Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

Hater şi lover

Într-o lume în care tot mai mulţi urăsc cu patimă, există încă oameni, ca George Ogăraru, care-şi iubesc semenii. Şi o arată zilnic

vineri, 28 februarie 2014, 11:22

Într-o lume în care tot mai mulţi urăsc cu patimă, există încă oameni, ca George Ogăraru, care-şi iubesc semenii. Şi o arată zilnic

Te întîlneşti cu ei în piaţă şi-i auzi. Intri pe net şi-i citeşti. Deschizi televizorul şi-i vezi. Pe aceştia din urmă n-ai cum să-i ratezi pentru că, de regulă, au un lipici slinos care te ţine acolo. N-ai cum să-ţi scape, pentru că, dacă nu i-ai prins tu în direct are grijă să-ţi destăinuie cineva pe îndelete tot conţinutul de lături pe care-l aruncă. Deoarece indivizii fac audienţă. Chiar dacă n-au construit nimic în viaţa lor, chiar dacă nu s-au preocupat vreodată să ajute, ratingul li se umflă cu fiecare mostră de ură pe care o emană frază cu frază. Se autointitulează hater şi, mai mult, îşi poartă cu mîndrie acest nick-name al celor stăpîniţi în permanenţă de mînie. Iar misiunea lor este să dărîme Să distrugă. Să demoleze. Să injure cu abnegaţie şi să scuipe cu poftă peste vii sau morţi, peste copii sau bătrîni, peste femei sau bărbaţi. Peste tot ce e, de regulă, înzestrat cu puls. Cîteodată, din exces de zel, trec şi la bunuri imobile. Dar doar cînd se lovesc involuntar de colţul mesei. Nu dau exemple, ca să nu intru în locul unde te mănîncă porcii.

Din fericire pentru lumea în care trăim, există şi loveri, ca să le zic aşa. Termenul nu e brevetat, deoarece nu devine interesant un tip care abordează chestiuni pozitive. Aşa le zic eu celor care în loc să critice oferă un exemplu. Celor care nu vînează greşeli, ci apreciază fapte. Celor care în loc să sape bolnav după defectele unui om sînt preocupaţi cu găsitul calităţilor. Celor ce ajută atunci cînd pot, iar cînd sînt depăşiţi de situaţie, nu abandonează, ci caută un prieten mai puternic care să rezolve problema. George Ogăraru e un exemplu.

Deunăzi, el a demarat un alt proiect, al doilea în domeniul antrenoratului. Profitînd de poziţia sa de antrenor la tineretul lui Ajax, s-a gîndit că poate ajuta fotbalul românesc. Aşa că s-a implicat în chestiune, a insistat la club, iar între 11 şi 13 aprilie a obţinut un modul de pregătire, avînd lectori antrenorii clubului, pentru 30 de tehnicieni români interesaţi de perfecţionare la una dintre cele mai importante şcoli de fotbal din lume: Academia care a generat fotbalul total al lui Rinus Michels şi Johan Cruyff.

Nu e gratis(minunat motiv pentru hateri să devină activi), dar contra unei sume modice cei ce vor să înveţe o pot face. Prin intermediul lui Ogăraru, care nu e la prima experienţă de acest gen. În decembrie a organizat la Amsterdam primul modul, la care au luat parte tehnicieni români şi de aici, ca Vali Bădoi, de la Clinceni, dar şi unii care prestează în străinătate, prin Norvegia, Germania, Danemarca. Unul dintre ei, aflu cu plăcere, antrenor chiar la Borussia Dortmund.

George e un lover. A dovedit-o şi cînd a creat Asociaţia ProVita, ce-i sprijină pe copiii orfani, şi cînd a iniţiat campaniile de depistare a picilor talentaţi din această categorie defavorizată şi de a le finanţa aptitudinile în domeniul sportului, al artei sau al culturii. Mai nou, o dovedeşte cînd se implică în crearea unei clase speciale la Liceul Eliade pentru copii cu sindromul Down. Şi asta pentru că George iubeşte în loc să urască. Construieşte în loc să dărîme. Chiar cu riscul de a nu face rating.

Comentează