Ţine cineva şi cu România?

Oamenii puternici care iubesc o echipă de club o ajută pe aceasta să-şi găsească sponsori. Dar şi echipele naţionale au nevoie de iubire

Oamenii puternici care iubesc o echipă de club o ajută pe aceasta să-şi găsească sponsori. Dar şi echipele naţionale au nevoie de iubire

Miercuri seară am plecat de la Ploieşti cu o inimă mare. În primul rînd ne cîntase imnul, moment în care, de fiecare dată, firele de păr de pe braţe îşi cer dreptul la anarhie. Cu atît mai mult cu cît înainte ascultasem Fratelli d’Italia. Apoi, pentru că reuşisem să batem o squadră azzurră, oricare ar fi fost ea şi indiferent că fusese vorba despre un amical. Iar nu în ultimul rînd, pentru că, şi aici intervine egoismul fiecăruia dintre noi, izbînda asta de la tineret e părticică dintr-un vast program de reorganizare din temelii a fotbalului românesc a noii conduceri federale.

Este primul semn al muncii de aproape 3 luni pe care au făcut-o toţi cei din zona tehnică a FRF, detectat de o tabelă de marcaj. Munca unei Comisii care şi-a schimbat programul de lucru de la o întîlnire la 3 – 6 luni, ca în ultimii 24 de ani, la şedinţe în fiecare zi. A unor oameni care au marcat istoria fotbalului românesc, precum Iordănescu sau Ţicleanu, a unui belgian, Kovac, incredibil de priceput şi de dedicat ideii de formare profesională, a unui pionier în ale şcolilor private de fotbal, precum Puşcaş, a unui profesor de talia lui Apolzan.

Este evident să nu vedeţi imediat legătura între golurile din corner marcate de noi (şi nu primite ca pînă acum) şi munca acestor oameni. Ei sînt însă cei ce au decis să nu mai numească antrenori la loturi după impresii sau simpatii, ci conform unor criterii absolut profesionale. Ei au hotărît ca fiecare antrenor să aibă în spate un staff profesionist şi dedicat care să-i ofere principalului tot suportul de care are nevoie. De aceea Viorel Moldovan a apărut pe banca naţionalei de tineret şi nu vreun protejat al nu-ştiu-cărui-clan. De aceea, în spatele lui funcţionează omul-computer numit Sandu Tăbîrcă, cel care a văzut mii de minute din meciurile anterioare ale Italiei şi a detectat slăbiciunile azzurrilor la fazele fixe, în special la bara a doua. Vorbeam cu cei din staff şi-mi spuneau că au pregătit tot ce ţine de ei pentru meciul cu Germania din septembrie, au luat biletele de avion, au pregătit hotelul unde vom sta.

Şi eu i-am întrebat surprins: eu nu trebuie să fac absolut nimic? Era ceva nou pentru mine, a povestit, amuzat, Viorel Moldovan la conferinţa de după numire. Lotul avea însă un team-manager adevărat, Gheorghiu, care se ocupase de toate astfel încît antrenorul să se poată gîndi doar la cum să-l recapaciteze pe Gabi Iancu, cum să-l pună în valoare pe George Puşcaş, cum să-l contracareze pe Domenico Berardi, omul care a marcat 16 goluri anul trecut în Serie A.

Toate proiectele acestea ale Federaţiei costă. Şi nu puţin. Oamenii valoroşi sînt scumpi. Programele de cercetare a performanţei sportive, cu care FRF a început să lucreze, dezbracă zi de zi bugetul federal. Dar fără investiţie masivă în cunoaştere nu există dezvoltare. În Italia, ca să rămînem în zonă, noul selcţioner Conte a cerut un salariu pe care Federcalcio nu-l putea susţine. Imediat i s-a alăturat Puma, şi totul s-a rezolvat. Într-un interviu-eveniment cu Viorel Hrebenciuc, protectorul Stelei povesteşte cum avocaţii săi au izbutit să ajute echipa la TAS pentru un onorariu modic faţă de ceea ce însemna o posibilă pagubă creată de neparticiparea în Champions League, şi cum fiul său, prin relaţiile avute, a adus la echipă un sponsor de talia lui City Insurance. Doar din dragoste pentru echipa lor de suflet. Alături de proiectele demarate de FRF, pe care belgianul Zoli Kovacs le numeşte unice în Europa şi pentru care Doru Isac a plecat de pe Coasta de Azur, unde locuieşte (Promenade des Anglais, Nisa!!!!), ca să stea în două camere pe Ştefan cel Mare, deocamdată nu a venit nimeni. Oare ţine cineva şi cu România în această ţară?