Frumuseţea urîtului

Cît timp valorile ne părăsesc fotbalul, iar patronii nu fac altceva decît să-şi marcheze profitul, noi, microbiştii, trebuie să ne mulţumim cu foarte puţin.

Cît timp valorile ne părăsesc fotbalul, iar patronii nu fac altceva decît să-şi marcheze profitul, noi, microbiştii, trebuie să ne mulţumim cu foarte puţin.

Superbă cronica partidei dintre Pandurii şi CFR, semnată ieri în GSP de Adrian Florea, dovadă că, pe de o parte, gazetăria sportivă nu are cum să dispară şi, pe de alta, că remarca de acum cîţiva ani, a lui Ion Crăciunescu, avem o presă de Liga Campionilor într-un fotbal de Divizia B, stă şi azi în picioare. Cu vervă şi ritm, cu un umor complex, pendulînd între mîngîiere şi sarcasm, Adi a prins esenţa timpurilor noastre de Liga 1.

Un fotbal scrîşnit, cu doar două faze de poartă adevărate în tot meciul, la prima vedere comic la fel ca şuturile lui Rada din lovituri libere care lovesc doar Poarta Sărutului. Cu toate astea, mie jocul mi-a plăcut dintr-un punct de vedere. Doi prinţi scăpătaţi ai primei noastre divizii, Pandurii şi CFR, ne-au arătat sîmbătă seară că, dacă nu pot, măcar îşi doresc. S-a alergat mult, nu sînt convins că şi bine, s-a pus osul, după ce ambele echipe primiseră perfuzii cu dorinţă. Primii, graţie rezultatului bun scos în faţa lui Dinamo, ceilalţi datorită semnalului primit de la bancomatul ce nu le mai vorbise de vreo 4 luni.

Lupta aceea pentru fiecare centimetru de teren pe acolo, pe la mijloc, e frumuseţea urîtului dintr-o încleştare în care portarii au avut de lucru cam cît cei de la deszăpezire în luna iulie. Din păcate pentru echipele noastre, criza financiară amprentează calitatea fotbalului. Sîmbătă seară mi-a fost dor de Eric, de Maxim, de Chiricheş, de Nistor, cel dinaintea transferului în staţiunea balneoclimaterică Evian. Aşa cum, pe parcursul celor 90 de minute de la Tîrgu-Jiu, am avut răgazul, oho, slavă Domnului!, să intru pe net şi să revăd echipa CFR-ului care învingea Manchesterul lui Ferguson pe Old Trafford. Notaţi: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Rada, Camora – Luis Alberto, Mureşan – Sougou, Bastos, Rui Pedro. Şapte dintre ei au lipsit, iar cinci au fost vînduţi pe bani buni. Cînd în locul lor apar, pe de o parte, Ogbu Chuka, Tade, Costea, iar pe de alta Christou, Distefano sau Giusti, nivelul nu se poate menţine. El va coborî etapă cu etapă pînă cînd investiţia va reapărea.

Teamă mi-e însă că vom avea de aşteptat. Din păcate, patronii echipelor noastre, mulţi dintre ei doar împrumutători de cluburi, au ţintit profitul imediat. De performanţă, de imagine, financiar. Mirajul milioanelor obţinute din Liga Campionilor în timpurile cînd aveam un coeficient ce-i permitea cîştigătoarei titlului accesul direct în grupe a avut efect distrugător. S-au cheltuit bani pe jucători gata formaţi, majoritatea străini, adică s-a gîndit pe termen extrem de scurt, iar cînd misia lor s-a încheiat, din spate a venit vidul. Locul acestor vedete în echipe a fost luat fie de alţi străini, dar de o calitate inferioară, direct proporţională cu preţul lor, fie de copii de-ai noştri, cu serioase carenţe de pregătire însă, justificabile prin investiţia în centre care tinde asimptotic la zero.
Şi atunci, ce ne rămîne de făcut pînă cînd conducătorii de cluburi vor înţelege care este drumul bun al unei investiţii de durată în fotbal?

Haz de necaz, precum a izbutit Adi Florea în cronica lui, sau încercarea unora ca mine de a extrage lucrurile pozitive dintr-un meci de Liga 1, demers comparabil deseori cu cel al căutătorilor de aur din America secolului 19.