Bairam ascuns

De ce m-a enervat momentul în care Piţurcă a decis să plece de la naţională

De ce m-a enervat momentul în care Piţurcă a decis să plece de la naţională

Nu se putea un moment mai prost ca Piţurcă să plece de la echipa naţională decît cel ales de el. Se ştia, îl tot anunţa. Ceva asemănător poveştii cu Petrică şi lupul. Pînă la urmă s-a întîmplat într-o joi după-amaiză, la cîteva zeci de ore după victoria din Finlanda. Şi s-a pornit tot tămbălăul media. Subiectul a acaparat prima pagină a ziarelor şi siteurilor, a devenit cap de ştiri în jurnalele televiziunilor şi posturilor de radio. Absolut firesc, dar teribil de enervant pentru ceea ce a ascuns toată această afacere.

Înainte de a mă explica, ţin să-i mulţumesc fostului selecţioner pentru ceea ce a făcut la echipa naţională. Se ştie că nu am fost, nu sînt şi nu voi fi un fan al filosofiei sale fotbalistice. Al relaţiilor interumane nici atît. Dar asta nu m-a împiedicat să-i evidenţiez meritele, iar în ultima jumătate de an să încerc, din postură oficială, să-i dau tot sprijinul solicitat. Să-i ofer confortul de a lucra fără să fie lucrat, să pledez în faţa preşedintelui FRF pentru continuitate, pentru stabilitate. Am apărat un principiu, nu un nume. Am încercat şi la Federaţie ceea ce cred că am reuşit două decenii la rînd alături de colegii mei din presă: să formăm o echipă indiferent că ea s-a numit Sportul românesc, ProSport sau Gazeta Sporturilor.

Plecarea lui m-a deranjat pentru că a ascuns nedrept un eveniment pentru care o grămadă de oameni au lucrat să-l pună pe picioare. De cînd am venit în Federaţie, împreună cu Aurel Ţicleanu, şeful scouterilor, am vorbit despre cum să readucem în ţară copiii românilor plecaţi la muncă în străinătate. Am socotit că două milioane de compatrioţi de peste graniţe înseamnă cam o zecime din populaţia României. Că a-i ignora e o prostie.

E ca şi cum ai refuza să faci selecţie în 4 din cele 42 de judeţe, doar pentru că e prea scump sau prea complicat. Aşa că am hotărît să organizăm selecţii în ţările cu cel mai mare număr de români.

Prima ţintă a fost Spania. Cosmin Contra s-a oferit să ne fie gazdă. Getafe ne-a pus la dispoziţie baza de antrenament. Am chemat circa 60 de copii de 14 şi 15 anişori, i-am trimis acolo pe selecţionerii U15, Gabriel Manolache, şi U16, Adrian Boingiu, împreună cu Ţicleanu şi Belodedici. Alături de noi au venit şi televiziunile care vor şi să construiască. În primul rînd Digi, apoi ProTV şi TVR. Au fost două zile pline, la capătul cărora baza noastră de date s-a întregit cu cîteva nume. Primii doi convocaţi, Roberto Bairam şi Mihai Andrei Mierlea, de la Real Madrid, respectiv Rayo Vallecano, au ajuns deja în cantonamentul de la Mogoşoaia al lotului U15. Şi, vorba lui Victor Rebengiuc dintr-o reclamă actuală, călătoria continuă. După Spania vor urma Italia, Germania, Anglia, focarele de românism din Europa.

De 24 de ani, nimeni nu investise bani, timp şi pasiune într-o activitate la nivel de bază. S-a vorbit mult de copii şi juniori şi s-a făcut puţin. Iar cînd s-a demarat un proiect despre care ar fi trebuit să ştie toată România, căci echipele naţionale nu au fost nici ale lui Sandu, nu sînt nici ale lui Burleanu şi nu vor fi nici ale lui Xulescu, a venit decizia lui Piţurcă, ce a măturat mediatic totul în calea ei. Inclusiv teribila poveste a lui Roberto Bairam, unul dintre cei 6 copii ai unor rromi necăjiţi, înfiat de o familie de spanioli, crescut la Tenerife, transferat de Real Madrid şi care mîine va debuta pentru România.