nu-i dăm crezare unui om care a mai promis că nu va mai vinde nici un jucător important şi, ptiu!, să ne scuipăm în sîn, chiar aşa a procedat?

Cristi Borcea le promite suporterilor un remarcabil sezon internaţional. Rivalii zîmbesc ironic. De ce oare? De ce să nu-l credem pe dirigintele acestei clase de fotbal care, la ora actuală, prestează cel mai solid joc dintre echipele româneşti de club? De ce să nu-i dăm crezare unui om care a mai promis că nu va mai vinde nici un jucător important şi, ptiu!, să ne scuipăm în sîn, chiar aşa a procedat?Meciul de ieri cu Eintracht Frankfurt, abordat cu o garnitură despre care nu ştim să spunem dacă e cea a titularilor sau una împănată cu rezerve, ne-a arătat încă o dată că Dinamo are ştaif de echipă solidă. Cu un portar de top, cu o linie de fund sigură şi stabilă, genul pe care o enunţă pe de rost copiii, cu un mijloc, vorba reclamei, şi harnic, şi darnic în baloane pentru un cuplu de atacanţi veninoşi.

Sigur că şi acum unii vor aduce în discuţie caracterul amical al meciului sau componenţa adversarului, aşa cum în campionatul recent încheiat au pus diferenţa de nşpe puncte pe seama blaturilor. Eu, unul, voi merge şi de data aceasta pe mîna lui Borcea. Pentru că nu m-a minţit cînd a făcut primul pas spre performanţă, stoparea vînzărilor, n-am motive să nu-l cred şi acum. Am doar un semn de întrebare. În fotbal, cînd totul merge ca pe roate, ceva se rupe din senin. Iar la Dinamo, acum, parcă totul se învîrte prea rotund.